Pensie întreţinere. Sentința nr. 5754/2014. Judecătoria GALAŢI

Judecătoria GALAŢI - Sentințe și decizii civile / 2014

Sentința nr. 5754/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 19392/233/2013

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5754

Ședința Publică din data de 05.06.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. K.

GREFIER: V. G. R.

Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect „ordonanță președințială - exercitarea autorității părintești” formulată de reclamantul D. L. în contradictoriu cu pârâta D. M..

Dezbaterile orale și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 04.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.06.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub numărul_, reclamantul D. L. a chemat în judecată pe pârâta D. M., solicitând instanței ca în temeiul art.996 Cod proc.civ., să dispună următoarele:

- stabilirea domiciliului minorei D. S. M. la locuința reclamantului;

- exercitarea autorității părintești asupra minorei, în comun de către ambii părinți până la soluționarea acțiunii pe dreptul comun;

- obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere de 25% din venitul lunar, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamantul a arătat că minora a rezultat din căsătoria părților și a locuit permanent în locuința părinților săi, iar în perioadele în care părțile lucrau, bunica maternă și cea paternă se îngrijeau de copil, alternativ câte o săptămână.

A mai precizat reclamantul că la data de 07.10.2013, în timp ce era plecat în cursă de o lună (fiind navigator), pârâta s-a mutat cu copilul la părinții săi, mediu care nu este benefic, întrucât locuiesc 5 persoane în 2 camere și au un câine.

În acest sens, reclamantul a susținut că minora are probleme de sănătate, fiind diagnosticată cu toxoplasmoză, citomegalovirus IgG, bacteria Escherichia C., este anemică și predispusă la rahitism, motiv pentru care se impune a fi scoasă din mediul în care trăiește în prezent. A mai precizat reclamantul că nu dorește desfacerea căsătoriei și nu are nimic împotrivă ca pârâta să vină să locuiască împreună cu minora în fostul domiciliu comun.

În drept, se întemeiază pe art. art.996 Cod proc.civ. și solicită proba cu înscrisuri, proba testimonială, ancheta socială, ascultarea copilului.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 60 lei.

La cerere, au fost anexate în copie, certificat de informare în domeniul medierii, proces-verbal privind prezența părților la ședința de informare, certificat de naștere minoră, certificat de căsătorie, înscrisuri medicale (filele 10-36).

La data de 10.12.2013, reclamantul a depus cerere de modificare a acțiunii, prin care a solicitat ca autoritatea părintească asupra minorei să fie exercitată exclusiv de tată, iar în subsidiar stabilirea unui program de vizită, după cum urmează: marțea și joia, între orele 10.00 – 20.00 și o zi întreagă din week-end.

În fapt, reclamantul a precizat că din momentul în care a revenit în țară, în noiembrie 2013, nu i s-a mai permis accesul la copil, de exemplu de Sf. N. neputând vedea copilul decât la geam. Mai mult, deși minora are probleme de sănătate, iar medicii au recomandat efectuarea analizelor, aceasta nu a mai fost adusă la control. Prin urmare, apreciază că pârâta este nepăsătoare față de starea de sănătate a copilului.

În drept, se întemeiază pe art.398 cod civil și art.199 Cod proc.civ.

La cerere, au fost anexate înscrisuri medicale, caracterizări, declarații scrise, sesizări la D.G.A.S.P.C. G. (filele 48-74).

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a precizat că în prezent, părțile se află în proces de divorț (dosar nr._/233/2013), iar pe rolul Judecătoriei G., există și o altă acțiune având același obiect și între aceleași părți (dosar nr._/233/2013), prin care a solicitat stabilirea domiciliului minorei la mamă.

În fapt, pârâta a susținut că de la naștere, copilul a locuit statornic cu mama, care de multe ori s-a ocupat singură de aceasta, reclamantul fiind navigator și plecat mult timp (6 luni pe an).

Mai mult, a susținut pârâta că locuiește cu minora la părinții săi, unde bunica maternă are grijă de minoră în perioadele în care lucrează, sora sa este plecată din țară de 2 ani, iar în casă, nu există nici un câine, acesta fiind ținut afară. A mai precizat pârâta că deși reclamantul susține că minora s-ar fi îmbolnăvit de când locuiește cu mama, în perioada în care i s-au făcut analizele copilului, părinții locuiau împreună.

Pârâta a solicitat conexarea cauzei cu dosarul nr._/233/2013, iar pe fond, respingerea acțiunii.

Întâmpinarea nu a fost motivată în drept și s-a solicitat proba cu anchetă socială, înscrisuri, interogatoriu și martorii I. S. A. și B. I..

La întâmpinare, au fost anexate, adeverință medicală și adeverință eliberată de Asociația de proprietari nr.118 (filele 77-78).

La data de 24.12.2013, pârâta a depus întâmpinare la cererea modificatoare, prin care a reiterat susținerile din cuprinsul primei întâmpinări, solicitând în esență respingerea cererii. În ceea ce privește programul de vizită, pârâta a apreciat că nu este benefic față de vârsta minorei și faptul că nu a stat niciodată fără mamă, motiv pentru care a precizat că este de acord cu un program de vizită la 2 săptămâni, în prezența sa.

La întâmpinare, au fost anexate înscrisuri medicale și extrase de cont (filele 85-89).

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._/233/2013, reclamanta D. M. a chemat în judecată pe pârâtul D. L., solicitând instanței ca pe calea ordonanței președințiale, să dispună exercitarea autorității părintești comune asupra minorei D. S. M., stabilirea locuinței acesteia la mamă și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere de 25% din venitul realizat, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat că părțile sunt despărțite în fapt de o mare perioadă de timp și a fost nevoită să plece cu minora la părinții săi, fiindu-i teamă de pârât, care este o persoană violentă. Reclamanta a mai susținut că de la naștere, copilul a locuit statornic cu mama, care de multe ori s-a ocupat singură de aceasta, reclamantul fiind navigator și plecat mult timp (6 luni pe an).

În drept, se întemeiază pe art.373 lit. b, 397, 400, 383 alin.3 Cod Civil.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.

Prin încheierea de ședință din data de 01.04.2014, instanța a admis excepția conexității și a dispus conexarea dosarului nr._/233/2013 la dosarul nr._ .

Pe parcursul judecății, a fost administrată proba cu înscrisuri, interogatoriul părților, anchetă socială la domiciliul părților și declarația martorelor D. E. și B. I..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Părțile s-au căsătorit la data de 17.07.2005 (Certificat de căsătorie . nr._, fila 13), iar din căsătorie a rezultat minora D. S. M., născută la data de 26.08.2010 (Certificat de naștere . nr._, fila 12).

Din verificările efectuate în sistemul Ecris, a rezultat că în prezent, părțile se află în proces de divorț, cauza fiind înregistrată sub nr._/233/2013 pe rolul Judecătoriei G..

În drept, instanța reține că, potrivit art. 919 din noul Cod de procedură civilă, instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.

Măsurile indicate pot fi luate pe calea ordonanței președințiale datorită unei prevederi exprese a legii, așadar fără a fi necesară justificarea unei urgențe, în sensul art. 996 Cod proc.civ., din partea celui care le solicită. Pe de altă parte, având caracter vremelnic, ele nu sunt de natură să prejudece fondul procesului, care se rezolvă prin hotărârea finală asupra procesului de divorț sub toate aspectele.

Prin urmare, instanța constată că în ceea ce privește stabilirea locuinței și a obligațiilor de întreținere a minorei, cererile de ordonanță președințială (principală și conexă) sunt admisibile față de dispozițiile art. 919 Cod proc.civ raportat la art. 996 Cod proc.civ.

În ceea ce privește capetele de cerere principală și conexă având ca obiect stabilirea modalității de exercitare a autorității părintești și respectiv a unui program de vizită în favoarea tatălui, instanța constată că și acestea sunt admisibile, față de dispozițiile art.996 Cod proc.civ.

Astfel, potrivit art.996 alin.1 din noul Cod proc.civ., instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

În cauza de față, având în vedere situația de fapt astfel cum a fost reținută anterior, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea unei cereri pe calea ordonanței președințiale, respectiv urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.

În cauză, măsura care se solicita a fi dispusa este vremelnică întrucât va dura numai până la soluționarea dosarului de divorț, ce va rezolva definitiv și aspectele privind exercitarea autorității părintești asupra minorei și eventual a unui program de vizită pentru părintele nerezident.

De asemenea, există urgență dat fiind că îngrijirea corespunzătoare a minorei și menținerea legăturilor cu ambii părinți trebuie să prezinte un caracter de continuitate, iar asigurarea unui climat stabil necesar bunei dezvoltări a acesteia nu poate fi amânată până la soluționarea dosarului de fond.

Mai mult, obiectul cererii nu presupune prejudecarea fondului, întrucât instanța va avea în vedere doar aspectele ce țin de oportunitatea exercitării autorității părintești și stabilirea unui program de vizită în favoarea tatălui în mod provizoriu, până la stabilirea definitivă a situației acesteia, cu ocazia soluționării dosarului nr._/233/2013.

Prin urmare, instanța constată că și aceste capete de cerere sunt admisibile față de dispozițiile art. 996 alin.1 din noul Cod proc.civ, motiv pentru care va trece la analiza fondului cererii principale și conexe.

Din probele administrate în cauză, respectiv referatele de anchetă socială și declarațiile martorilor B. I. și D. E., instanța reține că soții sunt despărțiți în fapt, sunt în relații tensionate, iar minora locuiește împreună cu mama și bunicii materni.

În concret, martorul B. I., tatăl pârâtei a susținut că minora este îngrijită la domiciliul său, bunica maternă ocupându-se de aceasta în perioada în care mama lucrează. Martorul a mai susținut că și înainte de separarea părților, atunci când reclamantul pleca în voiaj (fiind navigator), copilul stătea cu mama, aspect confirmat și de martora D. E., care a susținut că o ajuta pe pârâtă să se îngrijească de copil.

Instanța nu poate reține susținerile martorei D. E. în sensul că minora nu ar fi bine îngrijită în casa bunicilor materni, acestea fiind simple percepții subiective, ce nu au la bază fapte concrete, ci împrejurarea că martora a văzut-o o singură dată (prin gard) și i s-a părut slabă, palidă și că nu ar mai fi crescut în înălțime.

Având în vedere că ambele părți au susținut în cuprinsul cererilor promovate că anterior separării, ambele bunici s-au implicat în îngrijirea minorei, alternativ, câte o săptămână, este puțin credibilă împrejurarea că ulterior despărțirii, minora ar fi neglijată de bunica maternă (în grija căreia se află atunci când mama lucrează).

În consecință, analizând probele administrate în cauză, astfel cum au fost prezentate anterior, instanța va reține că ambele părți manifestă dorința de a se implica în viața minorei și având în vedere și caracterul sumar al ordonanței președințiale, incompatibilă cu administrarea unor probatorii complexe și cu o amplă analiză a fondului cauzei, nu există indicii în sensul că prezența vreuneia dintre părți nu ar fi benefică acestuia.

Practic, singurul motiv concret invocat de reclamant (și susținut de martora D. E.) în referire la necesitatea exercitării autorității părintești exclusive a fost acela că minora ar avea mai multe probleme de sănătate, de care mama nu se preocupă în mod corespunzător, probleme ce ar data din perioada în care soții locuiau împreună și care s-ar datora parțial faptului că minora intra în contact cu un câine pe care îl au bunicii materni.

Totuși, din înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei (filele 14-36, 48-53, 63-70, 156-168, 175-179), nu rezultă că minora ar avea într-adevăr în prezent, toate problemele de sănătate descrise de către reclamant (toxoplasmoză, citomegalovirus IgG, bacteria Escherichia C., anemică și predispusă la rahitism), ci doar faptul că s-au recomandat o . investigații suplimentare, ca urmare a rezultatelor analizelor efectuate în anul 2013.

Pe de altă parte, din raportul medical intermediar semnat de medic M. Ș. din cadrul spitalului Regina M. la data de 29.07.2013, fila 85 dosar, rezultă doar că interpretarea analizelor sugerează o infecție în trecutul apropiat și valoarea vitaminei D este la limita inferioară a normalului, dar nu necesită tratament specific.

Mai mult, chiar din cuprinsul referatelor medicale de interpretare a analizelor mai vechi (din 2013), depuse de reclamant la filele 175-179 dosar, nu rezultă în mod cert, că în prezent, minora prezintă diagnosticele pretinse de către reclamant și s-ar afla într-o stare precară, ci doar că sunt necesare analize suplimentare pentru a se stabili exact statusul biologic al pacientei.

De altfel, din răspunsul D.G.A.S.P.C. la sesizarea făcută de bunicii paterni (fila 155), rezultă că nu s-au conturat suspiciuni de neglijare a minorei din punct de vedere medical.

Instanța nu poate reține nici susținerile reclamantului și ale martorei D. E. potrivit cărora starea de sănătate a minorei este periclitată prin contactul cu câinele bunicilor materni, acestea fiind infirmate nu numai prin declarația martorului B. I. (care a arătat că ține câinele în curtea blocului), ci și de ancheta socială efectuată la domiciliul pârâtei. Astfel, în cuprinsul referatului depus la fila 92, s-a precizat că minora a fost găsită îngrijită, curat îmbrăcată, condițiile locative sunt optime și nu se simțea miros de mucegai sau miros specific de câine.

În aceste condiții, văzând și caracterul sumar al procedurii ordonanței președințiale, instanța constată că nu se conturează indicii, care să susțină concluzia că minora ar trăi într-un mediu necorespunzător sau ar avea probleme de sănătate grave, de natură a-i pune în pericol dezvoltarea fizică și pe care mama le neglijează.

Or, neexistând indicii în sensul că sănătatea minorei ar fi grav periclitată câtă vreme aceasta se află în grija mamei, instanța nu poate concluziona că se impune excluderea pârâtei de la exercitarea drepturilor părintești până la soluționarea divorțului.

În acest sens, instanța subliniază faptul că încă de la naștere, minora s-a aflat permanent în prezența și grija mamei, iar ruperea sa de acest mediu (prin înlăturarea totală a mamei de la exercitarea autorității părintești) ar putea dezechilibra grav copilul din punct de vedere psihic și afectiv.

Prin urmare, o astfel de măsură ar putea fi justificată numai de motive serioase, de natură să contureze un pericol grav pentru siguranța fizică și psihică a minorei, motive care nu s-au conturat în nici un mod în cauza de față.

Astfel, instanța apreciază că este în interesul superior al copilului, ca cel puțin în mod provizoriu, până la soluționarea cererii de divorț, să-și păstreze aceleași condiții de viață, respectiv să beneficieze de prezența ambilor părinți (care trebuie să se implice în mod egal și activ în îngrijirea sa), motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată cererea de exercitare a autorității părintești exclusiv de către reclamant.

De asemenea, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată și cererea conexă de stabilire a autorității părintești comune asupra minorei D. S. M..

Potrivit art.503 alin.1 Cod proc.civ., părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească, iar conform art. 397 coroborate cu art.398 alin.1 Cod Civil, în principiu, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care pentru motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța decide altfel.

Astfel, instanța constată că în cazul părinților căsătoriți, drepturile și îndatoririle părintești se exercită în comun ope legis, fără a fi nevoie de o dispoziție expresă a instanței de tutelă, cu excepția situației în care există motive temeinice de încuviințare a exercitării autorității părintești exclusive în favoarea unuia dintre părinți.

În cauza de față, după cum s-a arătat anterior, nu s-au conturat motive temeinice de exercitare a autorității părintești exclusiv de către una dintre părți.

Prin urmare, în baza legii, soții exercită în comun autoritatea părintească asupra minorei D. S. M., rezultată din căsătorie, nefiind necesară o hotărâre judecătorească decât în măsura în care s-ar impune stabilirea provizorie a unei autorități părintești exclusive în favoarea unuia dintre părinți.

În aceste condiții, instanța urmează a respinge ca neîntemeiat capătul de cerere conexă având ca obiect exercitarea autorității părintești comune asupra minorei până la soluționarea divorțului.

În ceea ce privește locuința minorei, având în vedere că aceasta necesită un climat de afecțiune, stabilitate si continuitate pentru a se asigura o dezvoltare armonioasă, instanța apreciază că este în interesul superior al copilului să locuiască împreună cu mama și bunicii materni.

Practic, instanța are în vedere că minora locuiește împreună cu mama și bunicii materni din octombrie 2013, are condiții locative corespunzătoare și este bine îngrijită, astfel cum a rezultat din referatele de anchetă socială și declarația martorului B. I..

Mai mult, instanța are în vedere și faptul că în mod constant, încă de la naștere, minora s-a aflat mai mult timp în prezența mamei decât în grija tatălui, care era navigator și pleca în voiaje pe perioade mai lungi de timp.

Astfel, față de vârsta minorei se poate prezuma în mod rezonabil că aceasta este mai obișnuită să se afle în prezența mamei, din acest punct de vedere nefiind verosimile susținerile martorei D. E. în sensul că minora era mai apropiată de tată, aceasta având o vârstă prea fragedă pentru a putea dezvolta astfel de relații de atașament cu părintele pe care uneori nu îl vederea perioade lungi de timp (fiind plecat în voiaje).

Prin urmare, o eventuală schimbare a locuinței minorei nu corespunde interesului acesteia de a beneficia de un mediu de viață stabil, cu atât mai mult cu cât, ulterior separării părinților, contactul cu tatăl a fost unul sporadic, ca urmare a tensiunilor dintre soți.

Având în vedere caracterul provizoriu al ordonanței președințiale și faptul că nu s-au conturat indicii din care să rezulte că minora ar fi neglijată de mamă, instanța apreciază că nu se impune schimbarea mediului de viață în care este obișnuită aceasta (și care ar putea fi schimbat din nou de către instanța de divorț), o astfel de măsură putând reprezenta un factor de destabilizare în viața copilului.

Pe cale de consecință, instanța urmează a stabili locuința minorei la pârâtă.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere in favoarea minorei, potrivit prevederilor art. 516 din Noul Cod Civil, obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege. Totodată, conform art. 529 alin. 2 din Noul Cod Civil, când întreținerea este datorată de un părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil.

Din probele administrate în cauză, a rezultat că reclamantul realizează venituri din muncă, motiv pentru care acesta urmează a fi obligat la plata, în favoarea minorei, a unei pensii de întreținere lunare de 25% din venitul net realizat lunar.

Pentru stabilirea acestei pensii, instanța a avut în vedere vârsta minorei (aproape 4 ani), la care are necesități legate de asigurarea de îmbrăcăminte, alimente, frecventarea unei unități de învățământ, precum și împrejurarea că aceasta este obișnuită cu asigurarea unor condiții bune de viață, conform referatului de anchetă socială depus la dosar.

Totodată, din referatul de anchetă socială și declarațiile martorilor, a rezultat că minora a locuit cu mama din octombrie 2013, iar tatăl nu a contribuit în mod constant la întreținerea acesteia, ci doar i-a mai luat ocazional anumite lucruri (în general, dulciuri și fructe, conform bonurilor și facturilor depuse la filele 143-241 dosar).

Prin urmare, reclamantul urmează a fi obligat la plata pensiei de întreținere începând cu data formulării cererii, respectiv 30.10.2013 și până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/233/2013 aflat pe rolul Judecătoriei G..

În ceea ce privește capătul de cerere principală având ca obiect stabilirea unui program de vizitare a minorei, instanța apreciază că acesta este întemeiat, urmând a fi admis.

Astfel, potrivit art. 14 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.

De asemenea, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a stabilit că pentru un părinte și copilul său, a fi împreună reprezintă un element esențial al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți a încetat, și că măsurile interne care îi împiedică să fie împreună constituie o ingerință în dreptul protejat la art. 8 din Convenție (a se vedea, printre altele, Johansen împotriva Norvegiei, 7 august 1996 și Bronda împotriva Italiei, 9 iunie 1998).

Examinarea a ceea ce folosește cel mai bine interesului copilului este întotdeauna de o importanță crucială în toate cauzele de acest fel. Un echilibru just trebuie să fie păstrat între interesele copilului și cele ale părintelui, iar Curtea Europeană a acordat o importanță deosebită interesului superior al copilului, care, în funcție de natura și gravitatea sa, poate să primeze asupra celui al părintelui.

Având în vedere aceste dispoziții, precum și situația de fapt din cauză, așa cum a fost reținută anterior, instanța apreciază că este în interesul superior al copilului ca legătura cu tatăl său să fie menținută prin aprobarea unui program de vizitare, față de vârsta fragedă a acesteia, existând pericolul ca relațiile să fie iremediabil vătămate până la soluționarea divorțului.

În aceste condiții, instanța va încuviința ca reclamantul să păstreze relațiile personale cu minora, după cum urmează:

- marțea și joia, între orele 10.00 – 18.00;

- ziua de sâmbătă în săptămânile pare și respectiv ziua de duminică în săptămânile impare, între orele 10.00 – 18.00,

toate cu obligația de luare și readucere a minorei în locuința pârâtei-reclamante.

Chiar dacă pârâta a apreciat că acest program de vizită este prea extins și nu este benefic minorei să fie mutată de la un părinte la altul la câteva zile, instanța constată că nu este vorba despre o veritabilă mutare din domiciliu, minora urmând să rămână în grija tatălui doar în timpul zilei.

De altfel, în zilele de marți și joi, minora s-ar fi aflat oricum în grija bunicii materne, iar nu a mamei (care lucrează), motiv pentru care stabilirea acestui program de vizită este în măsură să faciliteze reapropierea de tată, fără o rupere efectivă a copilului de prezența mamei.

De asemenea, având în vedere necesitatea reapropierii minorei de tată, precum și faptul că nu s-au conturat indicii în sensul că aceasta nu s-ar afla în siguranță în prezența reclamantului, instanța apreciază că nu se impune stabilirea unui program de vizită numai în prezența mamei, program care nu ar putea favoriza dezvoltarea unor relații normale părinte-copil, dat fiind tensiunile dintre părți.

În ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că potrivit art.274 Cod proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată ca o sancțiune a culpei procesuale a acesteia. Totuși, potrivit art.276 Cod proc.civ., când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.

Având în vedere că ambele cereri urmează a fi admise în parte, rezultă că în cauză, culpa procesuală este una comună, dar se conturează mai pregnant în sarcina reclamantului, dat fiind că urmează a fi respinse pretențiile referitoare la exercitarea autorității părintești exclusive, stabilirea locuinței minorei la tată și obligarea mamei la pensie de întreținere.

Instanța constată că reclamantul a efectuat cheltuieli de judecată de 1060 lei (onorariu apărător și taxe judiciare de timbru), care urmează a fi încuviințate numai în limita sumei de 270 lei (aproximativ ¼ din onorariu, corespunzător unui singur capăt de cerere admis – program de vizită - și taxa judiciară de timbru aferentă acestuia).

De asemenea, pârâta a efectuat cheltuieli de judecată de 1020 lei, care urmează a fi încuviințate în limita sumei de 770 lei (aproximativ ¾ din onorariu avocat și taxa judiciară de timbru de 20 lei).

Prin urmare, instanța urmează a obliga reclamantul la plata sumei de 770 lei către pârâtă cu titlu de cheltuieli de judecată, iar pârâta va fi obligată la plata sumei de 270 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Instanța va compensa cheltuielile de judecată ale părților până la concurența sumei de 270 lei și va obliga reclamantul la plata diferenței de 500 lei către pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea principală având ca obiect „ordonanță președințială - exercitarea autorității părintești” formulată de reclamantul D. L., cu domiciliul în G., ., .. 5, județul G. în contradictoriu cu pârâta D. M., cu domiciliul în Mun. G., ., ..

Admite în parte cererea conexă.

Stabilește locuința minorei D. S. M., născută la data de 26.08.2010, la pârâta-reclamantă D. M..

Obligă reclamantul-pârât D. L. la plata unei pensii de întreținere de 25% din venitul net realizat lunar, în favoarea minorei D. S. M., începând cu data formulării prezentei cereri, respectiv data de 30.10.2013, și până la soluționarea definitivă a cauzei civile nr._/233/2013, dar nu mai târziu de majoratul minorei, respectiv data de 26.08.2028.

Încuviințează ca reclamantul-pârât să mențină legăturile personale cu minora D. S. M., conform următorului program:

- marțea și joia, între orele 10.00 – 18.00;

- ziua de sâmbătă în săptămânile pare și respectiv ziua de duminică în săptămânile impare, între orele 10.00 – 18.00,

toate cu obligația de luare și a readucere a minorei în locuința pârâtei-reclamante.

Respinge restul pretențiilor formulate prin cererea principală și cererea conexă ca neîntemeiate.

Obligă reclamantul-pârât la plata sumei de 770 lei către pârâta-reclamanta cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă pârâta-reclamanta la plata sumei de 270 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantul-pârât.

Compensează cheltuielile de judecată ale părților până la concurența sumei de 270 lei.

Obligă reclamantul-pârât la plata sumei de 500 lei cu titlu de diferență cheltuieli de judecată către pârâta-reclamanta, după compensare.

Cu drept de apel în 5 zile de la pronunțare, care se va depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.06.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

M. K. V. G. R.

Red.MK/Tehn.RVG /4ex/20.06.2014,