Pensie întreţinere. Sentința nr. 7159/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7159/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 13003/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7159/2014
Ședința publică de la 30 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Grefier F.-I. S.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta M. C., cu domiciliul în G., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul M. M., cu domiciliul în G., .. 3, ., având ca obiect „pensie întreținere”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 30.06.2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._/233/2013, reclamanta M. C. a chemat în judecată pe pârâtul M. M., solicitând obligarea acestuia la plata pensiei de întreținere, în sensul contribuției lunare la cheltuielile de asigurare a traiului, educare, învățătură și pregătire profesională a minorului M. R. V..
În fapt, reclamanta a motivat că începând cu anul 2004 a avut o relație de concubinaj cu pârâtul, în urma căreia a rezultat minorul M. R. V., că după nașterea minorului a locuit împreună cu pârâtul aproximativ un an, iar în anul 2010 părțile s-au despărțit. A mai arătat reclamanta că din acel moment pârâtul l-a vizitat foarte rar pe minor și doar uneori contribuie material la întreținerea acestuia, că minorul are șapte ani, este elev, iar nevoile acestuia sunt în creștere, având nevoie de rechizite, îmbrăcăminte și altele. A solicitat reclamanta obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 1/4 din venitul lunar net.
În drept, a invocat dispozițiile art. 499, 513, 529 și următoarele C.civ.
La cerere reclamanta a anexat copia cărții sale de identitate, copia certificatului de naștere a minorului.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, precizând că este de acord cu plata unei contribuții lunare pentru minorul rezultat din concubinajul cu reclamanta, cu mențiunea că din proprie inițiativă după despărțirea care a avut loc în 2010 a plătit pe anii 2011-2013 sume destinate în vederea îngrijirii minorului, motiv pentru care pârâtul a solicitat ca obligația sa să fie stabilită de la data pronunțării. Reconvențional, pârâtul a solicitat să i se acorde dreptul de a vizita minorul în fiecare săptămână în zilele de sâmbătă și duminică.
În drept, pârâtul nu a invocat dispoziții legale. Cererea reconvențională a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 20 de lei.
Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta-pârâtă a solicitat respingerea cererii pârâtului de obligare la plata pensiei de întreținere de la data pronunțării hotărârii, față de prevederile art. 532 C.civ. A precizat reclamanta că pârâtul este cel vinovat pentru că nu păstrează legătura cu minorul, întrucât ea i-a permis acest lucru și chiar l-a încurajat în acest sens pe minor.
Pârâtul-reclamant și-a modificat cererea reconvențională (fl. 38), în sensul că solicită să i se încuviințeze următorul program de vizită: în fiecare week-end, de sâmbătă dimineață (ora 10), până duminică (ora 18); o lună în vacanța de vară, în funcție de programul său de serviciu; o săptămână în vacanța de iarnă, între 20 Decembrie – 3 Ianuarie.
Prin întâmpinare, reclamanta-pârâtă a arătat că nu este de acord cu programul solicitat, întrucât ar însemna ca minorul să petreacă toate week-endurile cu pârâtul și niciunul cu ea, precum și toate sărbătorile de iarnă. A propus pârâta-reclamantă următorul program de vizitare: o dată la două săptămâni, sâmbăta, între orele 10-13; o săptămână în vacanța de vară.
În cauză s-a efectuat raportul de anchetă psihosocială și raport de evaluare psihologică a minorului. De asemenea, s-a procedat la ascultarea minorului în camera de consiliu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din certificatul de naștere . nr._ (fl. 6) rezultă că minorul M. R. V. are stabilită filiația față de părțile din prezenta cauză.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului-reclamant la întreținere, instanța constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 499 C.civ., potrivit căruia tatăl și mama sunt obligați în solidar să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația învățătura și pregătirea profesională, art. 529 C.civ. alin. 1 și 2 C.civ., în sensul că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti; când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil. Potrivit art. 527 alin. 2 C.civ., la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale.
Starea de nevoie a minorului este prezumată, având în vedere vârsta acestuia.
Din adeverința de venituri depusă la dosar (fl. 44) rezultă că pârâtul-reclamant realizează un venit mediu net lunar de 757 lei.
Instanța are în vedere și obligația pârâtului-reclamant, așa cum rezultă din adeverința UM_ depusă la dosar (fl. 56), în sensul că începând cu data de 15.04.2011 i se reține și virează lunar 1/3 din drepturile bănești conform dosarului de executare silită nr._ din 18.03.2011.
Astfel, față de starea de nevoie a minorului și de mijloacele pârâtului-reclamant, instanța consideră că se impune obligarea acestuia la plata pensiei lunare în cuantum de 12% din venitul net realizat în favoarea minorului M. R. V..
În ceea ce privește data de la care pârâtul datorează plata pensiei de întreținere, văzând dispozițiile art. 532 al. 1 Cciv. și întrucât minorul s-a aflat în grija reclamantei-pârâte, așa cum rezultă din raportul de anchetă psihosocială, iar pârâtul-reclamant nu a făcut dovada întreținerii minorului de la momentul introducerii cererii până în prezent, instanța urmează a-l obliga la plata pensiei de întreținere începând cu data introducerii acțiunii, și până la majoratul minorului.
Cu privire la cererea reconvențională a pârâtului-reclamant, instanța are în vedere dispozițiile art. 496 alin 5 Cciv., potrivit căruia părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia, instanța putând limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului. Menținerea legăturilor personale este și un drept al copilului, în acest sens, Legea 272/2004, în art. 14 și 15 prevăzând dreptul copilului de a avea relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.
Instanța constată din cuprinsul raportului de anchetă psihosocială că minorul locuiește în mod statornic cu mama sa. Fiind în interesul superior al copilului consolidarea relațiilor dintre acesta și pârâtul-reclamant prin menținerea legăturilor personale, în considerarea dispozițiilor legale mai sus menționate și având în vedere concluziile raportului de evaluare psihologică, din care rezultă că minorul inter-relaționează în egală măsură cu ambii părinți și manifestă atașament față de aceștia, instanța va încuviința ca pârâtul-reclamant să aibă legături personale cu minorul.
Pentru a dispune astfel, instanța are în vedere și faptul că pârâtul-reclamant dispune de condiții locative bune la domiciliul său,așa cum rezultă din raportul de anchetă psihosocială. Având în vedere că minorul s-a manifestat ezitant în păstrarea relațiilor cu tatăl, așa cum rezultă din procesul-verbal de ascultare (fl. 77), menționând că nu știe dacă vrea să meargă la tată, instanța consideră că este în interesul superior al copilului ca programul de vizitare să fie unul mai restrâns față de cel solicitat de reclamant și să permită copilului acomodarea și refacerea progresivă a legăturilor cu tatăl său. Pentru acest motiv, instanța consideră adecvată următoarea modalitate de exercitare a dreptului pârâtului-reclamant de a avea legături personale cu tatăl: o dată la două săptămâni, în ziua de sâmbătă, începând cu ora 10.00, până la ora 18.00, două săptămâni în vacanța de vară și o dată la doi ani, în vacanța de iarnă, în perioada 20 Decembrie – 3 Ianuarie, cu obligația de a lua minorul și de a-l readuce la domiciliul mamei.
Având în vedere că instanța urmează a admite în parte cererea principală, prin raportare la dispozițiile art. 453 C.pr.civ., va obliga pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 153 lei, reprezentând jumătate din taxa judiciară de timbru și onorariu avocat suportate de reclamanta-pârâtă.
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite în parte cererea principală, va admite în parte cererea reconvențională, va obliga pârâtul-reclamant la plata pensiei lunare în cuantum de 12% din venitul net realizat în favoarea minorului, de la data introducerii acțiunii, respectiv 09.07.2013 și până la majoratul minorului, va încuviința ca pârâtul-reclamant să aibă legături personale cu minorul M. R. V., născut la data de 04.04.2006, astfel: o dată la două săptămâni, în ziua de sâmbătă, începând cu ora 10.00, până la ora 18.00, două săptămâni în vacanța de vară și o dată la doi ani, în vacanța de iarnă, în perioada 20 Decembrie – 3 Ianuarie, cu obligația de a lua minorul și de a-l readuce la domiciliul mamei și va obliga pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 153 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta-pârâtă M. C., cu domiciliul în G., ., ., .,
Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant M. M., cu domiciliul în G., .. 3, ., J. G..
Obligă pârâtul-reclamant la plata pensiei lunare în cuantum de 12% din venitul net realizat în favoarea minorului M. R. V., născut la data de 04.04.2006, de la data introducerii acțiunii, respectiv 09.07.2013 și până la majoratul minorului.
Încuviințează ca pârâtul-reclamant să aibă legături personale cu minorul M. R. V., născut la data de 04.04.2006, astfel: o dată la două săptămâni, în ziua de sâmbătă, începând cu ora 10.00, până la ora 18.00, două săptămâni în vacanța de vară și o dată la doi ani, în vacanța de iarnă, în perioada 20 Decembrie – 3 Ianuarie, cu obligația de a lua minorul și de a-l readuce la domiciliul mamei.
Obligă pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 153 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. PînzariuFlorina-I. S.
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 8400/2014.... | Contestatie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... → |
---|