Plângere contravenţională. Sentința nr. 2485/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 2485/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 14-03-2014 în dosarul nr. 14678/233/2012

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr. 2485

Ședința publică din data de 14.03.2014

Președinte – R. D.

Grefier – V. A.

La ordine fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect plangere contraventionala formulata de petentul M. M. impotriva procesului verbal de contraventie emis de intimata POLIȚIA L. G..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petentul si intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei, in sensul că prin încheierea de ședință din data de 02.11.2012 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa relatiilor solicitate și la data de 31.01.2014 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată retine dosarul in pronuntare.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile introduse de petentul M. M. împotriva intimatei Politia Locala Galati, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.08.2012, având ca obiect plangere contraventionala;

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 02.11.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 1 C.p.civ. pentru lipsa relatiilor solicitate;

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art.248 și urm C.p.civ, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de perimare a cererii de chemare în judecată.

Constată perimată acțiunea civilă avand ca obiect plangere contraventionala formulata de petentul M. M. domiciliat in Galati, ., ., impotriva procesului verbal de contraventie emis de intimata POLIȚIA L. G., cu sediul in Galati, ..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astazi 14.03.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red.R.D./Tehnored.V.A.-2EX.-08.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2485/2014. Judecătoria GALAŢI