Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 22761/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Ședința Publică din data de 07.11.2014
Președinte – C. M.
Grefier – P. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de petentul S. M. cu domiciliul în ., județ G. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. cu sediul în București, sector 6, .. 401A, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.10.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 31.10.2014 și apoi la data de 07.11.2014 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 30.12.2013, pe rolul Judecătoriei G. sub nr_, petentul S. M., în contradictoriu cu intimatul CNADNR SA prin CESTRIN București a contestat procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 02.12.2013 solicitând anularea acestuia.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat la data de 02.12.2013 prin procesul verbal . nr._ pentru că a circulat în data de 15.10.2013 cu autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe drumurile publice fără a deține rovinietă valabilă.
A arătat petentul că procesul verbal nu este semnat de către agentul constatator, acestuia fiindu-i aplicată doar semnătura electronică, deși dispozițiile OG 2/2001 nu prevăd posibilitatea semnării procesului verbal în această modalitate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art 194 C.proc civ.și pe dispozițiile art 31 din OG 2/2001.
În susținerea cererii, petentul a depus, copie după procesul verbal atacat (f.4).
La data de 07.07.2014, intimata CNADR SA a depus întâmpinare prin care, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, intimata a arătat că procesul verbal este întocmit cu respectarea tuturor condițiilor legale prevăzute pentru aplicarea semnăturii electronice, iar art 17 din OG 2/2001 nu impune ca semnătura agentului constatator de pe procesul verbal să fie semnătură olografă. De asemenea, a arătat intimata, sunt respectate toate condițiile impuse de OG 15/2002.
Intimata a depus la dosarul cauzei certificatul calificat pentru semnătură electronică, dovada comunicării procesului verbal și fotografia doveditoare a contravenției petentului.
Plângerea a fost legal timbrată conform dispozițiilor art 19 din OUG 80/2013.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că plângerea este parțial întemeiată pentru următoarele considerente:
În fapt, prin procesul-verbal . nr._/02.12.2013 întocmit de agentul constatator, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1250 lei în temeiul art.8 alin.2 din OG nr.15/2002, reținându-se că, la data de 15.10.2013 ora 14:03, pe DN 2B km 145 + 500 m, autoturismul cu nr._, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
În drept, conform art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petent referitor la lipsa semnăturii olografe, art. 17 din OG nr. 2/2001 impune într-adevăr sub sancțiunea nulității absolute ca procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției să fie semnat de agentul constatator.
Se observă că textul nu distinge în funcție de semnătura olografă și cea electronică, astfel că nici interpretul normei nu trebuie să distingă sub acest aspect. Urmează a se verifica prevederile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, care stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică (art.1).
Semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare (art.4 pct.3 din lege). Semnătură electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este legată în mod unic de semnatar; b) asigură identificarea semnatarului; c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă (pct. 4).
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției și certificatul calificat, decurge că toate aceste condiții sunt îndeplinite, astfel că semnătura aplicată pe procesul-verbal provine de la agentul constatator.
Scopul art.17 din OG nr.2/2001 este acela de a se avea siguranța că înscrisul provine de la agentul constatator, acesta fiind chiar înțelesul prezumției de autenticitate. Or, finalitatea este atinsă în speță, după cum s-a arătat mai sus cu privire la îndeplinirea condițiilor de validitate a semnăturii electronice extinse.
Prin urmare, motivul de nulitate este neîntemeiat.
Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, instanța apreciază că fapta a fost corect încadrată. Astfel, potrivit art.8 alin.1 și 2 din OG nr.15/2002, „fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă; cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin.1 este prevăzut în anexa nr.2.”
Sub aspectul temeiniciei potrivit art.1 alin.11 este valabilă rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului (lit.b), precum și rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea (lit.c).
Astfel cum rezultă din certificatul de înmatriculare al autoturismului reținut în procesul-verbal și surprins în planșa foto, acesta aparține petentului, care are calitatea de utilizator, în sensul prevederilor art. 1 lit. b din OG nr.15/2002 și căreia îi incumbă obligația de achiziționare a rovinietei.
În cauză petentul nu a făcut dovada că la data controlului, respectiv 15.10.2013, orele 14:03, deținea rovinietă valabilă.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal este temeinic și legal întocmit.
În privința sancțiunii, agentul constatator i-a aplicat petentului o amendă în cuantum de 1250 lei, sancțiune legală prin raportare la textul sancționator (art.8 alin.2 din OG nr.15/2002) și la tipul vehiculului, respectiv vehicul din categoria C.
Având în vedere elementele prevăzute de art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001, instanța apreciază că sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite, agentul constatator a procedând la o corectă individualizare a acesteia
În consecință, constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, în temeiul art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională și va menține procesul-verbal ca temeinic și legal întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul S. M., CNP_8, cu domiciliul în ., județ G. în contradictoriu cu intimata CNADNR SA CESTRIN BUCUREȘTI cu sediul în București, sector 6, .. 401A împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 02.12.2013.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică azi, 07.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. C.M./Dact. P.D./5 ex./19.11.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 8277/2014. Judecătoria GALAŢI | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 460/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|