Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 12-12-2014 în dosarul nr. 13300/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Ședința Publică din data de 12.12.2014
Președinte – C. M.
Grefier – P. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de petentul B. Ș. cu domiciliul în . G. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G. cu sediul în G., ., județ G., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.11.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 05.12.2014 și apoi la data de 12.12.2014 când a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constat următoarele:
Prin cererea depusă pe rolul acestei instanțe la data de 12.07.2013, având ca obiect plângere contravențională, petentul B. Ș. a solicitat anularea proceslui verbal . nr_, încheiat la data de 13.05.2013.
În motivarea cererii, petentul a arătat că, în data de 13.05.2013 se afla în fața cimitirului Cătușa, ajutând-o pe soția sa, B. S. D., administrator a IF B. S. D., la comercializarea florilor. A arătat petentul că a fost legitimat de un agent de poliție, care apoi i-a cerut să strângă florile și să plece. A menționat petentul că i-a explicat agentului de poliție faptul că activitatea de comerț o desfășoară soția sa.
De asemenea, a arătat petentul că în data de 09.07.2013 i s-a comunicat procesul verbal, la Primăria comunei C. N., el neluând la cunoștință de existența acestuia la fața locului având în vedere și faptul că semnătura de pe procesul verbal nu este a sa.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei, potrivit art 19 din OUG 80/2013 (f.13).
La data de 26.11.2013, intimatul a depus întâmpinare, invocând excepția tardivității depunerii procesului verbal.
În motivarea excepției, intimatul a arătat că petentul putea ataca procesul verbal cel târziu până la data de 29.05.2013, el depunând plângerea pe 12.07.2013, cu nerespectarea art 31 alin 1 din OG 2/2001.
În drept, intimatul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile OG 2/2001, Legea 12/1990 și ale Codului de procedură civilă.
Pentru dovedirea susținerilor sale, intimatul a propus proba cu înscrisuri.
Pentru soluționarea cauzei, instanța a admis și a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Prin încheierea din data de 03.10.2014, instanța a trimis către parchetul de pe lângă Judecătoria G. sesizarea cu privire la faptul că semnătura de pe procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nu aparține petentului B. Ș..
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 C.pr.civ., excepția invocată, față de actele și lucrările dosarului, instanța reține:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 13.05.2013, petentul B. Ș. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 1 lit a din Legea nr. 12/1990.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ a fost încheiat în ziua de 13.05.2013 în prezența petentului. Instanța constată că petentul a semnat pentru primirea procesului verbal, apărarea acestuia în sensul că acea semnătură nu îi aparține nefiind dovedită.
Plângerea contravențională formulată de petent a fost înregistrată la data de 12.07.2013, aceasta fiind considerată, potrivit legii, data formulării plângerii contravenționale.
În drept, potrivit art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
În cauza de față, termenul se împlinea pe 29.05.2013, iar plângerea a fost depusă pe data de 12.07.2013.
În consecință, instanța va admite excepția tardivității formulării plângerii, invocată din prin întâmpinare și va respinge plângerea ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității.
Respinge plângerea formulată de petentul B. Ș., CNP_5 cu domiciliul în . G. în contradictoriu cu intimatul I. G. cu sediul în G., ., județ G. împotriva procesului verbal . nr_ din data de 13.05.2013, ca tardiv formulată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi 12.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. C.M./Dact. P.D./5 ex./12.01.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 6970/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|