Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 21-11-2014 în dosarul nr. 20812/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Ședința Publică din data de 21.11.2014
Președinte – C. M.
Grefier – P. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de petentul R. D. cu domiciliul în G., ., ., ., județ G. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G. cu sediul în G., ., județ G., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.11.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 21.11.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea depusă pe rolul acestei instanțe la data de 25.11.2013, având ca obiect plângere contravențională, petentul R. D. a solicitat anularea procesului verbal . nr_ din data de 16.11.2013.
În motivarea cererii petentul a arătat că la data de 16.11.2013 a fost oprit de un echipaj al poliției rutiere și testat cu un aparat de tip Drager, rezultatul fiind pozitiv deoarece cu circa 10 minute înainte de a fi oprit consumase aproximativ 100 g de vin. A arătat petentul că a solicitat să-i fie prelevate probe de sânge, dar agentul constatator nu a dorit.
A menționat petentul că instrumentul care s-a folosit la suflare nu a fost desigilat în fața sa, fiind adus de un agent de poliție ce se afla în spatele autoturismului său, în dreptul altor autoturisme oprite și că a fost pus să sufle de mai multe ori în aparat.
În drept, plângerea nu a fost motivată.
Petentul a propus administrarea probei cu înscrisuri.
Deși legal citat, intimatul nu s-a prezentat și nu a depus întâmpinare.
La data de 10.11.2014 petentul a depus precizări, arătând că aparatul de tip Drager este un aparat de tip etilotest și nu etilometru și că, în condițiile în care cu scurt timp înainte consumase o băutură alcoolică, aburii de alcool rămași în cavitatea bucală ar fi putut să indice o valoare eronată a alcoolemiei, valoare care însă să nu fie reală.
Pentru soluționarea cauzei instanța a admis și a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei: copie CI R. D. (f.3), proces verbal . nr_ – în copie (f.4, 17), raport alcoolemie (f.18), buletin de calibrare (f.19), raport agent constatator (f.20, 21).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 16.11.2013 petentul R. D. a fost sancționat contravențional prin procesul verbal . nr_ cu suma de 720 de lei pentru încălcarea dispozițiilor art 102 alin 3 lit a din OUG 195/2002.
În drept, potrivit art 102 alin 3 lit a din OUG 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal .., instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. De asemenea, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nu conține semnătura contravenientului, însă cuprinde semnătura și datele de identificare ale unui martor asistent.
Referitor la temeinicia procesului-verbal contestat, instanța reține că deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Așadar, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție de legalitate, care, pentru a putea anula procesul verbal, trebuie răsturnată. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în raport de scopul și natura sancțiunii o amendă contravențională poate intra în câmpul răspunderii penale, fiind aplicabile garanțiile prevăzute pentru acuzația în materie penală, inclusiv prezumția de nevinovăție. Totuși, Curtea a specificat ca art 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu se opune ca statul să instituie anumite prezumții de fapt sau de drept. Așa fiind, trebuie respectat un echilibru între prezumția de validitate a procesului verbal de constatare a contravenției și prezumția de nevinovăție. Acest echilibru se traduce prin posibilitatea acordată contravenientului de a răsturna prezumția de validitate de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției.
Petentul a arătat că instrumentul care s-a folosit la suflare nu a fost desigilat în fața sa, dar acest fapt nu a fost dovedit de către petent.
În privința stabilirii efective a alcoolemiei, instanța reține că pentru a putea fi sancționată o persoană, trebuie să fie îndeplinite mai multe cerințe: să existe un text legal care să interzică sau să impună un anumit comportament și persoana respectivă trebuie să fi săvârșit o faptă care să corespundă descrierii pe care legiuitorul o face în textul legal.
Fapta prevăzută de art 102 alin 3 lit a conducerea sub influența băuturilor alcoolice, iar, potrivit art 88 alin 4 OUG 195/2002 stabilirea concentrației de alcool în aerul expirat se face de către poliția rutieră, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic. Dacă elementul material al faptei are prevăzut niște condiții necesar a fi îndeplinite pentru existența acesteia, nu este săvârșit elementul material dacă acele condiții nu sunt îndeplinite.
Potrivit art 21 din OG 20/1992 se supun controlului metrologic legal măsurările care se încadrează în următoarele categorii: b) măsurările efectuate asupra unor mărimi ce afectează interesele cetățenilor, cum sunt: concentrația de zahăr și concentrația de alcool în băuturi, concentrația de grăsimi în lapte și unt, masa hectolitrică și umiditatea cerealelor, viteza autovehiculelor, concentrația alcoolică din sânge și altele asemenea. Potrivit art 5 din OG 20/1992 Biroul Român de Metrologie Legală este organul de specialitate al administrației publice centrale, organism competent, responsabil cu asigurarea reglementărilor metrologice, mijloacelor tehnice și acțiunilor la nivelul întregii țări, necesare pentru obținerea credibilității rezultatelor măsurărilor.
În cazul de față, I. G. a depus la dosarul cauzei un buletin de calibrare emis de Direcția Generală Logistică – Direcția Suport Tehnic (f.19) și nu un buletin de analiză metrologică emis de Biroul Român de Metrologie Legală sau de un laborator autorizat de acest birou în acest sens.
În consecință, atâta timp cât aparatul utilizat la testarea petentului nu a fost verificat metrologic se reține că fapta reținută prin procesul verbal de contravenție nu a fost constatată conform dispozițiilor legale, nefiind îndeplinită condiția atașată elementului material.
În aceste condiții, nu există o bază în temeiul căreia petentul să fi fost sancționat, motiv pentru care instanța urmează a admite plângerea astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul R. D., CNP_, cu domiciliul în G., ., ., ., județ G. în contradictoriu cu I. G. cu sediul în G., ., județ G..
Anulează procesul verbal . nr_ din data de 16.11.2013.
Exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 720 lei și de la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria G.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. C.M./Dact. P.D./5 ex./10.12.2014
← Anulare act. Sentința nr. 5868/2014. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Încheierea nr. 09/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|