Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 9372/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2014
Instanța constituită din::
PREȘEDINTE G. C. N.
Grefier E. C. V.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind pe petent . SRL și pe intimat POLIȚIA M. G., având ca obiect „plângere contravenționala CP NR._”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.10.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului și pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 16.10.2014, 23.10.2014, 30.10.2014, 06.11.2014, 13.11.2014, 20.11.2014 apoi la data de 27.11.2014 a pronunțat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA,
Prin plângerea înregistrată sub nr._ /26.05.2014 pe rolul Judecătoriei G., petenta . SRL B. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul IPJ G.- Poliția M. G., Biroul Poliției Rutiere, să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/06.05.2014, prin care i s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art. 105 alin.1 pct.8 din OUG nr. 195/2002 modif. și pentru care i s-a aplicat o amendă în cuantum de 1.785 lei.
În fapt, petenta a susținut că prin procesul-verbal contestat a fost sancționată contravențional pentru faptul că, în calitate de executant al lucrărilor de pe partea carosabilă a . banda întâi de circulație, pe sensul de mers dinspre .. Crizantemelor, în zona benzinăriei Rompetrol, nu a respectat obligația de a readuce drumul public cel puțin la starea inițială. Petenta susține că a executat în municipiul G. lucrarea de înlocuire și sistematizare a conductei și branșamentelor de gaze naturale – presiune medie .. Prelungirea Brăilei și .. G. C. (între .. Eternității) și racorduri SRS Țiglina I, SRS Țiglina II, SRS IJPIPS, Municipiul G., cu conducte din_ 11, în baza autorizației de construire nr. 258/20.05.2013 eliberată de Primăria Mun. G..
Petenta susține că lucrarea executată a fost de bună calitate și a îndeplinit toate condițiile impuse prin autorizația de construire nr. 258/20.05.2013, inclusiv cea privind readucerea suprafeței de teren la starea inițială. Calitatea lucrărilor a fost confirmată prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.202/31.03.2014, prin care lucrarea a fost recepționată fără obiecțiuni din partea M. G. și . Sud Rețele SRL.
După un timp, au fost observate tasări ale carosabilului în dreptul benzinăriei Rompetrol, pentru remedierea cărora, la data de 17.04.2014, petenta a depus documentația în vederea obținerii avizului pentru executarea unor lucrări de remediere a carosabilului.
Prin procesul-verbal de sancționare contravenției . nr._/17.04.2014, petenta a fost sancționată de IPJ G.- Serviciul Poliției Rutiere cu amendă în cuantum de 5.100 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 105 alin.1 pct.8 din OUG nr. 195/2002 modif., respectiv pentru faptul că în calitate de executant, a efectuat lucrări în carosabil în perioada 04.09._13 pe . intersecția cu . nu a readus suprafața carosabilă la starea inițială, acesta prezentând tasări pronunțate.
Astfel, petenta susține că potrivit art. 5 alin.7 din OG nr.2/2001, petenta nu poate fi sancționată contravențional de mai multe ori pentru aceeași faptă.
În drept a invocat dispozițiile OG nr.2/2001.
În dovedirea plângerii, petenta a solicitat administrarea de probei cu înscrisuri și testimonială.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare, dar a depus raportul agentului constatator.
În apărare, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Examinând probele administrate, instanța reține următoarele:
Potrivit procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/06.05.2014, s-a reținut în sarcina petentei că la data de 06.05.2014, ora 2000, în calitate de executant de lucrări în partea carosabilă a . banda întâi de circulație pe sensul de mers dinspre .. Crizantemelor, în zona benzinăriei Rompetrol nu a respectat obligația de a readuce drumul public cel puțin la starea inițială. În baza art. 105 alin.1 pct.8 din OUG nr. 195/2002 modif., petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1.785 lei.
Având în vedere că faptele au fost constatate personal de agentul de poliție, în acest caz, procesul-verbal întocmit se bucură de prezumțiile relative de legalitate și de temeinicie (cauza A. contra României- cererea nr._/03, hotărârea din 04.10.2007 a Curții Europene a Drepturilor Omului).
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 5 alin.7 din OG nr.2/2001 modif., ... pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare.
Instanța reține că potrivit principiului ne bis in idem, nicio persoană nu poate fi sancționată pentru săvârșirea unei fapte contravenționale atunci când, anterior, față de acea persoană s-a luat măsura sancționării contravenționale pentru aceeași faptă.
Pentru respectarea principiului ne bis in idem, esențial este ca pentru aceeași faptă să fie emise două procese-verbale de sancționare contravenționale cu privire la aceeași faptă.
Conform art. 13 alin.2 teza II din OG nr.2/2001 modif., ... contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.
Conform art. 105 pct.8 din OUG nr.195/2002 rep., ... constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane juridice: ... nerespectarea obligațiilor de către executant sau, după caz, beneficiar ca, după terminarea lucrărilor în partea carosabilă, acostament sau trotuar, să readucă drumul public cel puțin la starea inițială.
Prin urmare, elementul material al laturii obiective din conținutul constitutiv al contravenției, respectiv inacțiunea petentei de a nu readuce drumul public la starea inițială, are un caracter continuu, ce durează în timp.
Instanța reține că petenta a fost sancționată de intimat de mai multe ori pentru aceeași faptă contravențională ce are un caracter continuu (procesul-verbal . nr._/17.04.2014 și procesul-verbal . nr._/06.05.2014), fiind încălcat principiul ne bis in idem.
Astfel, procesul-verbal de sancționare contravențională contestat prin prezenta acțiune - . nr._/06.05.2014 și întocmit ulterior celui cu . nr._/17.04.2014, nu îndeplinește condiția de legalitate.
D. urmare, instanța nu va mai analiza și temeinicia procesului-verbal de contravenție, va admite plângerea petentei și va anula procesul-verbal . nr._/06.05.2014 întocmit de intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petent . SRL cu sediul în B., .. 6, jud. B., J_, CUI_ și pe intimat POLIȚIA M. G., cu sediul în G., ., jud. G..
Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/06.05.2014 întocmit de intimatul IPJ G., Poliția M. G., Biroul Poliției Rutiere.
Exonerează petenta . SRL B. de plata amenzii în cuantum de 1.785 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.11.2014.
Președinte, Grefier,
G. C. N. E. C. V.
Red. G.C.N../tehnored. E.C.V./4 ex/ 12.12.2014/.>
← Pretenţii. Sentința nr. 6406/2014. Judecătoria GALAŢI | Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 488/2014. Judecătoria... → |
---|