Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 29-12-2014 în dosarul nr. 21514/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Ședința Publică din data de 29.12.2014
Președinte – C. M.
Grefier – P. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de petentul P. M. cu domiciliul în G., ., ., județ G. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G. cu sediul în G., ., județ G., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.12.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 19.12.2014 și apoi la data de 29.12.2014, când a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea depusă pe rolul acestei instanțe la data de 05.12.2013, având ca obiect plângere contravențională, petentul P. M. a solicitat anularea procesului verbal . nr_ din data de 16.11.2013 și în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii petentul a arătat că în data de 16.11.2013 a descoperit că autoturismul împrumutat lui, cu număr de înmatriculare_ a fost spart, lipsind mai multe obiecte personale din acesta. A arătat petentul că s-a prezentat la Secția 3 Poliție și a raportat comiterea infracțiunii, dar i s-a comunicat că nu este de competența acesteia, neputându-i-se comunica unde trebuie să se adreseze.
A menționat petentul că a apelat serviciul 112, un echipaj de poliție a venit la fața locului și i-a comunicat unde trebuie să se prezinte. A mai arătat petentul că agentul de poliție de la Secția 3 Poliție l-a amendat pentru că ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice și ar fi apelat abuziv 112, deși el nu era sub influența băuturilor alcoolice și a apelat serviciul 112 o singură dată.
În drept, plângerea nu a fost motivată.
Petentul a propus administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată conform art 19 din OUG 80/2013.
Deși legal citat intimatul nu s-a prezentat și nu a depus întâmpinare.
Pentru soluționarea cererii instanța a admis și a administrat proba cu înscrisuri: proces verbal . nr_ (f.6), dovada comunicării (f.7), raport agent constatator (f.19), adresa nr_/07.10.2014 (f.28), fișă intervenție eveniment (f.29), adresa nr_/25.11.2014 (f.34).
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarea situație de fapt:
La data de 16.11.2013 petentul P. M. a fost sancționat contravențional pentru încălcarea dispozițiilor art 32 pct 1 lit a din OUG 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență cu amenda în cuantum de 500 de lei.
În sarcina petentului s-a reținut că la data de 16.11.2013 ora 09:30 fiind sub influența băuturilor alcoolice a apelat în mod abuziv la serviciul public de urgență.
În drept, conform art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, potrivit art 32 alin 1 constituie contravenții următoarele fapte și se sancționează după cum urmează: a) apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.
În temeiul art 3 lit e din același act normativ în sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: apelare abuzivă este apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție, sau apelarea numărului 112 pentru a aduce injurii operatorilor.
Din adresa nr_/25.11.2014 (f.34) reiese că petentul a apelat serviciul 112 o sigură dată în ziua de 16.11.2013. Din adresa nr_/07.10.2014 reiese că petentul avea de reclamat comiterea unei infracțiuni, din moment ce există un dosar înregistrat ca urmare a plângerii sale.
Motivarea agentului constatator din raportul depus la dosarul cauzei în sensul că a reținut apelarea abuzivă din cauza faptului că petentul a apelat la Serviciul 112 deși i se spusese unde trebuie să depună plângerea, nu poate fi reținută, caracterul abuziv nefiind astfel definit de legiuitor. De altfel, nu se înțelege în ce sens ar fi acesta abuziv, din moment ce potrivit art 189 alin 9 Cod procedură penală plângerea greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată, se trimite, pe cale administrativă, la organul judiciar competent. Așadar agentul de la Secția 3 Poliție avea obligația de a primi plângerea, iar având în vedere refuzul acestuia de a-și îndeplini obligația, petentul a apelat la alte organe de intervenție.
Prin urmare instanța reține că nu este îndeplinită nici condiția apelării repetate, nici condiția apelării la serviciul de intervenție fără a exista o situație care să necesite intervenția organelor de ordine, motiv pentru care instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile de fond pentru sancționarea petentului.
Pentru aceste motive urmează a admite plângerea formulată de petentul P. M. împotriva procesului verbal . nr_ din data de 16.11.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul P. M., CNP_7 cu domiciliul în G., ., ., județ G. în contradictoriu cu intimatul I. G. cu sediul în G., ., județ G..
Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr_ din data de 16.11.2013și exonerează petentul de plata amenzii aplicate.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi 29.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. C.M./Dact. P.D./5 ex./14.01.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 06/2014.... → |
---|