Plângere contravenţională. Sentința nr. 3720/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3720/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 13163/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
*operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr.. 3720
Ședința publică de la 14 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. Z.
Grefier C.-D. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. F. C. și pe intimatul I.P.J. G., având ca obiect plângere contravetionala CP NR._
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de, 14.04.2014 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 10.07.2013 pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._, petentul M. F. C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G., a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 02.07.2013, solicitând anularea acestuia.
În motivarea în fapt a acțiunii, petentul a arătat că a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 160 lei și 2 puncte penalizare pentru aceea că în data de 02.07.2013, ar fi condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . PECO fără a purta centură de siguranță.
Petentul nu recunoaște săvârșirea faptei contravenționale, susținând că a purtat centura de siguranță până în momentul în care a fost oprit de agentul constatator și i s-au solicitat actele.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001.
În susținerea acțiunii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martora P. V., atașând cererii, în copie xerox, procesul verbal contestat și cartea de identitate a petentului (filele 5-6).
Legal citat, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G. nu a formulat întâmpinare, însă la solicitarea instanței a depus la dosar raportul agentului constatator și copie xerox a procesului verbal contestat (filele 19-22).
Plângerea contravențională a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei potrivit dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.94, pct.4 C.pr.civ., fapta sancționată fiind săvârșită în circumscripția Judecătoriei G., iar plângerea este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.
În cauză, la termenul din data de 13.12.2013, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și proba testimonială cu martora P. V., în privința căreia instanța a constatat, la termenul de judecată din data de 14.03.2014, imposibilitatea obiectivă de audiere a acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține:
În fapt, prin procesul verbal . nr._ din 02.07.2013, petentul M. F. C. a fost sancționat contravențional cu 2 puncte amendă în cuantum de 160 lei și 2 puncte de penalizare, pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 36 pct.1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Potrivit celor consemnate în procesul-verbal contestat, la data de 02.07.2013, ora 23.30, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . G., în dreptul PECO fără a purta centura de siguranță.
În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._ din 02.07.2013, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, așa cum susține petentul în plângerea formulată. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
De asemenea, procesul verbal este semnat de petent și cuprinde mențiunea faptului că nu are obiecțiuni.
Sub aspectul temeiniciei, procesul verbal este întemeiat, în cauză nefiind dovedită o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator.
Potrivit art. 36, alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri de siguranță sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în Regulament. Conform art. 99, alin. 2 coroborat cu art. 108, alin. 1, lit. a pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni (2-3 puncte amenda) și 2 puncte penalizare, ca sancțiune complementară, nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță.
Instanța urmează a respinge susținerile petentului care a arătat că purta centura de siguranță, întrucât acesta nu a făcut dovada afirmațiilor sale.
În atare condiții, instanța reține că fapta sancționată în cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat corespunde realității, iar susținerea petentului în sens contrar este neîntemeiată.
Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).
Conducătorul auto nu a formulat obiecțiuni cu prilejul întocmirii procesului verbal de contravenție, semnându-l fără rezerve, fapt a cărui semnificație nu poate fi decât aceea a acordului cu privire la mențiunile consemnate și sancțiunea aplicată de către agentul constatator.
Este evident că semnarea procesului verbal în acest mod nu conferă o prezumție irefragabilă de recunoaștere a faptei, însă persoana sancționată are obligația de a justifica atitudinea substanțial diferită, materializată prin contestarea ulterioară a procesului verbal, în condițiile în care nu a avut nimic de obiectat cu prilejul întocmirii acestuia și aducerii la cunoștință a faptei imputate de către agentul constatator. Astfel, în lipsa dovedirii unor împrejurări care să ateste că persoana sancționată s-a aflat în eroare sau a fost constrânsă să semneze actul fără obiecțiuni, simpla negare a situației de fapt în aceste condiții nu poate conduce la înlăturarea prezumției de veridicitate a celor expuse în procesul verbal contestat.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este întocmit în mod legal. Mai mult, din probele administrate, nu s-a probat de către petent o situație diferită de cea reținută în procesul-verbal de contravenție.
Referitor la sancțiunile aplicate petentului prin procesul-verbal, instanța le socotește legale și proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, fiind dispusă amenda între limitele prevăzute de lege și sancțiunea complementară constând în aplicarea a 2 puncte de penalizare ce este prevăzută de textele normative incidente în speță, având la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto și un caracter preventiv întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă pentru participanții la trafic nerespectarea regulilor de circulație rutieră.
Scopul contravenției este de a apăra valorile sociale care nu sunt ocrotite de legea penală (art. 1 alin.1 din O.G. nr. 2/2001) iar scopul sancțiunii contravenționale este atât de constrângere cât și de prevenire a repetării ori săvârșirii de noi fapte. Ca și în speța de față, trebuie avut în vedere că sancțiunea contravențională nu privește și nici nu urmărește acoperirea unui prejudiciu, ci are exclusiv o funcție represivă și preventivă.
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța apreciază ca procesul-verbal . nr._ din 02.07.2013 a fost în mod legal și temeinic întocmit, astfel încât plângerea formulată de petentul M. F. C. apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul M. F. C. domiciliat în G., ., nr. 13, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G. cu sediul în G., . împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 02.07.2013.
Numai cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..
Pronunțata în ședință publică astăzi, 14.04.2014.
P., Grefier,
Jud. Z. A. P. C. D.
Red ZA/dact PCD/2 exp/03.07.14
← Pretenţii. Sentința nr. 8996/2014. Judecătoria GALAŢI | Obligaţie de a face. Încheierea nr. 30/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|