Pretenţii. Sentința nr. 1550/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1550/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 24787/233/2011
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1550
Ședința publică din data de 19.02.2014
Președinte – E. P.
Grefier – G. O.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta M. L. cu domiciliul procesual ales în G., ., . la Societatea civilă profesională de avocați ”D. & Asociații”, în contradictoriu cu pârâta . SA București prin Sucursala G. cu sediul în G., ..
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 05.02.2014 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.12.2011, reclamanta M. L. a chemat în judecată pe pârâta . SA București prin Sucursala G., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 31.900 euro cu titlul de despăgubiri, 186 lei cu titlu de contravaloare tractare autoturism avariat și dobânda legală de la data producerii accidentului până la achitare. A solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, la data de 08.09.2011, a încheiat cu pârâta . SA polița de asigurare tip CASCO NAVIGATOR nr. CPF_, cu valabilitate pe perioada 09.09.2011 – 08.09.2012, având ca obiect asigurarea autoturismului marca Volkswagen cu număr de înmatriculare_ .
A menționat reclamanta că autoturismul menționat asigurat a fost implicat într-un accident de circulație la data de 17.10.2011, din care a rezultat avarierea acestuia.
A precizat reclamanta că, deși a înștiințat pârâta despre producerea evenimentului asigurat și a solicitat plata contravalorii daunei, aceasta, după o evaluare sumară, i-a comunicat, cu adresa nr. 6879/08.12.2011, respingerea la plată a despăgubirii, cu motivarea că, printr-o expertiză extrajudiciară efectuată în dosarul de daună, s-a stabilit că accidentul nu s-a produs în împrejurările declarate.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, ale contractului de asigurare și ale art. 998 și 1021 C.civ. de la 1864.
În susținerea cererii, a depus la dosar înscrisuri în copie (f. 7-35,68-69).
Pârâta . SA București a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității introducerii acțiunii, motivat de faptul că reclamanta nu a încercat soluționarea litigiului prin invitarea pârâtei la conciliere directă și, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că, prin expertiză tehnică extrajudiciară, s-a stabilit că nu există legătură de cauzalitate între mecanismul producerii accidentului declarat de șoferul care conducea autoturismul avariat și reperele avariate, fapt ce a determinat respingerea cererii de despăgubire în baza prevederilor contractuale.
În cazul admiterii acțiunii, pârâta a solicitat să se deducă din despăgubire ratele de asigurare neachitate în sumă de 1.012,04 euro și franșiza de 10% din suma asigurată, având în vedere prevederile art. 34 lit. c din Condițiile generale de asigurare și prevederile Cap. V art. 8 lit. B din Condițiile speciale de asigurare.
În drept, a invocat dispozițiile art. 115 și următoarele C.proc.civ. de la 1865.
A solicitat judecata cauzei și în lipsa părților.
A depus înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f. 119-162, 230-248).
La termenul de judecată din data de 13.01.2012, reclamanta și-a micșorat cuantumul pretențiilor cu suma de 1.290 euro reprezentând cele 10 prime de asigurare rămase neachitate și suma de 3.190 euro reprezentând cea de-a doua franșiză de 10% din suma asigurată din contract. A anexat înscrisuri în copie (f. 43-48).
La termenul de judecată din data de 04.12.2012, reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind dobânda legală.
Cererea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 3.972,12 lei și timbru judiciar de 5 lei, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 lit. f din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 alin 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar (f. 49-53).
Instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 1 și 3 C.proc.civ. de la 1865.
Prin Încheierea din data de 04.05.2012, s-a respins ca neîntemeiată excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, pentru considerentele reținute în încheiere.
Prin Încheierea din data de 04.12.2012, s-a respins ca nefondată excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G., cu motivarea din încheiere.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar și proba cu expertiză tehnică auto, Raportul de expertiză și Suplimentul la raport întocmit de expertul D. G. și Raportul de expertiză și Suplimentul la raport întocmit de expert A. C. fiind depuse la dosar (f. 99-113, 180, 194-201, 216-218, 221-222).
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamanta M. L. și pârâta . SA prin Agenția G. s-a încheiat, la data de 08.09.2011, Polița de asigurare CASCO NAVIGATOR nr. CPF_, având ca obiect autoturismului marca Volkswagen Passat cu număr de înmatriculare_, proprietatea reclamantei, pentru o sumă asigurată de 31.900 euro și primă de asigurare de 1.292 euro, care urma a fi achitată până în data de 13.09.2011, în zece rate lunare egale în sumă de 129 euro, prima rată fiind de 131 euro (f. 7, 9-26).
Asigurarea a fost încheiată cu franșiză de 10% din suma asigurată în cazul conducerii autoturismului de o altă persoană decât proprietarul, potrivit Cap. V art. 8 lit. B din Condițiile speciale de asigurare (f. 18).
La data de 17.10.2011, autoturismul asigurat la societatea pârâtă, în timp ce era condus de A. V., a fost implicat într-un accident de circulație, accident pentru care s-a încheiat Procesul-verbal de contravenție . nr._/17.10.2011 de IPJ G. (f. 68-69), în urma accidentului rezultând avarierea autoturismului.
În urma avizării despre producerea accidentului, societatea pârâtă a deschis dosarul de daună nr. CG_ și a comunicat reclamantei, cu adresa nr. 6879/08.12.2011, că nu poate da curs cererii de despăgubire deoarece, prin expertiză tehnică extrajudiciară efectuată în dosarul de daună s-a concluzionat că avarierea autoturismului s-a produs în alte împrejurări decât cele declarate de șofer (f. 31, 119-162).
Prin Raportul de expertiză tehnică auto și prin Suplimentul la raport întocmite în cauză de expert D. G. (f. 98-112, 180) s-a reținut că dinamica accidentului este cea declarată de șoferul A. V. și că contravaloarea reparației reperelor avariate este în sumă de 65.980,13 lei, nefiind daună totală.
Prin Raportul de expertiză tehnică auto și prin Suplimentul la raport întocmite în cauză de expert A. C. (f. 194-201, 216-217, 221-222) s-a reținut că dinamica accidentului este cea declarată de șoferul A. V. și că contravaloarea reparației reperelor avariate este în sumă de 121.244,1 lei cu TVA, daună reprezentând 87,7% din valoarea asigurată și fiind daună totală, valoarea epavei fiind de 31.736 lei.
În drept, potrivit art. 969 C.civ. de la 1864 (act normativ incident în cauză, în baza art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, întrucât contractul de asigurare a fost încheiat la momentul la care se afla în vigoare codul de la 1864), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Între reclamantă, în calitate de asigurat și pârâtă, în calitate de asigurator, s-a încheiat un contract reprezentat de Polița de asigurare CASCO NAVIGATOR nr. CPF_, având ca obiect autoturismului marca Volkswagen Passat cu număr de înmatriculare_, proprietatea reclamantei, cu valabilitate 09.09.2011 – 08.09.2012, pentru o sumă asigurată de 31.900 euro și primă de asigurare de 1.292 euro, care urma a fi achitată până în data de 13.09.2011 în zece rate lunare egale în sumă de 129 euro, prima rată fiind de 131 euro (f. 7-27).
Prin contract reclamanta s-a angajat să achite ratele de asigurare, astfel cum au fost eșalonate iar pârâta s-a obligat să achite contravaloarea daunelor suferite de autoturismul asigurat, aflat în proprietatea reclamantei, pe perioada contractului.
Din ambele rapoarte de expertiză efectuate în cauză a rezultat că autoturismul reclamantei a suferit un accident de circulație în perioada asigurată, rezultând avarierea acestuia.
Cu privire la contravaloarea despăgubirii, instanța va reține raportul de expertiză efectuat în cauză de expert A. C. (f. 194-201, 216-217), care a stabilit că dauna este totală, deoarece însăși pârâta, prin raportul de expertiză extrajudiciară efectuat în dosarul de daună (f. 119-122), a stabilit că autoturismul a fost grav avariat și părțile nu au formulat obiecțiuni cu privire la cuantumul despăgubirii stabilit de expert A. C., pârâta formulând obiecțiuni numai cu privire la dinamica producerii accidentului. Reprezentantul pârâtei a arătat că expertiza corect realizată este cea extrajudiciară, dar prin acest raport nu s-a stabilit și valoarea daunei.
Potrivit art. 24.1 lit. a din Condițiile generale privind asigurarea vehiculelor, în cuantumul despăgubirii intră și cheltuielile de transport ale vehiculului avariat până la unitatea reparatoare.
În cauză, reclamanta a făcut dovada că a achitat suma de 186 lei reprezentând tractare auto cu factura . nr. 296/13.12.2011 (f. 35).
În baza art. 34 din condiții, din cuantumul despăgubirii se scade franșiza, contravaloarea primelor datorate până la sfârșitul perioadei de asigurare și contravaloarea epavei, în cazul daunei totale.
Ambele părți au fost de acord cu scăderea din despăgubire a valorii primelor de asigurare rămase neachitate, pârâta prin întâmpinare arătând că acestea sunt în sumă de 1.012,04 euro.
Conform Cap. V art. 8 lit. b din Condițiile speciale de asigurare, contractul de asigurare se încheie cu franșiză de 10% din suma asigurată dacă, la momentul producerii riscului asigurat, era condus de o altă persoană decât proprietarul.
Ambele părți au fost de acord cu scăderea din despăgubire a franșizei de 10% din suma asigurată, în valoare de 3.190 euro.
Prin Suplimentul la raportul de expertiză, expertul tehnic A. C. a stabilit că valoarea epavei este de 31.736 lei (f. 222).
Deci valoarea despăgubirii pe care o are de primit reclamanta de la societatea pârâtă este în sumă de 86.386,162 lei și reprezintă 31.900 euro valoarea asigurată a autoturismului din care s-au dedus următoarele sume: 1.012 euro reprezentând prime de asigurare neachitate, 3.190 euro reprezentând franșiza de 10% din suma asigurată, 186 lei tractarea autoturismului avariat și 31.736 lei reprezentând contravaloarea epavei care a rămas în posesia reclamantei.
Conversia sumelor din euro în lei s-a făcut la un curs BNR de 4,3011 lei la data de 22.12.2011.
În consecință, pentru considerentele expuse, instanța va admite în parte cererea modificată și precizată și va obliga pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 86.386,162 lei cu titlu de despăgubiri.
Ca parte căzută în pretenții, în baza art. 274 alin. 1 C.proc.civ. de la 1865, va obliga pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 7.463,72 lei cheltuieli de judecată reprezentând 3.338,72 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar pentru pretențiile admise, 400 lei onorariu expert (f. 188) și 3.720 lei onorariu avocat (f. 226-227).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea modificată și precizată formulată de reclamanta M. L. cu domiciliul procesual ales în G., ., . la Societatea civilă profesională de avocați ”D. & Asociații”, în contradictoriu cu pârâta . SA București prin Sucursala G. cu sediul în G., ..
Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 86.386,162 lei cu titlu de despăgubiri.
Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 7.463,72 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2014.
Președinte Grefier
Red.E.P/. Dact.GO / 4 ex /28.04.2014
.>
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6304/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 310/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|