Plângere contravenţională. Sentința nr. 5655/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5655/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 3360/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 5655
Ședința publică de la 02 Iunie 2014
PREȘEDINTE A. T.
Grefier A. C. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de petent B. SA în contradictoriu cu intimat A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR, COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR-REGIUNEA SUD-EST G., având ca obiect „plângere contravențională”, proces – verbal de constatare a contravenției . NR._.
Dezbaterile orale și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 26.05.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.06.2014, când a hotărând următoarele.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., petenta B. SA a solicitat, în contradictoriu cu intimata COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORULUI G., anularea procesului-verbal de constatare . nr._ emis în data de 07.02.2014, prin care s-a reținut contravenția prevăzută de art. 9,alin. 1 și art. 93, lit. j din OG nr. 21/1992 republicată și pentru care a fost sancționată cu avertisment și amendă în cuantum de 5.000 lei.
În motivarea cererii, a arătat că dintr-o eroare de comunicare polița prezentată de client nu a fost înregistrată în evidențele băncii, acesta fiind motivul informării clientului cu privire la necesitatea prezentării poliței de asigurare facultativă a imobilului. Ulterior, această eroare a fost corectată polița de asigurare fiind înregistrată în sistem.
Susține contestatoarea, că în ceea ce privește comisionul de administrare cont, a adus la cunoștința clienților săi modificarea comisionului perceput pentru conturile curente deschise aplicabilă începând cu data de 01.10.2012, prin afișare în toate unitățile B., prin mesajul tipărit pe toate ordinele de depunere numerar la ghișeu, la ecranele dispozitivelor electronice de tip ATM, pe toate chitanțele eliberate de ATM, pe extrasul de cont expediat prin poștă pentru clienții care au optat pentru acest serviciu.
În drept, plângerea nu a fost motivată.
În dovedirea plângerii, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.
Prezenta plângere contravențională este scutită de taxă de timbru în temeiul art. 15 lit. i Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, raportat la prevederile art. 36 Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și de timbru judiciar, conform art. 1 alin. 2 Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisurile depuse.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal cu . nr._ emis în data de 07.02.2014 s-a reținut în sarcina petentei că urmare a petiției formulate de numitul Miniciu A. acesta a semnalat nemulțumirea față de schimbarea comisionului de administrare precum și de faptul că a fost înștiințat eronat de bancă despre neplata asigurării.
S-a mai reținut că acest consumator a fost înștiințat de către petentă că până la data de 01.08.2013 nu s-a prezentat dovada existenței unei asigurări de imobil și în consecință au încheiat în numele lui o poliță de asigurare pentru perioada august 2012-octombrie 2013 și în cazul în care nu va achita suma de 92,5 CHF până pe 25.10.2013, B. va considera că clientul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale. Clientul a depus polița de asigurare în luna iunie 2013.
De asemenea, banca a mărit comisionul de administrare lunar de la suma de 1,5 lei la suma de 2,5 lei fără a-l notifica pe consumator, conform prevederilor actului adițional nr. 2/27.07.2011, art. V care prevede că „Banca va informa împrumutatul prin una din următoarele metode: scrisoare recomandată, SMS sau e-mail. Orice propunere de modificare a conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă de către Bancă împrumutatului cu cel puțin 30 de zile anterior, datei propuse pentru . modificării respective. Împrumutatul va avea la dispoziție un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opțiunea sa de acceptare sau neacceptare a noilor condiții. Neprimirea unui răspuns din partea împrumutatului în termenul menționat anterior nu este considerată acceptare tacită și contractul rămâne neschimbat”
În ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta este legal întocmit nefiind incidente vreunul din motivele de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 O.G. 2/2001.
Examinând temeinicia procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 9 din OG 21/1992 Operatorii economici sunt obligați să pună pe piață numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii și să nu folosească practici comerciale abuzive.
Conform art. 93, lit. i din OG 21/1992 „orice notificare cu privire la modificarea conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puțin 30 de zile înainte de .. Consumatorul are la dispoziție un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opțiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiții. Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menționat anterior nu este considerată acceptare tacită;”
În ceea ce privește fapta de a înștiința clientul despre neplata asigurării instanța observă că petenta își recunoaște fapta, neînregistrarea în sistemul informatic a poliței de asigurare fiind datorată unei erori. Se observă că față de această situație și ținând cont de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, agentul constatator a manifestat clemență aplicând pentru această abatere sancțiunea avertismentului, reținându-se totuși, în raport de bunele practici și normele de conduită comercială, vinovăția petentei pentru faptul că a avertizat nejustificat clientul de a depune o sumă de bani reprezentând contravaloarea poliței de asigurare. În opinia instanței nu prezintă relevanță că suma nu a fost efectiv încasată ci doar faptul că prin această atitudine clientul a fost nevoit să întreprindă demersuri inutile, aspecte de natură să-l prejudicieze.
Față de fapta de a modifica unilateral comisionul de administrare, instanța reține că prin modificarea operată în conținutul actului adițional nr. 2, petenta a reprodus dispozițiile art. 93, lit. i din OG 21/1992.
Banca aduce în discuție că potrivit art. 7 din convenția încheiată, aceasta poate modifica oricând nivelul dobânzilor, spezelor și comisioanelor pentru serviciile prestate cu condiția să informeze clientul prin afișarea lor în incinta unităților băncii, însă în opinia instanței, această prevedere nu își mai are aplicabilitatea în condițiile în care părțile contractului au convenit ulterior că în ceea ce privește modificarea conținutului clauzelor referitoare la costuri să fie aplicabilă o altă modalitate de informare. În opinia instanței, prevederile actului adițional au prioritate față de cele convenite inițial, întrucât reprezintă ultima manifestare de voință și sunt în acord și cu dispozițiile legale referitoare la protecția consumatorului. Cu atât mai mult, prin art. 93, lit. i din OG 21/1992 legiuitorul a impus comerciantului o anumită conduită în materia notificării clienților, această dispoziție legală fiind încălcată de petentă.
Conform art. 21 alin. 3 OG 2/2001, sancțiunea contravențională se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Astfel, amenda aplicată în cuantumul minim de 5000 lei, este proporțională cu gradul de pericol social al faptei
D. urmare, pentru motivele invocate, instanța va respinge plângerea, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petent B. SA, cu sediul în SECTOR 2, București, .. 6A, în contradictoriu cu intimat A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR, COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR-REGIUNEA SUD-EST G., cu sediul în localitatea G., județul G. având ca obiect „plângere contravențională”, proces – verbal de constatare a contravenției . NR._.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.06.2014.
Președinte,Grefier,
Judecător A. T. A. C. B.
Teh AT/Red ACB/12.06.2014/5ex
Comunicat 2 ex/
← Pretenţii. Sentința nr. 2369/2014. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 19/2014.... → |
---|