Plângere contravenţională. Sentința nr. 602/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 602/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 6637/233/2013

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr.602

Ședința publică din data de 23.01.2014

Președinte – E. P.

Grefier – G. O.

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect plângerea contravențională formulată de petentul S. I. H. domiciliat în G., .. 25, ., în contradictoriu cu intimata CNADNR SA, împotriva Procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 13.03.2013.

Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 08.01.2014 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.03.2013, petentul S. I. H. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 13.03.2013 de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, solicitând instanței anularea acestuia.

În motivarea în fapt a cererii, petentul a arătat că, până la data de 27.08.2012, a fost proprietarul autoturismului cu numărul de înmatriculare GL–27–DSVB, însă de la această dată proprietar a devenit numitul P. F. D., căruia i-a înstrăinat autovehiculul conform Contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat în data de 28.08.2012, anexat la dosarul cauzei, însă acesta din urmă a neglijat până la această dată să depună demersuri în vederea înmatriculării autoturismului pe numele său.

Având in vedere faptul că, la data constatării contravenției, autoturismul mai sus menționat nu mai aparținea petentului, acesta a solicitat să i se admită contestația așa cum a fost formulată.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

A solicitat judecata cauzei și în lipsă.

În susținerea cererii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul verbal contestat, Contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat în data de 28.08.2012, dovada scoaterii din evidența fiscală a mijlocului de transport, proces-verbal pentru stabilirea taxei asupra mijloacelor de transport deținute de persoanele fizice, carte identitate cumpărător și vânzător.

Intimata C.N.A.D.R. S.A a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, ca nefundată și a depus la dosarul cauzei dovada comunicării procesului-verbal către petent, certificat calificat pentru semnătură electronică, autorizația agentului constatator și fotografia doveditoare a contravenției petentului (f. 16-20).

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art. 1 pct.1 și 3 C. proc. civ. de la 1865, fapta sancționată fiind săvârșită în circumscripția Judecătoriei G..

Plângerea este introdusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal R13 nr._ încheiat la data de 13.03.2013, petentul I. H. S. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, în baza art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, pentru că a încălcat prevederile referitoare la achitarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale, respectiv a circulat fără a deține rovinietă valabilă pe DN 2B km 145+500m, localitatea G..

În drept, conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată prin acesta.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal, analizând modul de întocmire a procesului verbal . nr._ încheiat la data de 13.03.2013, instanța constată că respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului persoană juridică, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura electronică a agentului constatator.

Relativ la temeinicia procesului-verbal contestat, instanța reține faptul că, deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).

În ceea ce privește temeinicia, instanța reține că, potrivit art. 8 alin.1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, iar procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Cu privire la susținerea petentului în sensul că în mod greșit intimata a sancționată petentul întrucât acesta nu mai este proprietar al autoturismului, instanța reține că, din Contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat în data de 28.08.2012 (f. 7) a rezultat că petentul a vândut către P. F. D. autoturismul cu număr de înmatriculare Gl-27-DSV și număr de identificare WAUZZZ4E89N002857, ._.

Potrivit art. 264 alin. 5 din Codul fiscal, înstrăinarea unui mijloc de transport, prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, nu poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport respectiv nu are stinse orice creanțe fiscale locale, cu excepția obligațiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unității administrativ - teritoriale unde este înregistrat mijlocul de transport, cu termenele de plată scadente până la data de întâi a lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea. Atestarea achitării obligațiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale. Actele prin care se înstrăinează mijloace de transport cu încălcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept.

Adresa emisă de Municipiul G. prin care petentul a fost informat că a fost operată scoaterea autoturismului cu ._ din rolul fiscal al petentului (f. 5) dovedește faptul că înstrăinarea autoturismului s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, enunțate mai sus, în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Conform art. 11 alin. 4 din O.U.G. 195/2002 republicată, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat sa solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, in termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. În concluzie era în sarcina numitului P. F. D. să facă demersurile necesare pentru înmatricularea autoturismului pe numele său.

În temeiul art. 9 alin.3 din OG.15/2002, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. D. lipsa de diligență a numitului P. F. D., care nu și-a îndeplinit obligațiile legale, a făcut ca la momentul interogării de către intimată a bazei de date furnizate de către Ministerul Administrației și Internelor, în vederea identificării contravenientului, în locul noului proprietar să figureze cel vechi.

Având în vedere cele arătate mai sus, la data săvârșirii contravenției 13.03.2013, petentul I. H. S. nu mai avea calitatea de utilizator al autoturismului cu numărul de înmatriculare_, așa cum este definită aceasta prin art.1 alin. 1 lit. b din O.G. nr. 15/2002 și anume persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

Prin urmare, la data săvârșirii contravenției, nefiind proprietarul autoturismului și neavând calitatea de utilizator așa cum este aceasta definită prin art. 1 alin.1 lit. b din actul normativ menționat, petentul nu putea avea calitatea de subiect activ al contravenției.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanța constată că procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 13.03.2013 a fost încheiat în mod nelegal și netemeinic, astfel că va admite plângerea contravențională, va anula procesul-verbal și va exonera petentul de plata amenzii contravenționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul S. I. H. domiciliat în G., .. 25, ., în contradictoriu cu intimata CNADNR SA, împotriva Procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 13.03.2013.

Anulează Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 13.03.2013

Exonerează petentul de plata amenzii contravenționale, în cuantum de 250 lei.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.01.2014.

Președinte Grefier

Red.E.P/04.04.2014. Dact.GO / 5 ex /11.04.2014

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 602/2014. Judecătoria GALAŢI