Validare poprire. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 19535/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 16 Decembrie 2014
PREȘEDINTE O. B.
Grefier E. B.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect validare poprire formulată de creditoarea . reprezentant . în contradictoriu cu debitoarea C. I. și terțul poprit ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria,având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 16.12.2012 când a dat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 29.09.2014 sub nr._, creditoarea .> prin reprezentant . a solicitat în contradictoriu cu debitoarea CRIHANA I. și terțul poprit . validarea popririi înființată la data de 20.08.2014 în dosarul de executare nr. 223/2011 al B. M. P. L., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii a arătat că prin adresa din 20.08.2014, B. M. P. L. a înființat poprire în dosarul execuțional nr. 223/2011 asupra veniturilor dobândite de debitoare de la terțul poprit ., în baza titlului executoriu contractul de credit nr._/30.04.2008.
A invocat ca terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile în termenul legal, motiv pentru care solicită admiterea cererii și validarea popririi până la concurența sumei de 2041,31 lei. A solicitat și cheltuieli de judecată.
A arătat că solicită și amendarea terțului poprit, întrucât cu rea credință a refuzat să-și îndeplinească obligațiile.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 460 C..
În probațiune a fost solicitată proba cu înscrisuri, depunându-se la dosar adresa de înființare popririi și dovada calității de angajat a debitorului (filele 5-27).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 20 lei.
Informată cu privire la cererea creditorului în procedura prealabilă prevăzută de art. 201 NCPC, . a formulat în termen legal întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de validare a popririi întrucât în opinia sa, în mod justificat nu a dat curs solicitării B. M. P. L., care nu a prezentat nici un titlu executoriu cu care să-și justifice pretențiile anexat adresei de instituire a popririi.
A învederat că a dat curs acestei cereri în cursul lunii octombrie 2014 și a virat B. M. L. P. suma de 200 lei.
În drept, a invocat art. 205 NCPC.
Legal citată, debitoarea C. I. nu a formulat întâmpinare.
La primul termen de judecată cu părțile legal citate, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar.
Instanța este competentă să soluționeze cauza în temeiul art. 460 și art. 373 alin. 2 C..
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține că cererea B. R. C. nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
În fapt, executarea silită începută de creditoarea . reprezentant . împotriva debitoarei C. I. în baza contractului de credit nr._/30.04.2008 face obiectul dosarului execuțional nr. 223/2011 al B. M. P. L..
Debitoarea are calitatea de angajată a terțului poprit, aspect recunoscut de acesta.
Ultima adresă de înființare a popririi pentru suma de 2041,31 lei a fost comunicată terțului poprit la data de 26.08.2014 (fila 11), iar acțiunea a fost depusă la instanță prin poștă la data de 26.09.2014
La data de 15.10.2014, terțul poprit a virat suma de 200 lei către B. M. P. L., în baza popririi înființate.
În drept, instanța ia act de împrejurarea că prezentul dosar se judecă potrivit prevederilor C. 1864, raportat la faptul că validarea de poprire este un incident procedural în cadrul executării silite, iar executarea silită a început în cursul anului 2011, anterior datei de 15.02.2013, fiind incidente în cauză prevederile art. 25 alin. 1 NCPC.
Potrivit art. 456 alin. 1 lit. a C., în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. 1 C..
De asemenea, potrivit art. 460 C., dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a eliberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
În cauză, adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 26.08.2014 (fila 11), iar acțiunea având ca obiect validare poprire a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.09.2014, la mai mult de 15 zile de la înființarea popririi, dar în termenul de 3 luni prevăzut de art. 460 alin. 1 C..
Terțul poprit nu și-a îndeplinit în termenul legal obligația instituită de art. 456 C., însă nu a fost în culpă întrucât nici creditoarea și nici B. M. P. L. nu au făcut dovada faptului că au comunicat acestuia actele care au stat la baza înființării popririi. Mai mult, instanța observă că adresa comunicată la 26.08.2014 nici măcar nu conține suma pentru care s-a înființat poprirea, ea fiind în fapt o revenire la adresa de înființare a popririi din 05.03.2014.
Instanța va mai reține că pe parcursul judecății, terțul poprit a virat creditoarei suma de 200 lei, motiv pentru care, pentru această sumă nu se impune instituirea popririi.
Apreciind că terțul poprit nu și-a îndeplinit în mod corect obligațiile instituite de art. 456 C., după cum s-a reținut mai sus, în temeiul art. 460 alin. 2 coroborat cu art. 409 alin. 1 C., instanța apreciază întemeiată în parte cererea creditoarei și va valida poprirea înființată de B. M. P. L. asupra sumelor datorate de terțul poprit . către debitoarea CRIHANA I. cu titlu de drepturi salariale, în limita a 1/3 parte, până la concurența sumei rămase neachitate de 1841,31 lei.
În ceea ce privește cererea creditoarei de aplicare a unei amenzi terțului poprit, instanța o va respinge, constatând că terțul poprit a făcut dovada că nu a fost de rea credință în condițiile art. 460 alin. 2 C., atât timp cât nu i-au fost comunicate în mod legal actele care au stat la baza înființării popririi, ca atare nu s-a aflat în culpă pentru neîndeplinirea obligațiilor. Mai mult, în cursul judecății terțul poprit a făcut dovada că a dat curs solicitării creditoarei și a remis acesteia suma de 200 lei.
În temeiul art. 274 C., instanța va obliga terțul poprit la plata către creditoare a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea având ca obiect validare poprire formulată de creditoarea .> prin reprezentant ., cu sediul în București, ., ., în contradictoriu cu debitoarea CRIHANA I., CNP_, cu domiciliul în G., ., ., . și terțul poprit ., cu sediul în Vânători, DN 26, Km 8, jud. G..
Validează poprirea în cotă de 1/3 din veniturile lunare ale debitoarei CRIHANA I. aflate în mâinile terțului poprit ., înființată de B. M. P. L. în dosarul de executare silită nr. 223/2011, până la concurența sumei de 1841,31 lei.
Respinge ca neîntemeiată cererea creditoarei de amendare a terțului poprit.
Obligă terțul poprit la plata către creditoare a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. BRUMĂElena B.
RED.OB/TEH.EB/5EX/19.12.2014 .>Acest
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
← Pretenţii. Sentința nr. 5767/2014. Judecătoria GALAŢI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7437/2014. Judecătoria... → |
---|