Plângere contravenţională. Sentința nr. 6332/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 6332/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 9476/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

(Operator de date cu caracter personal nr.8637)

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6332

Ședința publică de la16 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. Z.

Grefier C.-D. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul F. P., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA MUNICIPIULUI G. având ca obiect plângere contravetionala

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părtile.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza are ca obiect plângere contravențională

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Prin încheierea de ședință din data de 16.04.2013 judecarea cauzei a fost suspendată în baza disp art 242 alin1 pct 2 din C pr civ pentru lipsa părților, și că, potrivit rezoluției de la data de 30.05.2014 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.

Instanța invocă, din oficiu, și pune în discuția contradictorie a părților, excepția perimării cererii de chemare în judecată

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile introduse de petentul F. P. împotriva intimatei POLIȚIA MUNICIPIULUI G., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.05.2012, având ca obiect plângere contravențională.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 16.04.2013, când cauza a fost suspendată pentru lipsa părtilor.

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art. 248 și urm C.p.civ, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării invocată din oficiu.

În temeiul art. 248 C.p.c. constată perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect „plângere contravențională” formulată de petentul F. P.,domiciliat în G., ., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA MUNICIPIULUI G. cu sediul în G., ..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.06.2014.

P., Grefier,

Jud. Z. A. P. C. D.

Red ZA/dact PCD/2 exp/27.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6332/2014. Judecătoria GALAŢI