Plângere contravenţională. Sentința nr. 6708/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6708/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 10201/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SENTINȚĂ CIVILĂ NR.6708
Ședința publică din data de 20.06.2014
PREȘEDINTE N. V. C.
GREFIER L. L. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect ,,plângere contravențională”, formulată de petentul N. B. A. domiciliat în G., ., nr. 86, jud. G., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G. cu sediul în G., ., jud. G. si intervenienții B. M. domiciliat în . si C. D. domiciliat în G., REGIMEN 11 SIRET, nr. 144BIS, ., jud. G. si asigurătorul A. R. ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA cu sediul în B. .. 46, jud. B..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intervenientul B. M. care s-a legitimat cu CI . nr._, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că la dosar a fost depuse precizări de către intervenientul C. D., după care;
Intervenientul arată că la data respectivă conducea mașina cu nr. de înmatriculare_, precum si faptul că nu are nimic de declarat față de declarația dată la politie si cele consemnate în procesul verbal.
Instanța dispune lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a se prezenta si celelalte părți.
Instanța constată că este primul termen de judecată cu părțile legal citate. În baza art. 131 Cod procedură civilă verificându-și din oficiu competenta, constată că este competentă general material si teritorial cu judecarea cauzei prin raportare la art. 94 Cod procedură civilă si art. 32 din OG 2/2001.
Instanța în baza art. 255 alin. 1, Cod procedură civilă, coroborat cu art. 258 alin. 1, Cod procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind pertinentă concludentă si utilă cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de ridicat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 23.05.2013 sub nr._, petentul N. B. A. a solicitat instanței în contradictoriu cu I. G. anularea procesului verbal . nr._/17.05.2013.
În motivarea cererii petentul a arătat că la data de 17.05.2013, conducând auto chevrolet cu nr de înmatriculare_ pe . intersecției cu . viteza deoarece două auto din fața sa au procedat la fel moment în care a fost izbit în spate de un auto care l-a proiectat în autoturismul din fața sa. A precizat petentul că nu se face vinovat de cele petrecute, vinovat fiind celălalt conducător auto care l-a lovit în spate.
În drept cererea nu a fost motivată.
Plângerea contravențională a fost comunicată în mod legal intimatei care însă nu a formulat întâmpinare dar a depus la dosarul cauzei înscrisurile care au stat la baza întocmirii procesului verbal contestat.
În temeiul art. 119 din OUG 195/2002 instanța a dispus citarea în cauză și a celorlalte persoane implicate în eveniment.
În ședința publică din data de 20.06.2014 instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal . nr._/17.05.2013 petentul a fost sancționat contravențional în temeiul disp. art. 100 al. 2 din OUG 195/2002 pentru săvârșirea faptei prevăzute la dis part.108 alin. 1 litera b pct. 4din OUG 195/2002.
S-a reținut de către agentul constatator că la data de 17.05.2013 petentul a condus auto Chevrolet cu nr., de înmatriculare_ pe . imobil nr 121 fără a păstra distanța în mers față de auto Hyundai GL 56 Bam care circula în aceiași direcție de mers și a intrat în coliziune cu acesta producându-se impactul cu auto_ care a fost proiectat în auto din fața sa F. nr._ aducându-i avarii.
În drept potrivit disp. art. 100 alin 2 coroborat cu dis part. 108 alin 2 litera b pct 4 din OUG 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni următoarele și 3 puncte penalizare nepăstrarea unei distanțe corespunzătoare față de vehiculul care îl precede, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).
Având în vedere aceste aspecte, instanța constată că din probele administrate nu s-a probat de către petent o situație contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție. Astfel, intervenientul forțat C. D. a arătat că în mașina sa a intrat auto Hyundai_ care fusese proiectată de_ care la rândul său fusese lovită de o altă mașină. Intervenientul a mai relatat faptul că a simțit două lovituri una puternică și una mai atenuată. În atare condiții, față de cele de mai sus, instanța reține că susținerile petentului sunt neîntemeiate.
În aceste condiții, instanța va reține că prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție nu a fost răsturnată și că petentul nu a făcut dovada unei stări de fapt contrare, astfel că se impune respingerea plângerii pentru aceste considerente.
Referitor la sancțiunile aplicate petentului prin procesul-verbal de contravenție, instanța le socotește legale și proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite .
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că procesul-verbal CP nr._/17.05.2013 a fost în mod legal și temeinic întocmit, astfel încât plângerea formulată de petent apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul N. B. A. domiciliat în G., ., nr. 86, jud. G., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G. cu sediul în G., ., jud. G. si intervenienții B. M. domiciliat în . si C. D. domiciliat în G., REGIMEN 11 SIRET, nr. 144BIS, ., . si asigurătorul A. R. ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA cu sediul în B. .. 46, jud. B..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.06.2014
PREȘEDINTE, GREFIER,
Conf. Disp. Art. 426 alin 4,Cod proc. Civ.
( grefier aflat în C.)
Red. N.V.C 16.07.2014/ dact. LB .9 ex LB./28.07.2014/ .>
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8960/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 30/2014.... → |
---|