Pretenţii. Sentința nr. 5359/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5359/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 23869/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 5359
Ședința publică de la 26 Mai 2014
PREȘEDINTE A. T.
Grefier A. C. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 811 în contradictoriu cu pârât D. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin.10 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care învederează instanței că prezenta cauză ce a fost repusă pe rol în vederea discutării excepției perimării, părțile fiind citate cu această mențiune, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția perimării și în baza art. 137 alin. 1 Cod Procedură Civilă reține cauza în pronunțare cu privire la excepția invocată la acest termen de judecată.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile având ca obiect având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamant ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 811 în contradictoriu cu pârât D. C.,
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 15.03.2013 când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155/1 C.pr.civ având în vedere că reclamanta nu s-a conformat obligațiilor stabilite în sarcina sa, respectiv nu a precizat perioadele pentru care au fost calculate cotele de întreținere restante și penalitățile și nu a depus, la dosar, listele de plată aferente perioadei indicate, Hotărârea Adunării Generale prin care s-a stabilit cuantumul penalităților, fișele de calcul și dovada că pârâtul este proprietarul imobilului în cauză.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm C.p.civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea formulată de reclamant ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 811, cu sediul în localitatea G., .. 7, . în contradictoriu cu pârât D. C., domiciliat în localitatea G., .. 7, ., județul G..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.05.2014.
Președinte,Grefier,
Judecător A. T. A. C. B.
Teh AT/Red ACB/12.06.2014/4ex
Comunicat 2 ex/
← Pretenţii. Sentința nr. 4523/2014. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8960/2014.... → |
---|