Pretenţii. Încheierea nr. 21/2014. Judecătoria GALAŢI

Încheierea nr. 21/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 18386/233/2011

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 21.01.2014

Instanța constituită din:

Președinte – N.-D. B.

Grefier – I. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta .. în contradictoriu cu pârâta S.C. O. S.A., având ca obiect „pretenții”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, prin avocat A. V., cu împuternicire avocațială la dosar și pârâta, prin avocat T. Ș., cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Apărătorii ambelor părți au arătat că nu au obiecțiuni de formulat la raportul de expertiză.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a acordat cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantei a pus concluzii pentru admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei de 2011,61 lei cu titlu de rest contravaloare servicii. A susținut că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar și raportul de expertiză, pârâta a achitat o parte din debit, însă a rămas de achitat diferența de 2011,61 lei. A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, cu începere de la data înștiințării, precum și acordarea de cheltuieli de judecată constatând în taxa judiciară de timbru, onorariul provizoriu de expert și onorariul de avocat. A depus la dosar chitanța de plată a onorariului avocațial.

Apărătorul pârâtei a pus concluzii pentru respingerea acțiunii, arătând că reclamanta a fost despăgubită cu suma de 9752,89 lei, conform devizului întocmit de o societate cu care pârâta are încheiată convenție de lucru. A mai arătat că reclamanta nu s-a încadrat în instrucțiunile primite de la asigurător și a efectuat un deviz și reparații la o unitate de service neagreată. Totodată, la punctul 3 din concluziile raportului de expertiză, expertul a concluzionat că devizul întocmit în sistemul D. cuprinde toate reparațiile necesare pentru înlăturarea avariilor stabilite prin constatările asigurătorului, dar la întocmirea lui s-au folosit două coduri de piese care nu puteau fi utilizate pentru reparația autoturismului BMW . A solicitat să se constate și că în devizul prezentat de asigurător nu se percepe taxa pe valoare adăugată și că, potrivit calculelor expertului, ar rezulta o diferență de plătit de 183,16 lei, însă concluziile expertului sunt contradictorii.

Apărătorul reclamantei, în replică, a susținut că a formulat o sesizare la CSA, iar pârâta a recunoscut în fața comisiei cuantumul despăgubirilor și a fost de acord să-l achite.

În temeiul art. 150 C.proc.civ., nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a declarat închise dezbaterile și a reținut cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 28-01-2014.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2014.

Președinte Grefier

Judecător N.-D. B. I. M.

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 28.01.2014

Instanța constituită din:

Președinte – N.-D. B.

Grefier – I. M.

Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 04.02.2014.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2014.

Președinte Grefier

Judecător N.-D. B. I. M.

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 04.02.2014

Instanța constituită din:

Președinte – N.-D. B.

Grefier – I. M.

Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 11.02.2014.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2014.

Președinte Grefier

Judecător N.-D. B. I. M.

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 11.02.2014

Instanța constituită din:

Președinte – N.-D. B.

Grefier – I. M.

Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 18.02.2014.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.02.2014.

Președinte Grefier

Judecător N.-D. B. I. M.

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1542

Ședința publică din data de 18.02.2014

Instanța constituită din:

Președinte – N.-D. B.

Grefier – I. M.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta .. în contradictoriu cu pârâta S.C. O. S.A., având ca obiect „pretenții”.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 21.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea la data de 28.01.2014, 04.02.2014, 11.02.2014 și apoi la data de 18.02.2014.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 16.09.2011 reclamanta . a solicitat obligarea pârâtei . G. – la plata sumei de 2.011,61 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate – piese și manoperă în vederea reparării autoturismului marca BMW cu nr. de înmatriculare_, proprietatea reclamantei, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi conform art. 37 din Ordinul CSA nr. 8/2008 atât de la data expirării termenului de plată de 15 zile a fiecărei facturi cât și după introducerea acțiunii până la plata efectivă, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 cod pr. Civilă.

În motivarea cererii formulate reclamanta a arătat că în urma unui eveniment rutier autoturismul reclamantei a suferit unele avarii fapt pentru care s-a încheiat un constat amiabil de accident și s-a deschis un dosar de daună la societatea pârâtă cu nr._/16.02.2011. A arătat că au fost efectuate reparațiile autoturismului_ de către . emițând facturi fiscale în cuantum total de 11.764,50 lei iar reclamanta a achitat facturile emise.

A arătat reclamanta că a formulat cerere de despăgubire la societatea de asigurări dar aceasta a comunicat că va deconta doar suma de 9.752,89 lei. A formulat sesizare către CSA și s-a stabilit de acord cu pârâta să fie plătită suma de 11.764,50 lei după predarea elementelor de caroserie avariate în urma accidentului, reclamanta predând aceste repere în baza unui proces verbal. Cu toate acestea pârâta a virat doar suma de 9.752,89 lei.

În drept au fost invocate disp. art. 998 și urm. cod civil, corob. Cu art. 969 și 970 cod civil, art. 46 cod comercial și 720 ind. 1 cod proc. civilă.

A solicitat judecata și în lipsă.

A depus înscrisuri (f. 5-28).

Pârâta . GROUP SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că reclamantul a fost despăgubit cu suma de 9.752,89 lei conform normelor de despăgubire pentru răspundere civilă aprobate prin Ordinul CSA nr. 5/2010, în vigoare la data producerii accidentului și în baza devizului efectuat în SISTEMUL D.. A arătat că reclamanta solicită despăgubiri în baza unui deviz emis de o societate cu care pârâta nu are convenție de colaborare și care practică alte prețuri decât celelalte unități de service cu care pârâta are convenții de reparații. A apreciat că solicitarea de către reclamantă a unei sume mai mari decât cea cuvenită prin normele RCA constituie o îmbogățire fără justă cauză.

A depus înscrisuri (f. 41 - 66).

Instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică în specialitatea autovehicule, circulație rutieră, raportul de expertiză tehnică realizat de dl. expert A. C. fiind depus la dosarul cauzei (f. 143 – 147), părțile neformulând obiecțiuni la raport.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 15.02.2011 autovehiculul_ aparținând reclamantei a fost implicat într-un accident de circulație, produs din culpa numitului Cîrc F. O., care conducea autoturismul_, asigurat RCA la societatea pârâtă, conform Poliței de asigurare RO/10/U4/CA nr._. Cu privire la culpa asiguratului său RCA pârâta nu a avut nici o obiecție. Ca urmare a deschiderii dosarului de daună, pârâta și-a dat acceptul pentru suma de 9.752,89 lei.

Conform facturilor . nr. 0893, nr. 0894 și 0905 din 09.03.2011 emise de . G., reparațiile autovehiculului au fost în sumă de 11.764,5 (f. 9-11), sume plătite de către reclamant, conform chitanțelor . nr.0351 din 11.03.2011 (2.585 lei), nr. 0350 din 10.03.2011 (4.225 lei) și nr. 0349 din 09.03.2011 (4954 lei).

Conform raportului de expertiză efectuat în cauză valoarea reparațiilor autoturismului cu nr. de înmatriculare_ este de 12.320,70 lei.

Potrivit disp. art. 9 din Legea nr. 136/1995”Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită în continuare indemnizație, rezultată din contractul de asigurare încheiat în condițiile prezentei legi, în limitele și la termenele convenite.”

De asemenea art. 41 din acelasi act normativ dispune ca „ În asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.”

Un alt text de lege considerat relevant in cauza de catre instanta este art. 51 din Legea nr. 136/1996 conform caruia „ Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49 și 50, se acordă și în cazul în care cel care conducea vehiculul, răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul”

Actele normative subsecvente legii, respectiv Ordinul nr. 5 din 17 mai 2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule reiau dispozitiile din lege in art. 1 alin. 1 si 2 ca „În conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asigurații răspund delictual față de terțe persoane. Nu intră sub incidența asigurării răspunderea decurgând din executarea unui contract de transport de bunuri efectuat cu titlu oneros. Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terțe părți prin intermediul vehiculului.”.

Ca si texte legale cu relevanta in materie instanta retine urmatoarele reglementari din Ordinul CSA nr. 5/2010:

„Art. 26 al. 1 Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă.” Și art. 50 al. 3 potrivit căruia :” Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 55. Prin unități de specialitate se înțelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părți componente, piese înlocuitoare și de materiale pentru acestea, cu excepția celor în regim de consignație, și/sau executarea de lucrări de întreținere și reparație la vehicule.”

Asigurătorul de răspundere civilă răspunde patrimonial în locul celui asigurat față de cel păgubit astfel încât principiul acoperirii integrale al prejudiciului se aplică și prin raportare la asigurător, atât timp cât despăgubirea solicitată și dovedită este în limita sumei asigurate.

Art. 33 din ordinul CSA 5/2010, invocat de către pârât se referă la conduita pe care ar trebui să o aibă cel asigurat, nu cel păgubit prin fapta producătoare de prejudicii a asiguratului.

Având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că prejudiciul suferit de către reclamant era mai mare decât suma cu care a fost despăgubit instanța urmează să admită în parte cererea și să oblige pârâtul către reclamantă la plata sumei de 2.011,61 lei cu titlu de diferență daună.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, instanța apreciază că acest capăt de cerere este neîntemeiat și urmează să îl respingă ca atare. Potrivit dispozițiilor art. 37 din Ordinul CSA 5/2010 „dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.”

Așa cum rezultă din înscrisurile dosarului, asigurătorul, la data de 11.03.2011 (f. 19) societatea de asigurări pârâtă a comunicat faptul că urmează să achite suma solicitată parțial, motivat de calculul făcut în sistemul D., din e-mailul depus de către reclamantă rezultând că aceasta nici nu făcuse dovada sumei plătite către service-ul auto.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța va face aplicare disp. art. 274 cod proc.civilă, dar și aplicarea disp. art. 276 Cod proc. civilă, astfel încât va reduce onorariul de avocat la suma de 500 lei și având în vedere și taxa de timbru achitată de reclamantă, va obliga pârâta către reclamantă la plata sumei de 674,93 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta .., cu sediul în com. Braniștea, ., în contradictoriu cu pârâta S.C. O. S.A., cu sediul procesual ales la C. „D. C.”, situat în București, .. 1, ., sector 5.

Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 2.011,61 lei cu titlu de diferență daună.

Respinge ca nefundat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unor penalități de întârziere de 0,1% pe zi.

Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 674,93 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.02.2014.

Președinte, Grefier,

Jud. N.-D. B. I. M.

Red NDB / Dact IM/ 4 ex / 18.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Încheierea nr. 21/2014. Judecătoria GALAŢI