Plângere contravenţională. Încheierea nr. 20/2014. Judecătoria GALAŢI

Încheierea nr. 20/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 7487/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

INCHEIERE

Sedința publică din data de: 20.02.2014

Președinte: N. G.

Grefier: R. A. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petent M. I. și pe intimat C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, personal, identificat cu CI, Cnp:_, lipsă fiind intimata.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza are ca obiect plângere contravențională

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța, în baza disp. art. 131 NCPC, se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților asupra probelor.

Petentul, personal, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Instanța, constând proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ca fiind utile, concludente și pertinente, în baza disp. art. 255 și 258 NCPC, le încuviințează.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, instanța, în baza disp. art. 392 NCPC declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.

Petentul, personal, având cuvântul, asupra fondului cauzei, solicită admiterea plângerii și constatarea nulității absolute a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției pentru lipsa semnăturii. Invocă prevederile disp. art. 17 din O.G. 2/2001 și arată că semnătura electronică aplicată pe procesul verbal nu este valabilă. Arată că înscrisul în formă electronică este un înscris sub semnătură privată, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, or procesul verbal de contravenție este un act public, un act autentic ce emană de la o autoritate publică. Arată că, potrivit dispozițiilor legale, înscrisul în formă electronică este destinat a fi citit prin intermediul unui program informatic, cu toate acestea petentul nu este utilizator al unui sistem informatic, copia procesului verbal de contravenție fiindu-i comunicată la domiciliu.

Instanța, în baza disp. art. 394 alin. 1 NCPC declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise

DISPUNE

Amână pronunțarea la 27.02.2014

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.02.2014

Președinte, Grefier,

„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.

INSTANȚA

În aceeași compunere și pentru aceleași motive

DISPUNE

Amână pronunțarea la 06.03.2014

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.02.2014

Președinte, Grefier,

„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.

INSTANȚA

În aceeași compunere și pentru aceleași motive

DISPUNE

Amână pronunțarea la 13.03.2014

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.03.2014

Președinte, Grefier,

„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.

INSTANȚA

În aceeași compunere și pentru aceleași motive

DISPUNE

Amână pronunțarea la 20.03.2014

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2014

Președinte, Grefier,

„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.

INSTANȚA

În aceeași compunere și pentru aceleași motive

DISPUNE

Amână pronunțarea la 27.03.2014

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2014

Președinte, Grefier,

„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3008

Ședința publică din data de: 27.03.2014

Președinte: N. G.

Grefier: R. A. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petent M. I. și pe intimat C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.02.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat, succesiv, pronunțarea la data de 27.03.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. cu nr._ /04.04.2013, petentul M. I., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – CESTRIN, să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/13.03.2013.

Petentul a invocat nulitatea procesului verbal contestat întrucât acesta nu conține mențiunile obligatorii prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu privire la semnarea procesului verbal de către agentul constatator care a constatat contravenția și a aplicat amenda.

În susținerea cererii, petentul a depus, în copie, procesul-verbal contestat.

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată și a depus planșa foto și certificat agent constatator.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

La termenul din 20.02.2012, după terminarea cercetării judecătorești, în procedura dezbaterii în fond a cauzei, petentul a modificat cererea introductivă, susținând și faptul că sistemul de verificare a rovinietei implementat de intimată nu este omologat, potrivit dispozițiilor OG nr.15/2002. Această modificare a cererii introductive este incompatibilă cu faza procedurală a dezbaterilor, întrucât în cadrul acesteia, potrivit dispozițiilor art. 389 din noul C.pr.civilă ,... dezbaterile procesului poartă asupra împrejurărilor de fapt și temeiurilor de drept, invocate de părți în cererile lor sau, după caz, ridicate de către instanță din oficiu... până în momentul închiderii cercetării judecătorești. Prin urmare, instanța nu va lua în considerare aspectele invocate de petent prin concluziile scrise și referitoare la omologarea sistemului de verificare a rovinietei de către intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – CESTRIN București.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/13.03.2013, petentul a fost sancționat contravențional în baza art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 pentru că a încălcat prevederile referitoare la achitarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale, respectiv a utilizat autoturismul cu numărul de înmatriculare_ la data de 04.03.2013, ora 1403, fără a deține rovinietă valabilă pe DN 25, la km 43 + 900 m, în zona localității V., jud. G..

Petentului i-a fost aplicată o amendă de 225 lei, fiind obligat și la plata unei despăgubiri în cuantum de 28 euro în favoarea intimatei.

În drept, verificând legalitatea procesului verbal de contravenție . nr._/13.03.2013, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale care reglementează condițiile necesare pentru încheierea sa valabilă.

Cu privire la motivul invocat de petent privind lipsa mențiunilor expres prevăzute de lege precum cea a semnăturii valabile, potrivit dispozițiilor legale reglementate de Legea 455/2001, instanța constată că procesul-verbal atacat conține mențiunea expresă că documentul a fost generat și semnat electronic potrivit prevederilor Legii nr. 455/2001 și ale HG nr. 1259/2001 de către V. I. A., cu certificatul nr._3034e6f din data de 11.03.2013.

Conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile”, iar art. 7 al aceluiași act normativ statuează că în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Semnătura electronică reprezintă așadar forma digitală a semnăturii olografe, având aceleași funcționalitate și aplicabilitate ca și semnătura olografă, servind la identificarea semnatarului și atestarea, precum în prezenta cauză, de către agentul constatator învestit cu autoritatea statală, că cele constatate în procesul-verbal corespund întru totul stării de fapt și de drept reținute, învestind astfel actul de constatare al contravenției cu prezumția de legalitate și temeinicie.

Întrucât art. 17 din O.G. nr. 2/2001 nu impune ca o condiție de legalitate semnătura manuscrisă a agentului constatator, iar potrivit principiului de drept conform căruia unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să o facem, se reține că procesul-verbal de contravenție este semnat potrivit cerințelor legale imperative, prin aplicarea semnăturii electronice pe un înscris care, emanând de la intimată și recunoscut de către aceasta, dobândește potrivit legii, valoarea unui act autentic, în concordanță cu exigențele formale ale oricărui proces-verbal de contravenție.

Reținând natura de act administrativ de drept public a procesului-verbal de contravenție, așadar de înscris autentic definit potrivit art. 1171 și 1173 C.civ., rezultă că incidența în privința procesului-verbal de contravenție a normelor privind semnătura electronică nu îi afectează acestuia calitatea de act autentic, emis de un funcționar public competent și cu respectarea solemnităților prevăzute de lege.

Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Față de susținerile petentului din cererea formulată, instanța reține că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la aprecierea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 07.09.1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 04.10.2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18.11.2008 ).

Instanța constată că petentul avea calitatea de utilizator în sensul art. 1, alin. 1, lit. b din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, respectiv se încadra în categoria persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România (…) și că, în această calitate, a utilizat autovehiculul pe drumul național DN 25 fără a fi achitat taxa de drum corespunzătoare.

Astfel, instanța reține potrivit aspectelor consemnate în cuprinsul procesului verbal contestat că locul săvârșirii contravenției este DN 25, la km 43 + 900 m, în zona localității V., jud. G..

Potrivit art. 1, alin. 2 din cuprinsul normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România al ordinului nr. 769/1 octombrie 2010, ... tariful de utilizare se aplică utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele deținute de aceștia, înmatriculate temporar sau definitiv, care circulă pe rețeaua de drumuri naționale din România” iar conform alin. 3 al aceluiași articol, „prin excepție de la prevederile alin. (2), tariful de utilizare nu se aplică pentru sectoarele de drumuri naționale aflate în interiorul reședințelor de județe și al municipiilor, între indicatoarele rutiere de intrare/ieșire în/din acestea.

Față de aceste dispoziții legale incidente, reiese dincolo de orice îndoială că achiziționarea unei roviniete valabile avea un caracter obligatoriu în cauza de față, având în vedere faptul că localitatea V. nu intră în categoria reședințelor de județ ori a municipiilor.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este întocmit în mod legal și temeinic, fapta fiind înregistrată și probată prin mijloace tehnice. Mai mult, din probele administrate, nu s-a probat de către petent o situație contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție.

În ceea ce privește temeinicia, instanța reține că potrivit art. 8, alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Având în vedere că la momentul efectuării controlului, petentul nu a putut face dovada achitării taxei de utilizare a rețelei de drumuri naționale pentru vehiculul utilizat, instanța constată că s-a săvârșit contravenția reținută prin actul contestat.

În condițiile în care sancțiunea amenzii a fost aplicată în limitele prevăzute de lege, organul constatator orientându-se la minimul instituit prin actul normativ, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, respectând și celelalte criterii prevăzute de art. 21, alin 3, din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că amenda dispusă prin actul sancționator este legală și temeinică.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de către petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂȘTE,

Respinge plângerea contravențională privind pe petent M. I., cu domiciliul în G., ., ., . intimat C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu sediul în București, .. 401A ca nefondată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică, azi 27.03.2014.

Președinte, Grefier,

Red. NGC/Tehn. RAM/5ex. /14.04.2014

„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Încheierea nr. 20/2014. Judecătoria GALAŢI