Pretenţii. Sentința nr. 02/2014. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 02/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 8266/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 02 Decembrie 2014
PREȘEDINTE O. B.
Grefier E. B.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect pretenții formulată reclamanta . în contradictoriu cu pârâta ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.11.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria,având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 02.12.2014 când a dat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria G. la data de 09.05.2014 sub nr._ reclamanta ., prin reprezentant legal, a solicitat instanței, în contradictoriu cu ., obligarea pârâtei la plata sumei de 488,41 debit principal reprezentând contravaloarea serviciilor de internet și telefonie furnizate și neachitate și a sumei de 931,03 lei cu titlu de penalități de întârziere, care să fie calculate în continuare până la data plății efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a prestat servicii de internet și telefonie către pârâtă, în baza contractelor nr._/19.07.2010 și_/19.07.2010, pentru care au fost emise facturi în perioada 20.06.2011 – 18.08.2011, neachitate până la data introducerii cererii de chemare în judecată, fiind înregistrat un debit total de 488,41 lei. A precizat că și-a îndeplinit obligațiile de furnizare a serviciilor de internet și telefonie în perioada mai sus indicată, în timp ce pârâta nu și-a îndeplinit propriile obligații de achitarea debitului principal, atrăgând calcularea de penalități contractuale, potrivit art. 3.5 din contractul de internet și art. 3.6 din contractul de telefonie.
A invocat și faptul că pârâta nu a refuzat la plata facturile mai sus indicate, astfel că în cauză sunt incidente prevederile art. 3.8 din contracte.
În drept, a invocat prevederile art. 969, 970, 1073, 1169 și 1371 cod civil 1864, art. 46 Cod Comercial, art. 194 și urm. NCPC.
În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri: tabelul de calcul penalități, cele două contracte, facturile neachitate (filele 6-40).
În procedura regularizării prevăzută de art. 200 NCPC, reclamanta a făcut dovada achitării taxei de timbru de 39,07 lei pentru petitul privind debitul și 70,17 lei pentru petitul privind penalitățile și a depus la dosar dovada sediului actual al pârâtei.
Legal informată cu privire la cererea reclamantei în condițiile art. 201 alin. 1 NCPC, pârâta a depus la dosar în termen legal întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că cele două contracte au încetat prin acordul părților și că obligațiile au fost îndeplinite în perioada de valabilitate a contractelor.
A invocat faptul că, prin notificarea nr. 215/06.06.2011, a fost adusă la cunoștința creditoarei măsura suspendării temporare a activității S.C. J. F S.R.L. precum și că în perioada de inactivitate temporară, societatea nu putea desfășura nici un fel de activități, nu putea dobândi venituri și efectua plăți, astfel că nici nu putea achita reclamantei contravaloarea unor servicii de care nu a beneficiat. A precizat faptul că reclamanta a formulat împotriva sa și o cerere de ordonanță de plată, ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei G., dosar în care cererea a fost respinsă. S-au solicitat cheltuieli de judecată.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei, reclamanta a invocat că pârâta nu și-a mai îndeplinit obligațiile începând cu luna iunie 2011, deci în perioada minimă contractuală – 1 an pentru contractul de internet și 2 ani pentru contractul de telefonie și nu a contestat în scris facturile fiscale ce i-au fost comunicate, nesolicitând nici încetarea în scris a contractelor conform prevederilor contractuale. A invocat faptul că . temporară nu are nici un efect asupra îndeplinirii obligațiilor contractuale.
A solicitat și judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri, în condițiile art. 411 NCPC.
La primul termen de judecată cu părțile legal citate, instanța a încuviințat pentru toate părțile proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Pentru termenul din 28.10.2014, pârâta a depus la dosar mai multe înscrisuri ce au fost în mod legal comunicate reclamantei, fără ca aceasta să formuleze vreo poziție procesuală.
Instanța este competentă să soluționeze cererea în temeiul art. 94 alin. 1 lit. j și art. 107 NCPC.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea reclamantei este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În fapt, între reclamantă și pârâtă au avut loc relații comerciale, constând în prestarea de către creditoare a serviciilor de internet și telefonie, în baza contractelor nr._/19.07.2010 și_/19.07.2010, pentru care au fost emise facturi în perioada 20.06.2011 – 18.08.2011, neachitate de beneficiar în termen.
Debitoarea a făcut dovada, prin înscrisurile depuse (filele 81-83), că începând cu data de 19.05.2011 și-a suspendat în mod voluntar activitatea pentru o perioadă de 2 ani. Pentru obligațiile scadente până la data de 30.06.2011 a făcut dovada plății integrale (filele 73-80).
Mai mult, a făcut dovada că la data de 06.06.2011 a adus la cunoștința reclamantei situația sa juridică și i-a solicitat acesteia în scris prin adresa nr. 215/06.06.2011 rezilierea contractelor, adresa fiind primită de reclamantă la 10.06.2011 (filele 71-72).
În drept, conform art. 237 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, o societate comercială își poate suspenda activitatea pentru o perioadă de până la 3 ani. Potrivit anexei 1 din Ordinul ANAF nr. 1221 din 12 iunie 2009 privind Procedura de aprobare a regimului de declarare derogatoriu, care se aplică și societăților comerciale în inactivitate temporară, în perioada de inactivitate temporară, acestea trebuie să nu desfășoare nicio activitate, să nu obțină niciun venit și să nu efectueze nicio plată cu excepția celor pentru livrările si serviciile prestate, anterioare declarării acestei stări, cu condiția ca starea societății să fie înregistrată la ORC.
Potrivit art. 969 Cod Civil 1864, sub imperiul căruia s-au derulat raporturile dintre părți, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În caz contrar, are dreptul la dezdăunare, care cuprinde în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
De asemenea, potrivit art. 966 și art. 968 Cod Civil 1864, raportat la art. 5 din același text normativ, obligația nelicită, respectiv care este prohibită de legi, contrară bunelor moravuri și ordinii publice, nu poate avea nici un efect. Așadar, de forța obligatorie a contractelor se poate beneficia numai în măsura în care clauzele cuprinse în acestea sunt în concordanță cu legea.
Din lecturarea celor două convenții, rezultă că cele două contracte nu permit beneficiarului să solicite rezilierea lor într-o situație în care legea îi interzice în mod imperativ prestarea activităților din obiectul de activitate, cum e cazul declarării inactivității temporare,
Instanța va constata că pârâta și-a înregistrat la data de 19.05.2011 la ORC hotărârea A. de inactivitate temporară, iar prin adresa din 06.06.2011, a adus acest aspect la cunoștința reclamantei starea sa, achitând și toate obligațiile derivând din cele două contracte până la data de 30.06.2011.
Față de modul în care s-au derulat relațiile comerciale dintre părți, nu se poate reține nicio culpă în activitatea pârâtei, ba dimpotrivă, culpa aparține în exclusivitate reclamantei care în mod abuziv nu a operat în evidențele sale informațiile referitoare la activitatea pârâtei ce i-au fost comunicate la 10.06.2011 și a emis în continuare facturi fiscale până la data de 31.08.2011. Nu sunt aplicabile nici prevederile referitoare la calcularea de penalități de întârziere, clauza privind penalitățile reprezentând o clauză penală a căror efecte se declanșează în situația unei nerespectări culpabile a obligațiilor asumate de pârâtă, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.
În concluzie, instanța va reține că reclamanta nu deține împotriva pârâtei o creanță certă, lichidă și exigibilă nici pentru suma de 488,41 lei reprezentând contravaloare facturi și nici pentru suma de 931,03 lei reprezentând penalități de întârziere și va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de R.&R. SA în contradictoriu cu pârâta ..
În baza art. 453 NCPC, reclamanta, ca parte căzută în pretenții, va fi obligată și la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței nr._/25.11.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A., J40/_/1994, RO_, cu sediul în București, sector 5, .. 75, Clădirea Forum 2000, Faza I, în contradictoriu cu pârâta ., CUI_, J_, cu sediul în G., ., ., ., având ca obiect pretenții.
Obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. BRUMĂElena B.
RED.OB/TEH.EB/4EX/08.12.2014 .>Acest
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4558/2014.... | Anulare act. Încheierea nr. 15/2014. Judecătoria GALAŢI → |
|---|
