Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 18967/233/2013
Dosar nr._ /2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
Sentința civila nr._/2014
Ședința publica de la data de 05.11.2014
PREȘEDINTE - R. N. P.
Grefier - M. R.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „ pretenții ” formulată de reclamanta . ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL SPRL
G., ., Cod poștal_, în contradictoriu cu parata ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 603 - G., ., ._, J. G..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 28.10.2014, ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea data, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 05.11.2014, pentru când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 24.10.2013, sub nr._, reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar CC INSOL SPRL C. – Filiala G., a chemat în judecată pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETRI NR. 603, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de_,28 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 01.01.2013 – 30.06.2013, pentru neplata la termen a serviciilor de energie termică aferente perioadei 30.11.2010 – 10.04.2013.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a furnizat pârâtei servicii de termoficare, potrivit contractul încheiat între părți, aceasta din urmă obligându-se să plătească contravaloarea prestațiilor în 15 de zile de la emiterea facturilor. Reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate, însă pârâta a achitat cu întârziere contravaloarea facturilor primite, motiv pentru care s-au calculat penalități.
În drept, a invocat dispozițiile art. 1166, art. 1169, art. 1178, art. 1766, art. 1768 C.civ., Legea nr. 51/2006.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, înscrisuri: decizia administratorului judiciar din 08.12.2011, componența sold aferentă contului pârâtei, fișa de calcul a penalităților pentru facturile restante, copiile facturilor fiscale emise pe numele debitoarei, contractul nr. 1566/26.01.2010 și actul adițional la acesta.
În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 N.C.pr.civ., reclamanta a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
Legal încunoștințată despre acțiunea formulată împotriva sa,pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 603 nu a formulat întâmpinare.
La data de 27.05.2014, reclamanta a depus precizări, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de_,28 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 01.01.2013 – 30.06.2013, pentru neplata la termen a serviciilor de energie termică aferente perioadei 30.07.2010 – 10.04.2013.
În ședința publică din 28.10.2014, instanța a încuviințat, în temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., pentru reclamantă, și a administrat, proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând probele administrate în cauză, instanța constată că cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată, este întemeiată pentru motivele care se vor arăta în continuare:
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006.
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art.1 pct.1 raportat la art. 5 C.pr.civ.
În fapt, în baza contractului de furnizare a energiei termice pentru încălzire și a apei calde de consum nr. 1566/26.01.2010 (f. 39), reclamanta a furnizat pârâtei energie termică și a emis facturi în perioada 30.07.2010 – 10.04.2013, având ca obiect contravaloarea serviciilor furnizate (f. 20-37).
Cu referire la facturile emise în perioada 30.07.2010 – 10.04.2013, în temeiul art. 18 alin. 2 din contractul nr. 1566/26.01.2010, au fost calculate penalități de întârziere în perioada 01.01.2013 – 30.06.2013, pentru care au fost emise facturi separate.
De asemenea, calculul debitului reprezentat de penalitățile de întârziere aferente perioadei 01.01.2013 – 30.06.2013, a fost detaliat de către reclamantă printr-un centralizator care evidențiază factura emisă, suma neachitată din aceasta, numărul de zile de întârziere, coeficientul de majorare pe zi și suma acestor majorări pentru fiecare factură în parte (f. 53).
Pârâta nu și-a onorat obligațiile contractuale asumate, și nu a contestat cuantumul penalităților solicitate de reclamantă.
În drept, în rezolvarea conflictului temporal de legi existent între dispozițiile vechiului cod civil (de la 1864) și cele ale Noului Cod Civil (Legea nr. 287/2009 republicată), instanța va face aplicarea normelor Codului civil vechi, deoarece, potrivit art. 3 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Noului Cod civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Potrivit art. 969 alin.1 din Codul civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate.
Așa cum rezultă din art. 9 alin. 1 din contractul de prestări servicii nr. 1566/26.01.2010, reclamanta și-a asumat obligația furnizării către pârâtă a apei calde pentru consum și a energiei termice pentru încălzire, în timp ce pârâta s-a obligat să achite integral, în ordinea scadenței, la termen, facturile emise de furnizor reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.
De asemenea, potrivit art. 18 alin. 2 din contractul nr. 1566/26.01.2010, neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 zile lucrătoare atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, care, conform art. 120 alin. 7 din Codul de procedură fiscală este de 0,04% pe zi de întârziere.
În sensul art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006, penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței, iar valoarea totală a acestora nu poate depăși valoarea facturii.
Potrivit art. 42 alin. 4 și 5 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, contravaloarea serviciilor de utilități publice se stabilește în conformitate cu metodologia de calcul, aprobată de autoritatea de reglementare competentă, pe baza prețurilor/tarifelor și a consumurilor/cantităților de utilități publice furnizate/prestate, și se plătește pe baza facturii emise de operator. Determinarea consumurilor/cantităților de utilități publice în vederea facturării se face prin măsurare directă cu ajutorul sistemelor de măsurare-înregistrare a consumurilor/cantităților de utilități furnizate/prestate; sistemele de măsurare-înregistrare se montează pe branșamentul care deservește fiecare utilizator individual sau colectiv, în punctul de delimitare a instalațiilor, indiferent de serviciu, operator sau de utilizator.
Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii (art. 42 alin. 9 din Lege).
Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei (fișa de cont, facturi emise), instanța constată că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pârâta nu și-a onorat obligațiile contractuale asumate, aspect ce rezultă din neachitarea debitului sau achitarea acestuia cu întârziere, ceea ce a atras calcularea de penalități de către reclamantă.
Facturile emise de reclamantă și penalitățile calculate – ambele în baza contractului – se bucură de forța obligatorie prevăzută de lege, fiind înscrisă în cadrul fiecăreia data scadenței. Pârâta a semnat fără obiecțiuni contractul de furnizare servicii, iar stabilirea nivelului penalităților s-a realizat potrivit dispozițiilor legale, respectiv a Codului de procedură fiscală.
Pârâta nu a contestat facturile emise de reclamantă, în baza contractelor de furnizare încheiate între părți, la momentul emiterii lor și nici în fața instanței
Stabilirea penalităților s-a realizat potrivit dispozițiilor legale, respectiv a Codului de procedură fiscală, reclamanta având posibilitatea ca, după termenul de scadență, să solicite obligarea pârâtei la plata de penalități pentru o perioadă determinată, astfel încât datorează suma de_,28 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 01.01.2013 – 30.06.2013, pentru neplata la termen a serviciilor de energie termică aferente perioadei 30.07.2010 – 10.04.2013.
Având în vedere considerentele expuse, constatând că sunt întrunite cerințele legale, în sensul ca este vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă, reprezentând obligația de plata a unei sume de bani asumată prin contract, respectiv contravaloarea penalităților de întârziere, instanța, în temeiul art. 969, art. 1073, art. 1066 și următoarele din vechiul Cod Civil, va admite cererea astfel cum a fost precizată și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de_,28 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 01.01.2013 – 30.06.2013, pentru neplata la termen a serviciilor de energie termică aferente perioadei 30.07.2010 – 10.04.2013.
Instanța va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta S. ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL SPRL
G., ., Cod poștal_, în contradictoriu cu parata ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 603 - G., ., ., ._, J. G., astfel cum a fost precizată.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de_,28 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 01.01.2013 – 30.06.2013, pentru neplata la termen a serviciilor de energie termică aferente perioadei 30.07.2010 – 10.04.2013.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, care se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică azi, 05.11.2014.
Președinte,Grefier,
Red.R.N.P. 05.12.2014
Dact.M.R. /05.12.2014/4 ex.
..12.2014
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 23/2014. Judecătoria... → |
---|