Pretenţii. Sentința nr. 21/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 9740/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIE CIVILĂ
Sentința civilă Nr._
Ședința publică de la 21 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. F. M.
Grefier C.-D. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A.. DE P. NR. 176 și pe pârât T. S., având ca obiect pretenții
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de, 21.10.2014 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de fata
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Galati la data de 29.05.2014 sub nr_, reclamanta Asociatia de P. nr 176 a solicitat instantei, in contradictoriu cu paratul Turturica S., pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna obligarea acestora din urma la plata sumei de 15 103,52 lei cheltuieli de intretinere pentru perioada mai 2011-februarie 2014 si 11 016,06 lei penalitati, aferente perioadei iunie 2011-februarie 2014.
In motivarea de fapt a cererii a aratat reclamanta ca paratul este proprietarul apartamentului situat in Galati, ., . 4, ., si nu a achitat cotele de contributie la intretinere, in aceasta calitate.
In dovedire s-a folosit de proba cu inscrisuri.
In drept si-a intemeiat cererea pe disp 326/2011, HG 784/2005, OG 85/2005, art 115 al 5 c.p.fiscala..
Paratul nu a formulat intampinare si nu s-au prezentat in fata instantei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:
În fapt, paratul Turturica S. este proprietarul imobilului situat Galati, . 4, . 4, . avea obligatia de a achita cota parte ce ii revenea din cheltuielile de întreținere.
Potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile comune mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
De asemenea, în temeiul art. 49 din același text normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca această sumă să poată depăși suma la care s-a aplicat.
Asociația a stabilit aplicarea unui sistem propriu de penalități pe zi de întârziere de 0,2%, (f 10 dosar)
Trebuie subliniat că, potrivit art. 12 alin. 1, lit. d din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, proprietarii au dreptul să conteste sumele de plată afișate în termen de 10 zile de la afișare. În lipsa acestei contestări, legea prezumă că sumele au fost acceptate, astfel că nu se poate admite, în prezent, o nouă punere în discuție a cuantumului lor.
Instanța observă că pârâtul nu au contestat în termenul legal listele de plată afișate de reclamantă, în condițiile art. 12, alin. 1, lit. d din HG nr. 1588.
În consecință, instanța urmează să admită acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr.176 împotriva paratului Turturica S., obligându-l pe aceastia la plata sumei de 15 103,52 lei cheltuieli de intretinere pentru perioada mai 2011-februarie 2014 si 11 016,06 lei penalitati, aferente perioadei iunie 2011-februarie 2014 .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea formulata de reclamanta Asociatia de P. nr 176, cu sediul in Galati, ., ., parter,_, C._ in contradictoriu cu paratul Turturica S., domiciliat in Galati, ., . 4, ap 155,_ jud Galati.
Obliga paratul la plata catre reclamanta a sumei 15 103,52 lei cheltuieli de intretinere pentru perioada mai 2011-februarie 2014 si 11 016,06 lei penalitati, aferente perioadei iunie 2011-februarie 2014.
Numai cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul de depune la judecatoria Galati.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 21.10.2014
P., Grefier,
Jud. C. F. M. P. C. D.
Red MFC/dact PCD/4 exp/20.11.2014/.>
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7802/2014.... | Validare poprire. Sentința nr. 07/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|