Pretenţii. Sentința nr. 3383/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 3383/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 2180/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 3383

Ședința publică din data de 04.04.2014

PREȘEDINTE N. V. C.

GREFIER L. L. B.

Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect ,,pretenții”, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 602 cu sediul în G., ., J. G., Jud. G., în contradictoriu cu pârâtul M. G., REPREZENTAT DE PRIMAR - M. S. cu sediul în G., ., jud. G. si chematul în garanție M. V. domiciliat în G., .. 6, .> Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 21.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea până la data de 04.04.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 30.01.2013 sub nr._ reclamanta Asociația de Proprietari nr. 602 a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul Municipiul G. prin Primar M. S., obligarea pârâtului la plata sumei de_,31 lei reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate pentru perioada 15.06._12 și suma de 8809,83 lei reprezentând penalități de întârziere pentru neplata la termen a cheltuielilor de întreținere, calculate pentru perioada 06.07._12. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul are calitatea de proprietar al apartamentului situat în G., .. 6, . a beneficiat de toate utilitățile necesare nu a înțeles să achite total sau parțial contravaloarea acestora acumulând până la data de 30.11.2012 un debit de bază în valoare de 11.648,31 lei.

A învederat reclamanta că pentru a recupera prejudiciile create de pârât prin neplata la scadență a cheltuielilor de întreținere, s-a procedat la calcularea penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere iar până la data de 30.11.2012 acestea sunt în sumă de 8.809,83 lei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 49 și 50 din Legea 230/2007, art. 25,art. 43, art. 48 și art. 49 din HG nr. 1588/2007 și art. 25 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 230/2007, art. 13 din OG 85/2001.

În susținerea cererii formulate, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Au fost depuse, la dosar, în copie, fișa cont aferentă perioadei 2008 – 2011, listele cuprinzând cotele de întreținere aferente perioadei mai 2005- noiembrie 2012, fișa calcul penalități, procesele – verbale din data de 10.10.2005 și data de 22.12.2009 și liste de plată.

Prin precizările depuse la dosarul cauzei la data de 29.10.2013 pentru termenul de judecată din data de 30.10.2013 reclamanta și-a modificat cuantumul pretențiilor solicitate și a arătat că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de_,10 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei iunie 2005- iulie 2013 și suma de 9787,27 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei 4.09._13.

Potrivit disp. art. 50 din Legea nr. 230/2007, cererea este scutită de taxa judiciară de timbru.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiuni, ca nefondată.

Prin aceeași întâmpinare, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

În motivarea excepției prescripției, pârâtul a arătat că, în formularea acțiunii, reclamanta a depășit termenul de 3 ani indicat de art. 2517 Cod Civil. A apreciat pârâtul că acumularea debitului a fost cauzată de pasivitatea reclamantei. Excepția prescripției a fost soluționată prin încheierea de ședință din data de 31.01.2014 când instanța a respins excepția cu motivarea acolo arătată.

Cu referire la fondul cauzei, pârâtul a formulat o cerere de chemare în garanție a numitului M. V. în calitate de locatar – chiriaș și a solicitat ca acesta să îl despăgubească cu suma indicată în cererea de chemare în judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă,Legea nr. 230/2007, art. 1169 Cod civil.

Legal citat, chematul în garanție nu a formulat întâmpinare însă s-a prezentata în fața instanței și la termenul de judecată din data de 30.10.2013 a arătat că dorește să încheie un angajament de plată cu reclamanta.

În ședința publică din data de 21.03.2014, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite si afișate lunar de către reclamantă, în perioada iunie 2005- iulie 2013, coroborate cu fișa de cont aferentă perioadei 2005-2013, rezultă că pârâtul, având calitatea de proprietar al apartamentului situat în G., .. 6, ., nu a achitat, la termenele stabilite, cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere lunare pentru perioada iunie 2005- iulie 2013.

Potrivit înscrisurilor menționate, în perioada iunie 2005- iulie 2013, au fost calculate cote de întreținere restante aferente . G., .. 6, . către chematul în garanție M. V., în cuantum de 13.243 lei.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. De asemenea, potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

De altfel, având în vedere că întârzierile la plata cotelor de întreținere din partea proprietarilor de apartamente determină obligarea Asociației de proprietari la plata unor penalități în favoarea furnizorilor de servicii, în speță sunt îndeplinite și condițiile răspunderii civile delictuale așa cum sunt reglementate acestea de art. 998 – art. 999 C.civ..

Astfel, fapta ilicită săvârșită cu vinovăție este reprezentată de fapta pârâtei de a nu plăti, din culpă, cotele de întreținere ce îi revin, iar între această faptă și prejudiciul suferit de către reclamantă prin obligarea sa la plata penalităților de întârziere către furnizori există un raport de cauzalitate direct.

În conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Prin procesul – verbal din data de 10.10.2005 și data de 22.12.2009, în cadrul Adunării Generale a Asociației de P. nr. 602, s-a stabilit cuantumul penalităților de întârziere ca fiind în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere.

Așa cum rezultă din fișele de calcul al penalităților, depuse la dosarul cauzei, penalitățile calculate în perioada 4.09._13 pentru apartamentul situat în G., .. 6, ., ocupat de către numitul M. V., sunt în cuantum de 9787,27 lei (f.170-171).

Pentru toate argumentele de mai sus, va admite acțiunea și îl va obliga pe pârâtul Municipiul G. la plata către reclamantă a sumei de 23.030,37 lei din care 13.243 lei reprezintă cote de întreținere restante aferente apartamentului situat în G., .. 6, . perioada iunie 2005 - iulie 2013, iar 9.787,27 lei reprezintă penalități de întârziere aferente debitului restant calculate în perioada 4.09.2005-15.08._.

În temeiul dis part. 274 Cod procedură civilă va obliga pârâtul, ca parte căzută în pretenții la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu avocat (f.200)

Cu referire la cererea de chemare în garanție formulată de reclamant, reține că, potrivit art. 60 alin. 1 C.proc.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire.

Așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, chematul în garanție M. V. este cel care a ocupat în fapt și în drept imobilul pentru care s-au înregistrat restanțe la plata cheltuielilor de întreținere. În consecință, acesta a fost cel care a beneficiat de utilitățile furnizate și de serviciile prestate prin intermediul asociației de proprietari. În consecință, în ceea ce-l privește pe chematul în garanție, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale indicate de art. 998 – 999 C.civ.,

Pentru toate argumentele învederate, va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Municipiul G. și îl va obliga pe chematul în garanție M. V. la plata în favoarea pârâtului Municipiul G. a sumei de 23.030,37 lei din care 13.243 lei reprezintă cote de întreținere restante aferente apartamentului situat în G., .. 6, . calculate în perioada iunie 2005 - iulie 2013, iar 9.787,27 lei reprezintă penalități de întârziere aferente debitului restant calculate în perioada 4.09.2005-15.08._.

Totodată, îl va obliga pe chematul în garanție la plata către pârât a sumei 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată la plata căreia a fost obligat acesta din urmă, dat fiind faptul că acesta a căzut în pretențiile sale cu referire la cererea de chemare în garanție precum și la plata sumei de 1448 lei reprezentând cheltuieli de judecată(taxa timbru).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizată formulată de formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 602 cu sediul în G., ., J. G., Jud. G., în contradictoriu cu pârâtul M. G., REPREZENTAT DE PRIMAR - M. S. cu sediul în G., ., jud. G. si chematul în garanție M. V. domiciliat în G., .. 6, ..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 23.030,37 lei din care suma de 13.243 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor comune de întreținere și neachitate pentru perioada iunie 2005 - iulie 2013 și 9.787,27 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 4.09.2005 – 15.08.2013.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei, cheltuieli de judecată în cuantum de 700 lei onorariu de avocat.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul mun. G..

Obligă chematul în garanție să plătească către pârât suma de 23.030,37 lei din care suma de 13.243 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor comune de întreținere și neachitate pentru perioada iunie 2005 - iulie 2013 și 9.787,27 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 4.09.2005 – 15.08.2013.

Obligă chematul în garanție să plătească pârâtului, cheltuieli de judecată în cuantum de 2148 lei din care suma de 1.448 lei taxa de timbru și suma de 700 lei onorariu de avocat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. N.V.C 09.05.2014/ Dact LB. 5 ex. la 15.05.2014/ .>

Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.-

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3383/2014. Judecătoria GALAŢI