Pretenţii. Sentința nr. 4425/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 4425/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 19418/233/2013

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr.4425

Ședința publică din data de 30.04.2014

Președinte – E. P.

Grefier – G. O.

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect pretnții formulată de reclamanta S.C. A. S.A. cu sediul în G., ., reprezentată de Administrator judiciar CC INSOL S.P.R.L. C. – Filiala G., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari nr. 405 cu sediul în G., ., ..

Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 02.04.2014 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele :

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.10.2013, reclamanta S.C. A. S.A G. prin Administrator judiciar CC INSOL SPRL C. Filiala G. a chemat în judecata pe pârâta Asociația de Proprietari nr. 405, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 114.197,95 lei reprezentând 95.705,33 lei contravaloare servicii de termoficare calculate pentru perioada 10.12.2012 – 08.05.2013 și 18.492,62 lei penalități de întârziere calculate în perioada 01.01.2013 – 30.06.2013, pentru neplata în termenul scadent a facturilor de termoficare emise în perioada 31.12.2010 – 08.05.2013.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, în baza Contractului de prestări servicii nr. 1368/2010 și a actelor adiționale ulterioare încheiate între părți, reclamanta a furnizat pârâtei servicii de termoficare, aceasta din urmă obligându-se să plătească contravaloarea prestațiilor în 15 de zile lucrătoare de la primirea facturilor.

Societatea reclamantă a arătat că și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumat, însă pârâta a achitat cu întârziere contravaloarea facturilor primite sau nu le-a achitat deloc, motiv pentru care s-au calculat penalități de întârziere în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice.

În drept, a invocat prevederile art. 1166, 1169, 1178, 1766 și 1768 C.civ., art. 46 C../2006 a gospodăriei comunale și contractul încheiat cu pârâta.

În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri în copie (f. 4-79).

A solicitat și judecarea cauzei și în lipsa părților.

Pârâta Asociația de Proprietari nr. 405, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.

Cererea este scutită de taxă de timbru în baza art. 77 din Legea 85/2006, acțiunea fiind formulată pin administratorul judiciar.

Instanța este competentă să soluționeze cauza, în baza art. 94 pct. 1 lit. j C.proc.civ.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin Contractul de furnizare energie termică pentru încălzire și apă caldă de consum nr. 1368/19.03.2010 și anexele la acesta (f. 62-79), reclamanta S.C. A. S.A., în calitate de furnizor, s-a obligat să asigure pârâtei Asociația de Proprietari nr. 405, în calitate de utilizator, apă caldă de consum și energie termică pentru încălzire.

Potrivit art. 10 și 11 din contract, stabilirea consumului se face lunar, pe baza înregistrărilor aparatelor de măsură montate iar în conformitate cu dispozițiile art. 16 și 17 din contract, contravaloarea energiei termice și a apei calde de consum furnizate utilizatorului se încasează de la acesta, pe bază de factură. Factura reprezintă documentul de plată emis de către furnizor, reclamanta făcând dovada emiterii facturilor (f. 14-61).

În temeiul art. 17 și 18 din contractul încheiat între părți, contravaloarea facturilor emise de furnizor se va achita în termen de 15 zile lucrătoare de la data confirmării de primire de către utilizator.

Pârâta nu a achitat la scadență aceste facturi, deși a fost notificată.

Pentru întârziere, reclamanta a calculat penalități, în baza art. 18 alin. 2 din contractul încheiat între părți, penalități relevate în tabel centralizator (f.12-13).

Potrivit art. 18 alin. 2 din contracte: „Neachitarea facturii de către utilizator, în termen de 30 de zile de la data scadenței, atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor în vigoare, după cum urmează:

a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;

b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare;

c) valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului”.

În drept, potrivit art.969 din C.civ.de la 1864 (act normativ în vigoare la momentul încheierii contractului de prestări servicii), contractul reprezintă legea părților, acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate. Facturile emise de reclamantă și penalitățile calculate – ambele în baza contractului – se bucură de forța obligatorie prevăzută de lege.

HG nr. 784/2005 prevede că nivelul dobânzii datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor fiscale este de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere.

Însă, în contractul încheiat între părți, se vorbește despre nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare iar, potrivit Legii nr. 210/2005 privind aprobarea OG nr. 20/2005 pentru modificarea și completarea OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.

În aceste condiții, în mod corect, reclamanta a calculat penalitățile de întârziere.

Pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a achita la scadență contravaloarea facturilor emise de reclamantă, astfel că în prezent datorează reclamantei suma de 114.197,95 lei reprezentând 95.705,33 lei contravaloare servicii de termoficare calculate pentru perioada 10.12.2012 – 08.05.2013 și 18.492,62 lei penalități de întârziere calculate în perioada 01.01.2013 – 30.06.2013, pentru neplata în termenul scadent a facturilor de termoficare emise în perioada 31.12.2010 – 08.05.2013.

Deși, potrivit clauzelor contractuale, pârâta avea posibilitatea de a refuza motivat total sau parțial plata facturii (art. 8 pct. 2 și 3), aceasta nu a făcut-o, însușindu-și sumele ce trebuiau achitate în termen de 15 zile lucrătoare de la data expedierii prin poștă sau de la data confirmării de primire.

Suma reprezentând penalități de întârziere a fost asumată de pârâtă prin contract constatat prin înscris sub semnătură privată, astfel că devin incidente dispozițiile art. 969 cod civil de la 1864.

Față de situația de fapt reținută și văzând dispozițiile art. 969 Cod Civil de la 1864, se reține culpa pârâtei în executarea necorespunzătoare a contractului încheiat cu reclamanta, în sensul că aceasta nu a înțeles să achite plata serviciilor la termenele stipulate, astfel că în mod corect s-au calculat majorări de întârziere.

În concluzie, având în vedere aspectele expuse, instanța urmează a admite cererea și a obliga pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 114.197,95 lei reprezentând 95.705,33 lei contravaloare servicii de termoficare calculate pentru perioada 10.12.2012 – 08.05.2013 și 18.492,62 lei penalități de întârziere calculate în perioada 01.01.2013 – 30.06.2013, pentru neplata în termenul scadent a facturilor de termoficare emise în perioada 31.12.2010 – 08.05.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. cu sediul în G., ., reprezentată de Administrator judiciar CC INSOL S.P.R.L. C. – Filiala G., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr. 405 cu sediul în G., ., ..

Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 114.197,95 lei reprezentând 95.705,33 lei contravaloare servicii de termoficare calculate pentru perioada 10.12.2012 – 08.05.2013 și 18.492,62 lei penalități de întârziere calculate în perioada 01.01.2013 – 30.06.2013, pentru neplata în termenul scadent a facturilor de termoficare emise în perioada 31.12.2010 – 08.05.2013.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2014.

Președinte Grefier

Red.E.P/. Tehnored..GO / 4 ex /20.06.2014

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4425/2014. Judecătoria GALAŢI