Pretenţii. Sentința nr. 4504/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 4504/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 2539/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SENTINȚĂ CIVILĂ NR.4504

Ședința publică din data de 05.05.2014

PREȘEDINTE N. V. C.

GREFIER L. L. B.

Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect ,,pretenții”, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 602 - G., . M. GAFITUC), nr. 14, jud. G., în contradictoriu cu pârâtul M. G., REPREZENTAT DE PRIMAR M. S. cu sediul în G., ., jud. G. si chemații în garanție B. D. domiciliată în GALATI, V. PAPILIAN, nr. 6, . si L. A. I. domiciliat în GALATI, V. PAPILIAN, nr. 6, ., Jud. G.

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 18.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.05.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 31.01.2013, sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 602 a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul M. G.,obligarea pârâtului la plata sumei de 5168,58 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei 15.01._12 și a sumei de 6081,30 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada 06.07._12.A solicitat și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul în calitate de proprietar al apartamentului din G., .. 6, .. 64 deși a beneficiat de toate utilitățile necesare, nu a înțeles să achite total sau parțial contravaloarea acestora acumulând un debit total bază de 5168,58 lei .

S-a mai arătat că s-a procedat la calcularea penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% iar până la data de 15.12.2012 acestea sunt în cuantum de 6081,30 lei.

În drept a invocat dispozițiile art. 49 și 50 din Legea 230/2007, art. 25,32,43, 48 și 49 din HG 1588/2007 și art. 25 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, art. 13 din OG 85/2001 și art. 25 din HG nr. 400/2003.

Reclamanta a solicitata judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu normele procedurale în vigoare.

În probațiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus în copie: fișa cont, tabel calcul penalități, Proces verbal din 10.10.2003, Proces verbal din 22.12.2009.

Prin cererea depusă la termenul de judecată din data de 2.10.2013 reclamanta și a modificat cererea și a arătat că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 5724,82 lei reprezentând cheltuieli întreținere aferente perioadei 15.01._13 și a sumei de 6525,96 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 4.09._13. Anexat cererii modificatoare, reclamanta a depus fișa de cont a apartamentului actualizată, tabel calcul penalități.

Legal citat pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției, excepții ce au fost soluționate prin Încheierea de ședință din data de 26.02.2014 când instanța le-a respins ca neîntemeiate cu motivarea acolo arătată.

Totodată pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a numitului L. A. I. și a numitei Dudacă D., aceștia fiind cei care au ocupat efectiv imobilul conform Contractului de închiriere nr. 204/161/15.12.2010.

În drept a invocat dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă, art. 60 Cod procedură civilă.

Legal citați, chemații în garanție nu au formulat întâmpinare însă au formulat apărări cu privire la cererea reclamantei și au invocat excepția prescripției, excepție soluționată de instanță, în sensul respingerii, prin Încheierea de ședință din data de 26.02.2014 cu motivarea acolo arătată.

În ședința publică din data de 18.04.2014 instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite si afișate lunar de către reclamantă, în perioada 15.01._13, coroborate cu fișa de cont aferentă acestei perioade rezultă că pârâtul M. G., care avea calitatea de proprietar al apartamentului nr. 64 din G., .. 6, . achitat, la termenele stabilite, cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere lunare.

Potrivit înscrisurilor menționate, în perioada mai sus menționată, au fost calculate cote de întreținere restante aferente apartamentului nr. 64 din G., .. 6, . contractului de închiriere nr. 204/161/15.12.2010 de către chemații în garanție L. A. I. și Dudacă D. în cuantum 5724,82 lei (filele 48-51).

Pârâtul M. G. figurează în evidențele Asociației de P. nr. 405 și cu restanțe la penalități, în cuantum de 6525,96 lei pentru perioada 4.09._13.

În drept, potrivit art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. De asemenea, potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

În conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Din fișa de cont a apartamentului nr. 64 rezultă că pentru perioada 15.01._13 s-au acumulat restanțe la cheltuielile de întreținere în cuantum de 5.724,82 lei din care s-a achita pe parcursul soluționării procesului suma de 250 lei, astfel că a rămas de achitat diferența de 5.474,82 lei, pe care instanța o apreciază întemeiată.

Cu privire la penalitățile de întârziere solicitate de către reclamantă, prin procesele – verbale ale Adunării Generale a Asociației de P. nr. 602 (filele 28--29) s-a stabilit un procent de 0,2% pentru penalitățile de întârziere ce vor fi calculate în cazul întârzierii la plata cheltuielilor de întreținere.

Așa cum rezultă din fișele de calcul al penalităților, depuse la dosarul cauzei, penalitățile aferente debitului restant calculate în perioada 04.09._13 pentru apartamentul în discuție, sunt în cuantum de 6.525,96 lei.

Pentru toate argumentele de mai sus, instanța va admite acțiunea reclamantei și îl va obliga pe pârâtul M. G., în calitate de proprietar al apartamentului nr. 64, la plata către reclamantă a sumei de 12.000,78 lei, dintre care 5474,82 lei reprezintă debit întreținere pentru perioada 15.01._12 iar suma de 6525,96 lei reprezintă penalități de întârziere calculate pentru perioada 4.09._13.

Potrivit art. 274, alin. (1) C., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. În cauză, s-a făcut dovada cheltuielilor judiciare în valoare de 1000 lei reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței nr. 435/4.07.2013 (f.93). Ca atare, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constatând în onorariu avocațial.

Cu referire la cererea de chemare în garanție formulată de pârât, instanța urmează să o admită pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 60 alin. 1 C.Pr. Civ. partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire.

Așa cum rezultă din contractul de închiriere nr. 204/161/15.12.2010 chemații în garanție sunt cei care au ocupat în fapt și în drept imobilul pentru care s-au înregistrat restanțe la plata cheltuielilor de întreținere. În consecință, aceștia au fost cei care au beneficiat de utilitățile furnizate și de serviciile prestate prin intermediul asociației de proprietari. Din mențiunile de pe contractul de închiriere, instanța reține aspectul necontestat de chemații în garanție.

Potrivit art. 14 alin. 5 din O.U.G. nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor, chiriașul este obligat să plătească întreaga chirie, precum și toate cheltuielile pentru servicii și întreținere aferente perioadei în care a ocupat efectiv locuința.

Constatând că chemații în garanție au fost cei care au ocupat efectiv imobilul și au beneficiat de utilități, în calitate de chiriași, instanța constată că acestora le revine obligația de achita suma datorată de M. G. reclamantei.

Pentru toate argumentele învederate, va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. G. și o va obliga pe chemații în garanție la plata către pârâtul M. G. a sumei de 12.000,78 lei, dintre care 5.474,82 lei reprezintă debit întreținere pentru perioada 15.01._12 iar suma de 6.525,96 lei reprezintă penalități de întârziere calculate pentru perioada 4.09._13.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă va obliga chemații în garanție la plata către pârât a sumei de 1.885 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea principală formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 602 - G., . M. GAFITUC), nr. 14, jud. G., în contradictoriu cu pârâtul M. G., REPREZENTAT DE PRIMAR M. S. cu sediul în G., ., jud. G. Obligă pârâtul M. G. - prin Primar să plătească către reclamantă suma de 12.000,78 lei din care suma de 5.474,82 reprezintă contravaloare cheltuieli de întreținere aferente perioadei 15.01._.11.2012 și suma de 6.525,96 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 4.09._13.

În temeiul art. 274 cod procedură civilă obligă pârâtul la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Admite cererea de chemare în garanție formulată de M. G., REPREZENTAT DE PRIMAR M. S. cu sediul în G., ., jud. G. în contradictoriu cu si chemații în garanție B. D. domiciliată în GALATI, V. PAPILIAN, nr. 6, ., J. G. si L. A. I. domiciliat în GALATI, V. PAPILIAN, nr. 6, ..

Obligă chemații în garanție L. A. I. și Dudacă D. să plătească pârâtului M. G. - prin Primar, suma de 12.000,78 lei din care suma de 5.474,82 reprezintă contravaloare cheltuieli de întreținere aferente perioadei 15.01._.11.2012 și suma de 6.525,96 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 4.09._13.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă obligă chemații în garanție la plata către pârât a sumei de 1885 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. N.V.C 02.06.2014/ dact. LB 6 ex /13.06.2014/ .>

*Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.-

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4504/2014. Judecătoria GALAŢI