Pretenţii. Sentința nr. 6725/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6725/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 18267/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SENTINȚĂ CIVILĂ NR.6725
Ședința publică din data de 20.06.2014
PREȘEDINTE N. V. C.
GREFIER L. L. B.
Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect ,,pretenții”, formulată de reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar CC INSOL S.P.R.L.C. - FILIALA G. cu sediul în G. ., jud. G., în contradictoriu cu pârâtul D. D. G. domiciliat în G., ., ..
Dezbaterile și cuvântul cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive au avut loc în ședința publică din data de 06.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20 06.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța Constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 14.10.2013 sub nr._ reclamanta . Administrator Judiciar CC INSOL SPRL C. Filiala G. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul D. D. G. obligarea pârâtului la plata sumei de_,10 lei din care suma de_,67 lei reprezentând cheltuieli de întreținere calculate de către Asociația de proprietari nr. 260 pentru perioada iunie 2010 - iunie 2013 și suma de 2760,43 lei penalități de întârziere.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că între . Asociația de Proprietari nr. 260 a intervenit Contractul de cesiune de creanță nr._/10.09.2013 prin care au fost preluate creanțele reprezentând cheltuieli de întreținere în sumă de_,67 lei și suma de 2760,43 lei penalități calculate pentru neplata cheltuielilor de întreținere.
Reclamanta învederat că prin adresa nr._/10.09.2013 a notificat debitorul cedat cu privire la cesiunea creanței.
În drept a invocat dispozițiile art. 1566-1586 și art. 1615 Cod civil, disp. art. 46-50 din Legea 230/2007.
În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri sens în care a depus în copie:notificarea nr._/10.09.2013,formular confirmare de primire, Contract de cesiune de creanță nr._/10.09.2013, contract de vânzare –cumpărare, fișa sold, tabel calcul penalități, listele de plată.
Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtului însă acesta nu a formulat întâmpinare.
În ședința publică din data de 9.05.2014 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și la termenul de judecată din 6.06.2014 a rămas în pronunțare cu privire la excepția invocată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt în baza contractului de cesiune de creanță nr._/10.09.2013 încheiat între reclamanta . Administrator Judiciar CC INSOL SPRL C. Filiala G. în calitate de cesionar și Asociația de proprietari nr. 260 în calitate de cedent, cedentul a cedat cesionarului creanța sa în valoare de_,10 lei din care_,67 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și suma de 2760,43 lei penalități de întârziere, deținută împotriva debitorului D. D. G..
Potrivit dispozițiilor art. 1566 cod civil cesiunea de creanță este convenția prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanță împotriva unui terț.
În conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
În speța de față, instanța constată că obiectul contractului de cesiune nr._/0.09.2013 îl constituie debitul în valoare de 15.811,10 lei din care_,67 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și suma de 2760,43 lei penalități de întârziere, deținută împotriva debitorului D. D. G.. Însă din contractul de vânzare cumpărare (f.59) rezultă faptul că proprietarii apartamentului în cauză sun D. C. și D. Deogenia și nu pârâtul D. D. G..
Calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între pârât și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății.
Subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății în cauza de față nu poate fi decât proprietarul imobilului ce face parte din asociație. Or, din probele administrate rezultă că pârâtul D. D. G. nu este proprietarul imobilului pentru care sunt solicitate cheltuielile de întreținere.
Pentru toate argumentele de mai sus, va admite excepția invocată din oficiu și va respinge acțiunea formulată de reclamanta . Administrator Judiciar CC INSOL SPRL C. Filiala G. în contradictoriu cu pârâtul D. D. G. ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția, invocată din oficiu, a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D. D. G. și în consecință respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect ,,pretenții”, formulată de reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar CC INSOL S.P.R.L.C. - FILIALA G. cu sediul în G. ., jud. G., în contradictoriu cu pârâtul D. D. G. domiciliat în G., ., ., .,ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. N.V.C 11.07.2014/ dact. LB 4 ex / 11.07.2014/ .>
*Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5377/2014.... | Cerere de valoare redusă. Încheierea nr. 10/2014. Judecătoria... → |
---|