Pretenţii. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 12/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 12-12-2014 în dosarul nr. 10543/121/2012*

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

Operator cu date cu caracter personal nr. 8637*

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din 12 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. A.

Grefier M. D.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect pretenții, formulată de reclamanții M. G. - prin reprezentant M. S. - P. Municipiului G. și Instituția P. M. G., în contradictoriu cu pârâtul O. P..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.12.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria, având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 12.12.2014 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G., la data 05.03.2013, sub numărul_, reclamanții M. G. – prin Primar și Instituția Primarului Municipiului G. au chemat în judecată pe pârâtul O. P. pentru ca prin hotărârea ce o va pronunță să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4836 lei reprezentând prejudiciu și actualizarea sumei până la recuperarea integrală a prejudiciului.

În motivarea cererii s-a arătat, în esență, pârâtul nu mai este angajat al instituției reclamante, motiv pentru care nu se mai putea emite decizie de imputare la data la care s-a realizat calculul prejudiciului.

S-a mai arătat că prin Decizia nr.41/18.11.2011 a Curții de Conturi a României s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a recupera prejudiciul rezultat din plata nelegală în cursul anilor 2008-2011 a sporului de calculator, sporului de dispozitiv, indemnizație de hrană, indemnizație pentru procurarea unei ținute decente, prima pentru ziua de naștere.

S-a mai precizat că prin Decizia Camerei de Conturi nr.41/18.11.2011 a Curții de Conturi a României, Camera de Conturi a Județului G., instituția noastră a stabilit întinderea prejudiciului datorat de către pârâta B. A. D., prejudiciu care este în cuantum de 4836 lei, sumă la care s-a solicitat și actualizarea până la recuperarea integrală a prejudiciului.

În drept, cerere a fost întemeiată pe dispozițiile art.256 alin.(1), 258 Codul Muncii – Legea nr.58/2003, art.1345, 1347 Cod Civil.

S-a solicitat proba cu înscrisuri.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cererea este scutită de taxă de timbru potrivit art.30 OUG nr.80/2013.

Pârâtul, prin întâmpinarea, a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității.

Asupra excepției prescripției a arătat că sumele solicitate pentru perioada 2008-2009 sunt prescrise.

Asupra inadmisibilității s-a arătat că prin Legea nr.84/2012 s-a stabilit exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială.

S-a arătat, în ce privește fondul, că acordarea stimulentelor s-a efectuat dintr-un fond cu destinație specială și a fost constituit și utilizat legal potrivit art.227 din O.G. nr.92/2003

În drept, cererea a fost întemeiată pe Legea nr.188/1999, Legea nr.124/2014 și Legea nr.84/2012, art.205 și urm. Cod proc. civ.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin Încheierea din 05.03.2013 s-a admis excepția necompetenței funcționale a Secției I Civile și s-a transpus cauza pe rolul Secției C. Administrativ a Tribunalului G..

Prin Sentința Civilă nr.1612/26.09.2014, Tribunalul G. a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei G..

Pe rolul Judecătoriei G. a fost înregistrat, după declinare, dosar nr._ *.

Analizând probele administrate în cauză, instanța constată următoarele:

În fapt, prin cererea din 19.11.2014, reclamanta a solicitat să se ia act de rămânerea fără obiect a cauzei, deoarece a intervenit Legea nr.124/2014 și Legea nr.84/2012.

În drept, potrivit art.29 Cod Proc. Civ. „Acțiunea civilă este ansamblu mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei alte situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces”, art.30 „Oricine are o pretenție împotriva unei alte persoane ori urmărește soluționarea în justiție a unei situații juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanței competente”, art.32 „Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia c) formulează o pretenție” și art.36 Cod proc. civ. „Existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond”.

Potrivit Legii nr.124/2014 se prevede exonerarea de la restituire a persoanelor ce au beneficiat de venituri de natură salarială (ce include și sporurile) precum și de tichete cadou, de indemnizații medicale, de sumele nerecuperate reprezentând plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, alte drepturi și despăgubiri morale către salariați disponibilizați, plata salariilor și a altor drepturi salariale acordate salariaților care au fost numiți sau continuă exercitarea de funcții publice și care au fost reținute.

Având în vedere că prin întâmpinare s-a solicitat rămânerea fără obiect a cauzei în urma intrării în vigoare a Legii nr.124/2014 și Legii nr.84/2012, rezultă că sumele de bani nu se mai pot recupera de la pârât și, pe cale de consecință, se impune respingerea cererii ca rămasă fără obiect, instanța va lua act de această cerere.

Pentru aceste considerente instanța va dispune respingerea cererii de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea chemare în judecată formulată de reclamanta M. G. – prin PRIMAR și INSTITUȚIA P. M. G., ambii cu sediul în G., ., jud. G., în contradictoriu cu pârâtul O. P., cu domiciliul în G., ., .. 31, J. G., având ca obiect pretenții, ca rămasă fără obiect.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică azi, 12.12.2014.

Președinte, Grefier,

M. A. M. D.

Red.M.A. /Tehnodact. M.D./ 5 ex /02.02.2015

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria GALAŢI