Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 622/2013. Judecătoria GHEORGHENI

Sentința nr. 622/2013 pronunțată de Judecătoria GHEORGHENI la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 2347/234/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 622/2013

Ședința publică de la 16 Mai 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE B. C. R.

Grefier C. T.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant K. E. și pe pârâții G. C., G. A., intervenient în nume propriu P. I., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Se constată că dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 15 mai 2013, mersul dezbaterilor fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând constată

I.Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 27 decembrie 2012, sub nr._, reclamanta K. E. a chemat în judecată pe pârâții G. C. și G. A., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților de a încheia contract de vânzare-cumpărare în ceea ce privește apartamentului tip garsonieră, situat administrativ în G., cartierul B., ., ., înscris în CF nr. 50.007 (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 13.989/C/B/XXXIII), nr. top 10.089/7/C/B/XXXIII, proprietatea pârâților iar în caz de refuz al acestora, hotărârea pronunțată să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 02.02.1998, părinții reclamantei, respectiv, soții decedați, au încheiat cu numitul G. C. un contract de vânzare-cumpărare sub semnătura privată, pentru imobilul în litigiu, arătând că la data cumpărării au încheiat un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, semnată de încă patru martori, plătind o sumă, restul fiind achitat ulterior.

În temeiul contractului sub semnătura privată, foștii proprietari, după plata restului plată, trebuiau sa participe la transcrierea imobilului în fața notarului public, fapt care nu a avut loc, deoarece după plata restului, pârâții au dispărut, mama reclamantei, P. S. a decedat, iar, moștenitorii legali nu am pornit procedura succesorală, iar în baza împuternicirii sub semnătură privată, prin care reclamanta a fost împuternicită de mama acesteia, ca să efectueze și să o reprezinte la transcrierea apartamentului, a solicitat eliberarea certificatului de calitate de moștenitor conform căruia, moștenitorii legali după P. S. sunt: P. S. și K. E. ( ceilalți copii au renunțat la succesiune: H. S. și H. V.), iar după P. S., moștenitorul legal este P. I..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 622/2013. Judecătoria GHEORGHENI