Plângere contravenţională. Sentința nr. 1007/2013. Judecătoria GHEORGHENI

Judecătoria GHEORGHENI - Sentințe și decizii civile / 2013

Sentința nr. 1007/2013 pronunțată de Judecătoria GHEORGHENI la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 1339/234/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1007/2013

Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. R. P.

Grefier R.-A. H.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C. T. G. S.R.L. și pe intimatul C. JUDEȚEAN A., având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns dl. avocat S. R., în reprezentarea petentei, constatându-se lipsa intimatului.

Procedura nu este legal îndeplinită cu petenta, însă prezența apărătorului acesteia acoperă viciul de procedură.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța pune în discuție excepția de neconstituționalitate a art. 32 din O.G. 2/2001, cererea de sesizare a Curții constituționale cu această excepție, cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea de către Curtea constituțională a excepției de neconstituționalitate, solicitări făcute de către petentă, precum și excepția de necompetență teritorială invocată de intimat.

Reprezentantul petentei solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și în baza Legii 47/1992 și a Constituției României, suspendarea cauzei până la soluționarea excepției și înaintarea către Curtea constituțională. Arată dl. avocat că, în conformitate cu prevederile art. 21 al Constituției României prevede că „Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”. Art. 32 al OG 2/2001 este contrar, însă, acestor prevederi, este neconstituțional, condiționând liberul acces la justiție de posibilitatea reclamantului de a se deplasa la diverse instanțe de pe teritoriul țării, fapt ce implică anumite costuri. Un alt argument în favoarea admiterii excepției constă în aplicarea prevederilor noului Cod de procedură civilă, care reglementează la art. 111 competența instanțelor în ceea ce privește acțiunile îndreptate împotriva statului sau împotriva autorităților și instituțiilor locale sau centrale, specificându-se clar că aceste acțiuni pot fi introduse la alegere, ori la sediul pârâtului, ori la cel al reclamantului, instituind o competență alternativă. Mai mult, art. 83 lit. k din Legea 76/2012 arată că la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă se abrogă prevederile contrare, chiar dacă sunt incluse în legi speciale. Consideră astfel, dl. avocat S., că trebuie aplicate dispozițiile art. 111 Cod de procedură civilă, consideră că e o lacună legislativă faptul că nu s-a modificat art. 32 din OG 2/2001, fiind în dezacord cu prevederile Constituției țării și cu Legea 76/2012. Pe de altă parte, solicită respingerea excepției necompetenței teritoriale și înaintarea spre soluționare către Curtea constituțională.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de sesizare a Curții constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 32 din O.G. 2/2001, asupra cererii de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea de către Curtea constituțională a excepției de neconstituționalitate, solicitări făcute de către petentă, precum și asupra excepției necompetenței teritoriale invocată de intimat.

INSTANȚA

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr. dosar_, petenta . cu sediul în com. Remetea, ..47, Jud. Harghita, înmatriculată la Registrul Comerțului Harghita sub nr. J_, CUI_, reprezentată prin administrator Ivacson A., prin avocat S. R., cu sediul profesional în Miercurea C., .. 11, Jud. Harghita, în baza art. 31 din OG 2/2001 și art.101 din sec. II a Legii 2/2013, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/10.07.2013, comunicat în data de 22.07.2013, în contradictoriu cu intimata C. Județean A., cu sediul în A. I., Piața I. I.C. B., nr. 1, jud. Harghita, CF RO_, solicitând ca prin sentința ce o va pronunța în cauză, instanța să dispună:

-în principal, admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/10.07.2013, ca netemeinic și nelegal

-în subsidiar, reformarea sancțiunii în sensul înlocuirii amenzii cu avertisment

-obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, arată petenta că prin procesul verbal din data de 10.07.2013 întocmit de agentul constatator s-a reținut săvârșirea contravenției constând în aceea că, în urma controlului efectuat la data de 10.07.2013, orele 21.51 pe DJ 107 D km 2 Unirea, s-a constatat că vehiculul cu numărul de înmatriculare_ /FIR06YVV, utilizat de petentă, a circulat cu masa totală de 48.50 t (față de 40,00 t admisă). Pentru săvârșirea acestei contravenții a fost aplicată o amendă de 25.000 lei, în temeiul art. 61 alin. 1 lit. p din O.G. nr. 43/1997.

Consideră petenta că procesul verbal atacat este netemeinic și nelegal, solicitând anularea acestuia pentru următoarele motive:

Procesul-verbal de contravenție trebuie să îndeplinească o . condiții de fond și de formă prevăzute de Ordonanța nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, condiții care au fost încălcate de agentul constatator. Astfel:

1.Conform art.16 alin.7 din O.G 2/2001 agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare la rubrica „Alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității procesului-verbal întocmit, obiecțiuni care urmează însă a fi scrise de contravenient.

Reprezentantul petentei, nefiind prezent la întocmirea procesului verbal, nu a avut posibilitatea formulării obiecțiunilor cu privire la netemeinicia celor consemnate, neputându-și exercita acest drept, prevăzut de dispozițiile actului normativ mai sus menționat. În ciuda acestui fapt, agentul constatator nu a inserat în cuprinsul actului atacat această mențiune.

Deși la rubrica „Alte mențiuni” urmează a fi inserate obiecțiunile reprezentantului persoanei juridice, în speță, agentul constatator consemnează faptul că conducătorul auto nu are nimic de obiectat, în ciuda faptului că acesta nu are calitatea de reprezentant al societății petente. Mai mult, continuă petenta, aspectele consemnate la această rubrică nu corespund realității, conducătorul auto Puskas A., întrebat fiind, a arătat că are obiecțiuni față de modul de cântărire și cele consemnate, motiv pentru care, de altfel, nu a dorit să semneze procesul verbal la rubrica special destinată. Consideră petenta că, pentru a putea vorbi de un proces verbal legal întocmit, în măsura în care reprezentantul său nu a fost de față, urma să se consemneze acest aspect sau, în măsura în care agentul constatator considera că acestea pot fi formulate de către conducătorul auto, să se consemneze obiecțiunile acestuia.

2.Procesul verbal atacat este nelegal întocmit, întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, care prevăd obligativitatea semnării acestuia de cel puțin un martor în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză, sau nu poate să semneze procesul-verbal. Agentul constatator are obligația de a face mențiune despre aceste împrejurări.

În speță, consideră petenta că, deși se arată că de față au fost doar agenți constatatori - cu scopul de a justifica încheierea procesului verbal în lipsa unui martor care să confirme cele consemnate - acest fapt nu corespunde realității. Nicio dispoziție legală nu interzice conducătorului auto (în speță dl. Puskas A.), care a fost de față la întocmirea actului constatator, asumarea calității de martor, în măsura în care i s-ar fi solicitat acest fapt. Mai mult, fiind de față la cântărire și cunoscând toate aspectele legate de detaliile tehnice ale autoutilitarei, precum și cu privire la încărcătura transportată acesta era cel mai în măsură să semneze în calitate de martor.

Acestuia nu i-a fost adresată nici o solicitare în acest sens iar orice eventual refuz din partea șoferului urma să fie consemnat în cuprinsul procesului verbal conform prevederilor art. 19 alin.3 OG 2/2001.

Apreciază petenta că intimata urma fie să solicite conducătorului auto să semneze procesul-verbal, fie să depună diligențe pentru găsirea unui alt martor, pentru a proteja dreptul la apărare al petentei. În lipsa martorului, instanța este în imposibilitate de a aprecia asupra corectitudinii și exactității celor consemnate în procesul-verbal, iar vătămarea produsă constă în încălcarea dreptului la apărare al său.

De altfel, opinează petenta că este greu de crezut faptul că pe un drum județean destul de circulat nu a fost găsită o persoană care să confirme încheierea actului constatator în lipsa vreunui reprezentant al său.

Pentru motivele arătate consideră petenta că procesul-verbal este nelegal, încălcând dispozițiile art. 16 alin. 7 și art. 17 din O.G. nr.2/2001 și este lovit de nulitate absolută.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, petenta arată că în cauzele A. contra României, din 4.10.2007 și Telfher contra Austriei, din 2003.2001, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a apreciat faptul că materia contravențională aparține domeniului penal, acuzatul-contravenient beneficiind de prezumția de nevinovăție. Prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 6.2 din Convenție privește în primul rând atitudinea judecătorului chemat să se pronunțe asupra acuzației, care trebuie să abordeze judecarea cauzei fără părtinire și fără prejudecăți, fără a porni de la prezumția sau bănuiala că petentul este vinovat, apoi sarcina probei, care revine agentului constatator în cadrul soluționării unei plângeri contravenționale și împrejurarea că îndoiala profită petentului (Austria vs. Italia, Annuaire de la Convention, vol. VI, pag. 783).

Procesul verbal prezintă doar situația de fapt care a dus la încheierea sa și care conduce în mod rezonabil la formularea unei acuzații pe împrejurări de fapt ce necesită însă existența unor probe pentru a face dovada celor arătate în cuprinsul său. În cazul de față, apreciază petenta că nu se poate reține prezumția simplă a confirmării procesului verbal de contravenție, întrucât acesta nu ar fi susținut de nici un fel de dovadă.

Intimata nu a făcut dovada temeiniciei procesului verbal, respectiv nu a putut dovedi dincolo de orice dubiu rezonabil vinovăția în sarcina sa, și deci realitatea celor reținute în procesul verbal, în speță operând prezumția de nevinovăție.

Nefiind legal întocmit, procesul verbal nu poate face dovada deplină a situației de fapt constatate, fiind lipsit de forța probantă recunoscută de lege actelor de constatare legal întocmite.

Chiar în măsura în care se reține că această nulitate ar fi una relativă, urmează a se constata vătămarea produsă petentei prin lipsa posibilității de a proba netemeinicia procesului verbal.

3.Fapta este descrisă lapidar și incomplet, fără a putea fi apreciată în concret gravitatea faptei săvârșite și implicit oportunitatea aplicării sancțiunii aplicate. Astfel:

Dispozițiile legale sancționatoare prevăzute de art. 61 alin. 1 lit.p din O.G. nr. 43/1997 sancționează depășirea masei maxime admise prevăzute în anexele 2 și 3 ale Ordonanței. Aceste anexe cuprind masele și dimensiunile maxime admise, caracteristicile vehiculelor rutiere în funcție de tipul acestora raportat la categoria de drum (reabilitat, european, modernizat sau pietruit). Apreciază petenta că dispozițiile ordonanței nu fac nicio referire la greutatea maximă admisă pentru un autovehicul care se deplasează pe un drum județean, cum e cel din speță.

În măsura în care agentul constatator a considerat că fapta descrisă în procesul verbal constituie contravenție, urma să arate în primul rând cărei categorii de drum îi corespunde DJ 107 D Unirea pe care circula autovehiculul său, în vederea stabilirii masei maxime admisibile, apoi unde se încadrează - raportat la anexele arătate - autovehiculul, modul de cântărire, cadrul legal în baza căruia s-a efectuat cântărirea, precum și orice alte detalii care ar face dovada caracterului contravențional ai faptei. În speță, toate aceste mențiuni lipsesc din cuprinsul actului atacat, fapta constatată fiind descrisă printr-o singură frază făcând astfel imposibilă o verificare a respectării prevederilor legale și a existenței caracterului contravențional al faptei.

Prin omiterea acestor aspecte, opinează petenta că instanța nu poate analiza existența contravenției și implicit gravitatea acesteia în vederea aprecierii temeiniciei procesului verbal și a oportunității și legalității măsurilor dispuse, aceasta echivalând cu lipsa descrierii faptei și implicit cu nulitatea actului atacat conform prevederilor art.16 raportat la art.17 din O.G. 2/2001.

4.De asemenea, petenta consideră că se impune constatarea nulității procesului verbal deoarece la cântărirea autotrenului au fost încălcate prevederile Ordinului nr. 291/2005 al Biroului Român de Metrologie Legală, Anexa 1 - Norme de metrologie legală NML 059-05 „Instalații portabile pentru determinarea sarcinii pe axă la vehicule rutiere”. Conform pct. 4.1.3 din acest act:

Zona de cântărire trebuie să cuprindă receptorul de sarcină și zonele de apropiere amplasate de o parte și de alta a receptorului de sarcină. Zonele de cântărire special amenajate, sau suprafețele rutiere pe care sunt montate instalațiile portabile pentru determinarea sarcinii pe osie trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

c)Zonele de cântărire trebuie să mențină toate roțile autovehiculului în același plan, în timp ce autovehiculul traversează receptorul de sarcină. Locurile din zonele de cântărire, în care trebuie montate platformele portabile, rampele de acces, platformele oarbe sau covorașele, trebuie să fie marcate, astfel încât să permită o poziționare ușoară și corectă a acestora; de asemenea trebuie marcată linia centrală (longitudinală) a zonei de cântărire

d)Zonele de cântărire trebuie să fie stabile; structura care susține sarcina trebuie să fie construită din beton sau dintr-un material cu durabilitate echivalentă și să aibă o fundație corespunzătoare; aceasta structură trebuie să asigure orizontalitatea, planeitatea, duritatea și rezistența în timp a zonelor de cântărire

e)Cerințele privind orizontalitatea, planeitatea, duritatea și rezistența în timp ale zonelor de cântărire trebuie să fie verificate de personal calificat, cu mijloace de măsurare adecvate, înainte de utilizarea inițială și ulterior, la intervale de timp care să nu depășească 12 luni.

În speță, cântarul nu era amplasat la nivelul solului, ci direct pe asfalt. Autovehiculul, în momentul cântăririi avea unele roți pe partea carosabilă, iar celelalte fiind în afara asfaltului, pe pământ, fiind diferență de nivel între partea carosabilă și marginea drumului, iar drumul era înclinat.

Mai mult, cântărirea nu s-a efectuat într-un loc special amenajat, ci într-o parcare în care conducătorului auto i s-a solicitat să lase mașina, contrar dispozițiilor legale arătate. Acest loc nu îndeplinea condițiile de orizontalitate, planeitate, duritate și rezistență pentru o cântărire corectă, conform Normei de Metodologie Legală NML 059-05.

Procedura de cântărire din prezenta cauză, susține petenta, nu a respectat cerințele tehnice de la pct.4 din Norme, roțile vehiculului nefiind pe același plan, iar o parte din roți au fost poziționate în afara părții carosabile, ceea ce înseamnă că structura nu a fost corespunzătoare, deoarece trebuia ca toate roțile vehiculului să fie pe partea carosabilă și la același nivel. Atunci când roțile nu sunt la același nivel și drumul este înclinat, legea prevede că trebuie să se folosească platforme oarbe sau covorașe pentru egalizarea acestora, ori în speță nu s-au folosit asemenea dispozitive.

Având în vedere cele de mai sus rezultă că nu s-a efectuat cântărirea vehiculului pe un amplasament de control autorizat și care să îndeplinească toate condițiile legale, astfel că rezultatul cântăririi nu poate fi considerat ca fiind conform cu realitatea. Pentru acest motiv apreciază petenta că în speță nu s-a făcut dovada depășirii masei maxime admise și implicit a existenței contravenției în sarcina sa.

Conform principiului legalității stabilirii și sancționării contravențiilor reglementat în art. 3 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor: „actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea”.

Având în vedere cele de mai sus, consideră petenta că atâta timp cât cântărirea mașinii s-a efectuat cu încălcarea prevederilor legale, nu s-a făcut dovada întrunirii elementelor constitutive ale contravenției, sancțiunea aplicată fiind nelegală.

În măsura în care cântărirea s-ar fi efectuat pe o rampă omologată, autovehiculul nu ar fi depășit greutatea legală de 40 de tone. Mai mult, calculul eronat al masei totale a autotrenului rezultă și din analiza următoarele aspecte:

Conform cărților de identitate ale autoutilitarei și remorcii, masa proprie este de 14,45 tone în cazul autoutilitarei și 3,075 tone în cazul remorcii. Astfel, masa maximă a autotrenului este de 17,525 tone.

Analizând avizul de însoțire a mărfii transportate, se constată că autotrenul transporta lemn rotund rășinos (molid) cu un volum total de 36,35 mc, care era în cea mai mare parte uscat și cu multiple defecte de structură, provenind dintr-o tăiere accidentală. Analizând constatările literaturii de specialitate rezultă că lemnul de molid are o densitate medie de 0,55-0,6 kg/dm³. Pe baza celor două valori se poate calcula greutatea totală a volumului de lemn transportat, prin înmulțirea acestora. Astfel, masa încărcăturii ar fi 0,6x36.35, rezultând o greutate de 21,81 tone. Totalizând cele două valori, 21,81 tone (masa încărcăturii) +17,525 tone (masa autotrenului) se obține valoarea maximă de 39,33 tone, care se încadrează în limitele legale.

În raport de argumentele de fapt și de drept expuse anterior, consideră petenta ca fiind întemeiată plângerea, motiv pentru care solicită admiterea acesteia și anularea procesului-verbal și exonerarea sa de la achitarea amenzii aplicate.

În subsidiar, solicită petenta reformarea procesului-verbal sub aspectul sancțiunii, în sensul înlocuirii amenzii cu avertisment pentru următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 21 alin. 3 din Ordonanța nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, urmând a fi avute în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă ca urmare a săvârșirii faptei precum și circumstanțele personale ale contravenientului.

Având în vedere faptul că nu a mai săvârșit alte fapte contravenționale, fiind la prima abatere de acest gen, precum și celelalte circumstanțe referitoare la faptă arătate mai sus, petenta consideră că aplicarea unei asemenea sancțiuni este exagerată, scopul sancțiunii putând fi atins și prin aplicarea avertismentului.

Art.7 din OG 2 prevede faptul că sancțiunea avertismentului poate fi aplicată și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor - în speță Legea OG 43/1997 - nu prevede posibilitatea aplicării acestei sancțiuni.

De asemenea, solicită petenta obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, având în vedere culpa sa procesuală.

În drept, petenta a înțeles să își întemeieze plângerea pe dispozițiile O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, O.G. 2/2001, Ordinului nr. 291/2005, Legii 2/2013 și dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă.

În probațiune, au fost depuse atașat plângerii în copie procesul verbal contestat, foaia de parcurs, avizul de însoțire primar nr._/10.07.2013, tichetul de cântărire-măsurare.

Totodată, a fost solicitată admiterea probei cu înscrisuri, admiterea probei testimoniale cu martorul Puskas A. și a oricărei alte probe a cărei administrare ar rezulta din dezbateri, precum și obligarea intimatei la depunerea următoarelor înscrisuri: certificatul de verificare metrologică a platformei de control, dovada faptului că amplasamentul acesteia respectă prevederile legale, buletinul de verificare metrologică a cântarului și autorizația de operator a agentului constatator.

La data de 14 septembrie 2013, intimatul a depus întâmpinare, prin care a înțeles să invoce excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei G., în raport de prevederile art. 32 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit acestor prevederi, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, instanță care are competența exclusivă de a controla aplicarea și executarea sancțiuni contravenționale.

Dată fiind împrejurarea că fapta contravențională a fost săvârșită pe raza Comunei Unirea, Județul A., rezultă, în opinia intimatului, că potrivit prevederilor H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, modificată și completată, competența teritorială în judecarea plângerii contravenționale aparține exclusiv Judecătoriei Aiud, Județul A..

Arată intimatul că în speță nu sunt aplicabile prevederile art.107 raportat la art.116 din noul Cod de procedură civilă, întrucât operează excepția de la regula generală, respectiv cea a competenței teritoriale prevăzută de art.32 din O.G. nr.2/2001.

Față de motivele invocate de petentă, solicită intimatul respingerea plângerii formulată împotriva procesului verbal de constatare a contravenției nr._ din 10.07.2013, încheiat de către agentul constatator din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean A..

În fapt, arată intimatul că la data de 10 iulie 2013, la ora 21:51, agentul constatator P. S., din cadrul Consiliului Județean A., în urma controlului efectuat pe raza localității Unirea, pe drumul județean DJ 107D, la km 2, a constatat că vehiculul tip A3R2, cu numărul de înmatriculare_ /_, deținut de ., a circulat cu masa totală de 48,50 tone, încălcând astfel restricția de circulație instituită privind masa totală admisă de 40 tone, pe un drum județean (DJ 107D). Fapta de a efectua transport de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depășirea maselor maxime admise, constituie contravenție, potrivit O.G.nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată cu modificările și completările ulterioare și se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 25.000 - 35.000 lei.

Menționează intimatul că petenta transporta mărfuri indivizibile, respectiv material lemnos-lemn rotund rășinoase, potrivit avizului de însoțire a mărfii nr._/10.07.2013, având un volum de 36,35 m³.

Față de motivele de nulitate invocate de către petentă, arată intimatul că procesul verbal nr._ din 10.07.2013, nu poate fi sancționat cu nulitatea absolută din următoarele considerente:

Agentul constatator a respectat prevederile art.16 din O.G. nr.2/2001, consemnând în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției contestat, datele de identificare ale persoanei juridice contraveniente, împrejurarea lipsei de la fața locului a acesteia, respectiv a reprezentantului său legal și de asemenea împrejurarea că la fața locului nu a existat un martor, fiind prezenți doar agentul constatator, organul de poliție și conducătorul auto Puskas A. - „care nu a avut nimic de obiectat”. Agentul constatator, cu siguranță ar fi consemnat în cuprinsul procesului-verbal eventualele obiecțiuni pe care le-ar fi prezentat conducătorul auto.

Cât privește modul de întocmire a procesului verbal de constatare a contravenției în lipsa contravenientului, solicită intimatul să se observe că acest act a fost încheiat în mod corespunzător cu cerințele prevăzute de art.19 din OG nr.2/2001, în cuprinsul său făcându-se cuvenitele mențiuni despre această împrejurare, precum și despre motivele care au dus la încheierea lui în lipsa unui martor.

Interpretarea pe care o prezintă apărătorul contravenientei, potrivit căreia agentul constatator ar fi încheiat procesul-verbal doar în prezența agentului de poliție, cu scopul de a încălca dreptul la apărare al petentei, este total nefondată.

În fapt, dreptul la apărare al contravenientei a fost exercitat în momentul în care conducătorul auto a prezentat agentului constatator avizul de însoțire primar nr._ din data de 10.07.2013, cu care a încercat să justifice cantitatea de material lemnos transportată. D. că din aceste aviz nu rezultă masa totală a materialului lemnos, ci doar

cantitatea în volum (m³).

Faptul că în avizul de însoțire s-a consemnat volumul cantității de material lemnos nu dovedește, în opinia intimatului, împrejurarea că la acel moment era singura marfă transportată cu acte, dat fiind faptul că în urma cântăririi a rezultat o cantitate mult mai mare decât cea autorizată.

O.G. nr.2/2001 sancționează cu nulitatea actul constatator doar în anumite condiții (art.17), însă există și excepții care nu duc la nulitatea actului în măsura în care sunt consemnate ca atare în cuprinsul procesului-verbal. Această situație o regăsim în speță prin menționarea lipsei contravenientei/reprezentantului acesteia și lipsa martorului, precizată de către agentul constatator pentru motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod - art.19 alin.3 („la fața locului se află doar agentul constatator, organul de poliție, nefiind alte persoane să semneze în calitate de martor”).

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, solicită intimatul să se observe că susținerile contravenientei, potrivit cărora agentul constatator a încheiat procesul - verbal de contravenție cu încălcarea principiului prezumției de nevinovăție a contravenientei nu subzistă în speță.

De altfel, doctrina în materie și practica judiciară statuează faptul că procesul verbal de constatare reprezintă „unicul act probator al contravenției săvârșite și de asemenea, reprezintă actul supus controlului judiciar”. În aceste condiții, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie, așa încât, sarcina probei revine de fapt și de drept contravenientului, atât în temeiul art. 249 Noul Cod procedură civilă, cât și în conformitate cu prevederile O.G. 2/2001.

Prezumția de legalitate, arată intimatul, operează în cauză întrucât procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ din 10 iulie 2013 a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, făcând pe deplin dovada asupra stării de fapt și a încadrării în drept (art.41 alin. 1 - interzice efectuarea transportului cu vehicule rutiere, pe drumurile publice cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3, precum și prevederile art.61 alin. 1 lit.p din O.G. nr.43/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare - care sancționează cu amendă de la 25.000 la 35.000 lei efectuarea de transporturi de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr.2 și 3) reținută în cuprinsul său.

Sub aspectul descrierii faptei, arată intimatul că în speță ne aflăm în prezența unei contravenții de natură tehnică care nu necesită o descriere amănunțită a împrejurărilor ce au dus la săvârșirea faptei contravenționale, singura dovadă care determină circumstanțierea gravității faptei fiind tichetul de cântărire-măsurare - anexă la procesul verbal de constatare, în cuprinsul căruia sunt indicate valoric masele rezultate în urma cântăririi, valori în funcție de care se apreciază gravitatea faptei și se stabilește în baza principiului proporționalității acesteia cu gradul de pericol social, individualizarea amenzii.

Așadar, în raport de prevederile art.41 alin. 1 din O.G.nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, fapta a fost descrisă, printr-o scurtă expunere constând în detalierea modalităților de depășire a masei totale, respectiv prin menționarea valorică a masei totale constatată prin cântărire, cât și cea legal prevăzută, precum și prin menționarea tipului de încărcătură transportată - „prin efectuarea transportului de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depășirea maselor maxime admise”.

Stabilirea greutății masei totale și a masei maxime admise pe axe este dată automat de către softul instalației de cântărire, în funcție de tipul vehiculului, a numărului de axe și a distanței dintre ele.

Astfel, urmare procedurii de cântărire și de introducere a datelor de identificare a vehiculului de tip A3R2, adică autovehicul cu 3 axe și remorcă cu 2 axe, prin prelucrare automată, au rezultat următoarele valori: masa pe axa 1 de 8.200 kg, masa pe axa 2 de 10.200 kg, masa pe axa 3 de 10.100 kg, masa pe axa 4 de 10.200 kg și masa pe axa 5 de 9.800 kg. Prin însumarea acestor valori a rezultat o depășire a masei totale de 48.500 kg (48,5 tone), față de 40 tone admisă (pct.2.2.1 lit.b din anexa 2).

Regula generală instituită prin anexa 2 din O.G. nr.43/1997 și reiterată prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii și ministrului administrației și internelor nr._ pentru aprobarea Normelor privind autorizarea și desfășurarea circulației vehiculelor rutiere cu masele și/sau cu dimensiuni ce depășesc masele și/sau dimensiunile maxime admise prevăzute în Ordonanța Guvernului nr.43/1997, privind regimul drumurilor, prevede că pe drumurile județene autovehiculele pot circula având masa maximă admisă, în funcție de configurația fiecărui autovehicul în parte. Astfel, în speță ansamblu de vehicule - autovehicul cu 3 axe cu remorcă cu două axe, care circulă pe un drum reabilitat, european sau modernizat are ca și masă maximă admisă 40,00 tone (greutatea autovehiculului + încărcătura).

Arată intimatul că motivul de nulitate al procesului-verbal pe considerent că au fost încălcate Normele de metrologie legală NML 059-05, nu subzistă, întrucât din probatoriul ce va fi administrat în cauză rezultă că utilizarea instalației portabile de cântărire a fost utilizată în mod corect și corespunde întocmai condițiilor prevăzute în manualul de utilizare.

Verificarea metrologică a aparatului de cântărit cu funcționare neautomată pentru determinarea greutății pe axe de tip SAW 10C/II, ._/_, este consemnată ca fiind „corespunzătoare” în Raportul nr. 24/17.10.2012 pentru etapa A și de asemenea admisă în etapa B, potrivit Buletinului de verificare metrologică nr._ din data de 18.03.2013.

Arată intimatul că pe același buletin metrologic a fost efectuată și verificarea metrologică a punctului de cântărire situat în localitatea Unirea pe drumul județean DJ 107D - km.2+000, care potrivit Documentației tehnice - Plan topografic se încadrează în limitele admise de normele metrologice.

În raport de înscrisurile pe care le depune în probațiune, solicită intimatul să se constate că atât instalația portabilă pentru determinarea sarcinii pe axă la vehiculele rutiere, cât și punctul de cântărire sunt omologate și verificate metrologic, la momentul controlului aflându-se în perioada de valabilitate, așa încât motivele invocate în apărare de către petentă sunt nefondate.

În ceea ce privește capătul de cerere subsidiar, de înlocuire a amenzii contravenționale cu avertisment, solicită intimatul respingerea acestuia în totalitate, întrucât fapta constatată și sancționată prin procesul verbal nr._/10.07.2013 prezintă un grad de pericol pentru integritatea drumului public. Potrivit prevederilor art.40 alin. 1 din O.G. nr.43/1997 republicată, cu modificările și completările ulterioare „drumurile trebuie să fie semnalizate și menținute în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță de către administratorul drumului”. Așadar, solicită intimatul să se rețină că pericolul produs prin săvârșirea faptei constă în deteriorarea stării tehnice a drumului public și periclitarea siguranței traficului pentru utilizatorii acestuia, punând totodată în pericol vieți omenești.

Pentru fapta săvârșită de către contravenienta S.C. T. G. S.R.L., agentul constatator, în baza principiului proporționalității acesteia cu gradul de pericol social, a individualizat în mod corect amenda, aplicând minimul amenzii prevăzut de lege.

În probațiune, intimatul a depus înscrisuri, constând în Procedura de verificare anexă la Ordinul nr.238/27.10.2008 al Directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală, certificat de aprobare de model nr.251/25.08.2000, raport nr.24/17.10.2012 pentru etapa A a verificării metrologice, buletin de verificare metrologică nr._/18.03.2013,documentația tehnică - Plan topografic - DJ 107D, Județul A., planșe fotografice.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

La data de 01 octombrie 2013, petenta a depus răspuns la întâmpinare, solicitând în principal respingerea excepției necompetenței teritoriale și admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată, iar în subsidiar reformarea sancțiunii în sensul înlocuirii amenzii cu avertisment.

A invocat petenta excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32, din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în baza prevederilor art. 146 lit. d din Constituția României și a dispozițiilor art. 1 alin.2, art. 2, 3, 10 și 29 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale solicitând instanței ca prin încheierea ce o va pronunța să dispună:

-suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea excepției de neconstituționalitate

-înaintarea sesizării Curții Constituționale, urmând ca aceasta prin decizia ce o va pronunța să constate neconstituționalitatea dispozițiilor din actul atacat.

Potrivit prevederilor art. 32 din OG nr. 2/2001 plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Consideră petenta ca neconstituționale dispozițiile mai sus menționate pentru următoarele motive:

Conform art. 21 alin. 1 din Constituția României „orice persoană se poate adresa justiției pentru exercitarea drepturilor a libertăților și a intereselor sale legitime”, iar potrivit alin. 2 nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

Raportat la prevederile constituționale arătate consideră petenta că art.32 din O.G. 2/2001 este neconstituțional, deoarece atâta timp cât se condiționează liberul acces la justiție de posibilitatea deplasării reclamantului - de cele mai multe ori costisitoare față de obiectul litigiului - la instanța nominalizată de O.G. 2/2001, nu se poate susține că aceste dispoziții sunt în acord cu prevederile constituționale. Posibilitatea formulării, înaintării și susținerii unei plângeri contravenționale este condiționată astfel de existența unor mijloace financiare care în măsura în care nu sunt accesibile încalcă reclamantului astfel liberul acces la justiție.

Excepția urmează a fi admisă, în opinia petentului și pentru motivele următoare:

Prevederile art. 111 din N.C.P.C. reglementează competența instanțelor în cazul cererilor îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor central sau locale precum și a altor persoane juridice de drept public care la alegerea reclamantului pot fi introduse fie la instanța de la domiciliul sau sediul acestuia, fie la sediul pârâtului, instituind astfel o competență alternativă.

De asemenea, potrivit art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a N.C.P.C., în conformitate cu care, la data intrării în vigoare a N.C.P.C., se abrogă orice alte dispoziție contrare, chiar dacă sunt cuprinse în legi speciale, consideră petenta că trebuie aplicate cu prioritate regulile prevăzute de art. 111 din N.C.P.C., care conferă reclamantului opțiunea de a sesiza instanța de la domiciliul/sediul său, reorientare impusă așa cum s-a arătat și de principiul liberului acces la justiție.

Doctrina s-a pronunțat în acest sens arătând că intenția legiuitorului a fost în mod evident aceea de a transpune în practică principiul liberului acces la justiție prin facilitarea accesului reclamantului la o instanță necondiționată de reținerea unor cheltuieli suplimentare în sarcina sa.

Aplicarea acestor dispoziții se impune pentru identitate de rațiune deoarece, și în situații similare, legiuitorul a înțeles să confere reclamantului această facultate. Astfel, conform art. 10 ind. 1 din sec. II din Legea 2/2013, prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea poate fi introdusă la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Având în vedere că sediul său este în comuna Remetea, ..47, Jud. Harghita, consideră petenta că plângerea contravențională în mod corect a fost introdusă la Judecătoria G..

Având în vedere cele mai sus menționate, consideră petenta că dispozițiile art. 32 din O.G. 2/2001 sunt neconstituționale, motiv pentru care solicită admiterea excepției invocate. Pentru aceleași motive, solicită respingerea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei G..

În ceea ce privește susținerile intimatului, prin care acesta consideră că procesul verbal nr._ din 10.07.2013 nu poate fi sancționat cu nulitatea absolută, arată că acestea nu pot fi primite având în vedere următoarele:

1.În speță, intimatul interpretează în mod eronat prevederile art.16 alin.7 din O.G. 2/2001, având în vedere că nu a respectat obligația impusă de această prevedere.

Mai mult, aspectele consemnate la această rubrică nu corespund realității, conducătorul auto Puskas A., întrebat fiind, a arătat că are obiecțiuni față de modul de cântărire și cele consemnate, motiv pentru care de altfel nu a dorit să semneze procesul verbal la rubrica special destinată.

În măsura în care, așa cum se arată în întâmpinare, cele consemnate la rubrica „alte mențiuni” ar fi corespuns manifestării de voință a conducătorului auto, în sensul că nu are nimic de obiectat, se pune în mod evident întrebarea de ce acesta nu a semnat în dreptul obiecțiunilor formulate.

Consideră petenta că pentru a putea vorbi de un proces verbal legal întocmit, în măsura în care reprezentantul său nu a fost de față, urma fie să se consemneze acest aspect fie - în măsura în care agentul constatator considera că acestea pot fi formulate de către conducătorul auto - să se consemneze obiecțiunile acestuia.

Conform art. 16 alin.7 din O.G 2/2001 agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare la rubrica „Alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității procesului-verbal întocmit, obiecțiuni care urmează însă a fi scrise de contravenient.

Analizând textul de lege se costată că sancțiunea este expres prevăzută de legiuitor fiind vorba de „nulitate”, nu de anulabilitate, astfel că formularea nu lasă loc unei eventuale interpretări a terminologiei folosite.

2.De asemenea, susține petenta că procesul verbal atacat încalcă prevederile art. 19 alin 1 din O.G. nr. 2/2001, care reglementează obligativitatea semnării acestuia de cel puțin un martor în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză, sau nu poate să semneze procesul verbal. Contrar celor susținute de către intimat, cu toate că a existat un martor la fața întocmirii procesului verbal, în persoana conducătorului auto, agentul constatator face mențiunea că la fața locului se afla doar agentul constatator, organul de poliție, nefiind alte persoană să semneze în calitate de martor.

Prin încălcarea prevederilor mai sus amintite s-a produs societății o vătămare constând în lipsa posibilității de a proba temeinicia procesului verbal, care implicit conduce la nerespectarea dreptului la apărare.

Susținerea în sensul că dreptul la apărare a fost exercitat prin prezentarea avizului de însoțire a mărfii de către conducătorul auto este neavenită, opinează petenta, de vreme ce nu a avut posibilitatea de a combate în niciun fel cele consemnate în procesul verbal.

De altfel în cuprinsul plângerii formulate nu a susținut că în avizul de însoțire a mărfii ar fi fost consemnată masa totală a lemnului transportat ci doar că, în baza unei formule unanim acceptată, se poate calcula aceasta. Așa cum a arătat, în măsura contestării acestui aspect, își rezervă dreptul de a solicita efectuarea unei expertize în vederea stabilirii greutății încărcăturii.

Consideră petenta că este lipsită de sens și susținerea intimatului în sensul că materialul lemnos nu era singura marfa transportată, chiar din planșele foto depuse fiind vizibilă încărcătura. În măsura în care se susține că se transporta și altă marfă consideră petenta că acest aspect urma să fie dovedit de către intimat și menționat în cuprinsul procesului verbal.

În baza celor arătate consideră petenta că procesul verbal a fost întocmit cu încălcarea dreptului său la apărare, motiv pentru care solicită anularea procesului verbal nr._ din 10.07.2013.

3. Referitor la netemeinicia procesului verbal, arată petenta următoarele:

Procesul verbal fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. Însă această prezumție de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge la situația în care persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal deși din probele de administrate de acuzare, instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Acuzația adusă societății este o acuzație „penală” în sensul Convenției (sens în care s-a arătat că contravențiile urmează a fi asimilate infracțiunilor), iar în acest sens beneficiază de o prezumție de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul protejării persoanelor față de posibilele abuzuri și a arbitrariului din partea autorităților. Pentru acest motiv sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentei.

În privința probațiunii, arată petenta că ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În plus, fiind vorba despre o acuzație penală, organul constatator avea obligația de o a informa în cel mai scurt timp posibil, asupra naturii și cauzei acuzației formulate și de a-i prezenta probele pe care se bazează acuzația, lucru care nu s-a întâmplat.

Pentru aceste motive, prezumția de legalitate invocată de către intimat nu poate opera în cauză, procesul verbal contestat fiind întocmit în mod neîntemeiat, cu nerespectarea dispozițiilor legale. Susținerea în sensul că am fi în prezența unei „contravenții de natură tehnică care nu necesită o descriere amănunțită a împrejurărilor în care s-a săvârșit fapta” nu poate fi primită, în opinia petentei, pentru următoarele considerente:

Nicio prevedere legală nu exonerează pe agentul constatator în cazul unui fapt constatat prin mijloace tehnice de obligația să se descrie fapta în mod complet, pentru a putea fi apreciată în mod concret gravitatea faptei săvârșite și implicit oportunitatea aplicării sancțiunii aplicate.

Mai mult, în cazul unei contravenții „tehnice”, fiind folosite noțiuni care necesită explicații amănunțite, pentru a putea fi înțelese atât de către contravenient cât și de către instanță, o descriere mai amănunțită cu privire la starea de fapt este cu atât mai importantă.

Astfel, la încheierea procesului verbal nu s-a respectat una dintre condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. 2/2001, respectiv „descrierea faptei și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite”. Această mențiune este obligatorie și constituie una dintre formalitățile ce garantează dreptul său la apărare, pentru ca instanța să poate verifica realitatea împrejurărilor de fapt consemnate de agentul constatator și încadrarea contravenției și individualizarea sancțiunii.

Consideră petenta că omisiunea agentului constatator echivalează cu lipsa descrierii faptei și implicit cu nulitatea actului atacat conform prevederilor art.16 raportat la art.17 din O.G. 2/2001.

În ceea ce privește motivul de nulitate al procesului verbal pe considerentul că au fost încălcate prevederile Ordinului nr. 291/2005 al Biroului Român de Metrologie Legală, Anexa 1 - Norme de metrologie legală NML 059-05 „Instalații portabile pentru determinarea sarcinii pe axă la vehicule rutiere”, își menține petenta punctele de vedere invocate în plângerea contravențională.

La termenul de judecată din data de 07.11.2013 instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. și excepția de neconstituționalitate a art. 32 din O.G. 2/2001.

I.În privința excepției de neconstituționalitate a art. 32 din O.G. 2/2001, instanța constată că sunt întrunite cerințele de admisibilitate impuse de art. 29 al. 1-3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, având în vedere că excepția privește o ordonanță care este în vigoare și care are legătură cu cauza, în condițiile în care petenta s-a adresat instanței cu o plângere contravențională, iar art. 32 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor reglementează competența teritorială a instanțelor de judecată învestite cu soluționarea plângerilor contravenționale, cu exercitarea controlului aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare.

De asemenea, prevederile art. 32 din O.G. 2/2001 nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.

Astfel, instanța apreciază că se impune, în temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizarea Curtea Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a art. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

Având în vedere că alin. 5 al art. 29 al Legii nr. 47/1992, în forma în vigoare anterioară datei de 07.10.2010, care prevedea un caz de suspendare legală de drept a judecății, a fost abrogat prin art. I din legea 177/2010, instanța va respinge cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

Instanța, formulându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicată, conform dispozițiilor art. 29 alin. 4 din Legea 47/1992, republicată, consideră că aceasta este neîntemeiată, dispozițiile art. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 fiind constituționale.

Astfel, instanța constată că asupra acestui aspect Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, putând fi menționate în acest sens deciziile 797/2006, 1128/2007, 927/2011, 302/2013, prin care s-a statuat că “textul de lege criticat nu îngrădește accesul liber la justiție, ci instituie norme de procedură privind soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, și anume instanța competentă să soluționeze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opțiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție, privind competența și procedura în fața instanțelor judecătorești.”.

Având în vedere aceste considerente, instanța urmează ca în temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 republicată, să sesizeze Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a art. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, excepție ridicată de petenta S.C. T. G. S.R.L. cu sediul în comuna Remetea, .. 47, jud. Harghita.

Va respinge cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, cerere formulată de către petenta S.C. T. G. S.R.L.

II.În privința excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., instanța urmează să o admită pentru considerentele care urmează:

Conform art. 32 din O.G. 2/2001, în forma în vigoare la data de 02.08.2013, data trimiterii prin poștă a plângerii contravenționale către Judecătoria G.:

„(1)Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

(2)Controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1)”.

Conform art. III din LEGEA Nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, după articolul 10 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 10^1, cu următorul cuprins:

„ART. 10^1

Prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”.

După cum se poate observa, competența teritorială de soluționare a plângerii contravenționale este prevăzută în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul doar în cazul contravențiilor prevăzute și sancționate de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, nu și în cazul contravențiilor prevăzute și sancționate de O.G. 43/1997.

Contrar celor susținute de către petentă, instanța apreciază că prin art. 83, lit. k din legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă nu au fost abrogate dispozițiile art. 32 din O.G. 2/2001. Legiuitorul nu a înțeles să reglementeze competența teritorială a instanțelor în privința soluționării plângerilor contravenționale prin dispozițiile procesual-civile cuprinse în Codul de Procedură Civilă, opțiunea sa fiind în sensul de a reglementa competența teritorială a instanțelor în privința soluționării plângerilor contravenționale printr-un alt act normativ, respectiv O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Această modalitate de reglementare este în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție, privind competența și procedura în fața instanțelor judecătorești, conform celor mai sus arătate.

De asemenea, având în vedere că în Codul de Procedură Civilă nu există o prevedere expresă care să reglementeze competența teritorială a instanțelor în privința soluționării plângerilor contravenționale(art. 111 C.P.C. indicat de petentă nereprezentând o reglementare în acest domeniu), nu se poate susține că dacă o astfel de prevedere există în art. 32 din O.G. 2/2001, aceasta ar fi contrară unei prevederi inexistente în Codul de Procedură Civilă.

Cu luarea în considerare a faptului că în procesul verbal de constatare a contravenției nr._/10.07.2013 se arată că petenta ar fi săvârșit contravenția prevăzută și sancționată de art. 61, al. 1, lit. p din O.G. 43/1997 pe raza comunei Unirea, județul A., situată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Aiud, ca urmare a admiterii excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., această instanță va declina competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aiud și va dispune trimiterea dosarului acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizează Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a art. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, excepție ridicată de petenta S.C. T. G. S.R.L. cu sediul în comuna Remetea, .. 47, jud. Harghita.

Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, cerere formulată de către petenta S.C. T. G. S.R.L.

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G..

Declină competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aiud și dispune trimiterea dosarului acestei instanțe.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07 noiembrie 2013.

Președinte,

V. R. P.

Grefier,

R.-A. H.

R.H. 07 Noiembrie 2013

Red. V.R.P./06 decembrie 2013

Tehnored. R.H./06 decembrie 2013

5 ex./3

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 693/2013....		Plângere contravenţională. Sentința nr. 158/2013.... →

Plângere contravenţională. Sentința nr. 1007/2013. Judecătoria GHEORGHENI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1007/2013. Judecătoria GHEORGHENI