Fond funciar. Sentința nr. 204/2015. Judecătoria GHERLA

Sentința nr. 204/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 1754/235/2014

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188

JUDECĂTORIA G.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 204/2015

Ședința publică de la 25 Februarie 2015

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: C. S.

GREFIER: M. G. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanții F. L., F. T., în contradictoriu cu pârâții C. L. DE FOND FUNCIAR GEACA și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR CLUJ, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11.02.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise și având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 25.02.2015.

INSTANȚA

Deliberând reține că prin acțiunea civilă precizată la fila 121 de reclamanții F. L., F. T., în contradictoriu cu pârâții C. L. DE FOND FUNCIAR GEACA și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR CLUJ din data de 11.02.2015, se solicită instanței reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților pentru suprafața de 65,62 ha, cu motivarea că din anul 2000 reclamanții au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren în calitate de moștenitori după unchiul reclamanților, M. P. jr, respectiv după bunicul lor, M. P. sen., însă cu toate că a revenit cu aceste cereri din anul 2000 și până în prezent, nu au primit nici un răspuns, cu toate că pârâta C. locală Geaca recunoaște dreptul reclamanților la reconstituire.

În drept au fost invocate dispozițiile art.18/1991.

Prezentei cereri îi sunt aplicabile dispozițiile noului cod de procedură civilă.

În temeiul art.194-197 din noul cod de procedură civilă s-au parcurs etapele de regularizare și comunicare a cererii de chemare în judecată; în această etapă, pârâta C. L. De Fond Funciar Geaca a depus o întâmpinare, prin care a arătat că s-a încercat în mai multe rânduri punerea în posesie a reclamanților pentru diferite suprafețe de teren, însă aceștia au refuzat, precizând totodată că suprafața de 65,62 ha teren aflată pe teritoriul Comunei Geaca a fost cuprinsă la despăgubiri, iar în urma inventarierii terenurilor, suprafața este cuprinsă în anexa 11.

Conform art.237 cod procedură civilă, instanța a trecut la etapa cercetării procesului, în cadrul căruia a încuviințat probele scrise solicitate prin cererea de chemare în judecată, proba cu interogatoriul pârâtei C. L. De Fond Funciar Geaca și din oficiu a dispus efectuarea unei adrese către pârâta C. L. De Fond Funciar Geaca, pentru a ne comunica copia anexei 11 sau un înscris din care să rezulte că reclamanții, ca moștenitori a lui M. P. au fost trecuți pentru diferența de 65,62 ha teren la despăgubiri și inventarul întocmit la Legea nr. 165/2013 cu privire la terenurile libere de pe raza teritorială a comunei Geaca; răspunsul pârâtei a fost atașat cauzei la fila 112.

Analizând probele dosarului instanța reține următoarele:

Conform cărților funciare nr. 29, nr. 45 și nr.91 Legii, atașate cauzei, antecesorii reclamanților, bunicul defunct M. I. și unchiul defunct M. P. jr. au deținut pe raza comunei Legii, denumirea de la acea vreme, în prezent . anul 1905, și continuând cu anii 1919 și 1938, o suprafață totală de peste 70 ha teren arabil, pădure, vie etc.

Acest teren a fost preluat de către stat, în baza decretului nr.111/1951, de la antecesorii reclamanților, în 1960, când s-a făcut și întabularea pe Statul Român.

În virtutea legilor fondului funciar, reclamanții ca moștenitorii legali ai defuncților M. I. și M. P. jr., proprietarii tabulari ai terenurilor înscrise în cărțile funciare arătate, au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile deținute de aceștia anterior reformei agrare și a cooperativizării, însă cererilor lor au fost aprobate doar parțial, în sensul că li s-au reconstituit în natură dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 10 ha, teren, din care 1 ha, pădure și 9 ha teren agricol, în Geaca jud. Cluj, suprafață înscrisă în adeverința de proprietate nr.427/14.09.1991.

Pârâta comisia L. de fond funciar Geaca a arătat că nu s-a făcut punerea în posesie și eliberare titlului de proprietate pentru suprafața de 10 ha, aprobată în 1991, până în prezent, pe motiv că reclamanți au solicitat punerea în posesie pe întreaga suprafață, însă oricând se poate face punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 10 ha, întrucât este liberă. F 35.

Pentru restul de suprafață de 65,62 ha, pârâta C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Geaca a propus înscrierea suprafeței rămase, de restituit în anexa 11 și acordarea de despăgubiri reclamanților, conform legii nr.165/2013, întrucât nu se mai poate restitui în natură, terenul deținut anterior de către antecesori reclamanților, pe vechiul amplasament, întrucât acesta a fost atribuit unor persoane prin reformele agrare, după care aceștia le-au înscris în CAP, iar în urma apariției legii fondului funciar li s-au emis titluri de proprietate; s-a mai arătat că în urma inventarierii terenurilor rămase pe raza comunei, în baza legi nr.165/2013 s-a constatat că nu mai sunt terenuri libere de restituit în natură sau echivalent .

Conform Legilor fondului funciar și a legi nr.165/2013, regula este că stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor deținute anterior cooperativizării în favoarea foștilor proprietari se face prin reconstituirea dreptului de proprietate, în natură, pe vechiul amplasament; iar excepția - în situația în care restituirea în natura a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist nu mai este posibila, masurile reparatorii in echivalent care se pot acorda sunt măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, respectiv se acordă terenul pe alt amplasament sau despăgubiri dacă nu mai există teren, ca urmare a faptului că acesta a fost acordat în mod legal altor persoane precum și măsura compensării prin puncte, prevăzuta în cap. III al legi nr.165/2013.

Din înscrisurile depuse precum și din răspunsurile la interogatoriul scris dat de pârâta C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Geaca, inclusiv inventarul făcut de aceasta în baza legii nr.165/2013, rezultă că diferența de teren rămasă nerestituită reclamanților ca moștenitori ai defuncților M. I. și M. P. jr. în suprafață de 65,62 mp, este ocupată în întregime, nu este liberă, fiind acordată altor persoane, cărora li s-au eliberat titluri de proprietate a căror valabilitate nu a fost discutată și că se impune acordarea de despăgubiri, întrucât . are teren liber disponibil.

Conform art.19 din norma de aplicare a Legii nr.165/2013, în situația in care nu exista disponibil de teren in vederea reconstituirii dreptului de proprietate, comisia locala de fond funciar întocmește tabelul nominal prevăzut în anexa nr. 11, pe care o înaintează, împreuna cu întreaga documentație, Comisiei județene de fond funciar, in vederea analizării si transmiterii unei propuneri de acordare de masuri compensatorii, potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013.

În speța de față reclamanții, ca moștenitori ai defuncților M. I. și M. P. jr., sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul rămas nerestituit de 65,62 mp în . în natură, pe vechiul amplasament ci prin acordarea de despăgubiri, urmând ca pârâta C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Geaca să întocmească întreaga documentație, în mod legal și să o înainteze pârâtei C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului Cluj, pentru acordarea de despăgubiri, respectiv să îi înscrie în anexa 11 .

În consecință, instanța apreciază că acțiunea reclamanților împotriva pârâtelor C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Geaca și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului Cluj este întemeiată în parte și în temeiul art. 8, 9 din Legea nr. 18/1991, art. 3 alin.4 din legea nr. 1/2000 și art. 19 din norma de aplicare a legii nr.165/2013, urmează să admită în parte acțiunea reclamanților și în consecință va dispune reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților ca moștenitori ai defunctului M. P. jr. și ai defunctului M. P. sen., asupra terenului rămas de restituit în suprafață de 65,62 ha teren agricol, a cărui restituire se va face prin măsuri compensatorii .

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât nu se constată culpa procesuală a pârâtelor .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea civilă precizată a reclamanților F. L. și F. T. ambii cu dom. procesual ales la av. KAPCZA MIKOLT KRISZTINA cu sediul în CLUJ-N., ., . împotriva pârâtelor C. L. DE FOND FUNCIAR GEACA - GEACA, PRINCIPALĂ, nr. 183, J. CLUJ și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR CLUJ - CLUJ-N., BLD 21 DECEMBRIE 1989, nr. 58, J. CLUJ și în consecință.

Dispune reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților ca moștenitori ai defunctului M. P. jr. și ai defunctului M. P. sen., asupra terenului rămas de restituit în suprafață de 65,62 ha teren agricol, a cărui restituire se va face prin măsuri compensatorii .

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 25.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. StănilăMatedan G. M.

Red. CS/03.04.2015

Dact. MGM/27.04.2015

Tipărit/MGM/_/6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 204/2015. Judecătoria GHERLA