Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 620/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 620/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 620/2015
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 620/2015
Ședința publică de la 03 Iunie 2015
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: C. S.
GREFIER: M. G. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petenta I. A., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile petentei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20.05.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, pentru a da posibilitatea petentei de a depune concluzii scrise și având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 03.06.2015.
INSTANȚA
Reține că prin plângerea formulată de petenta I. A. s-a solicitat anularea parțială a încheierilor de respingere pronunțate în dosarul de CF nr._/18.12.2014 de Biroul de Carte Funciară G. și în consecință să se dispună întabularea dreptului de proprietate în favoarea petentei I. A., asupra construcțiilor în cotă de 1/1 parte cu titlu de moștenire testamentară, asupra cotei de 8488/8600 parte din teren, ca bun propriu cu titlu de moștenire testamentară și asupra cotei de 112/8600 parte din teren, ca bun propriu cu titlu de moștenire legală, conform certificatului de legatar nr.36/05.03.2001, certificatului de legatar suplimentar nr.342/2014 și a actului de partaj voluntar autentificat de notarul Public P. L. sub nr.3137/11.12.2014.
Prin încheierea de respingere a reexaminării încheierii de respingere a întabularii dreptului de proprietate nr.1968/_, a fost respinsă cererea de întabulare în Cartea Funciară, a dreptului de proprietate, în favoarea petentei în privința capătului de cerere privind contractul de partaj, pe motiv că actul urma să facă obiectul unei cereri ulterioare cu îndeplinirea art.29 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr.7/1996, după ce dreptul era înscris în cartea funciară.
Împotriva acestei soluții de respingere, petenta a formulat plângerea din prezenta cauză, care va fi admisă pentru următoarele considerente:
În speță, suntem în prezența primei înscrieri în cartea funciară a unor terenuri înscrise în titlul de proprietate nr._/2014, cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea defunctului C. S.; acesta a lăsat printr-un testament autentic averea sa, prezentă și viitoare, fiicelor sale, printre care și petentei I. A..
În acest sens a fost dezbătură succesiunea testamentară și legală după defunctul C. S. decedat la data de 23.08.2000, în fața notarului public P. L., care a eliberat certificatul de legatar nr.36/2001 și certificatul suplimentar nr.342/2014, potrivit cărora s-a stabilit și atribuit bunurile lăsate moștenire de defunctul C. S., fiicelor sale inclusiv petentei I.. f( 17-22)
În baza sentinței civile nr.76/2014 a Judecătoriei G., pronunțată în dosarul civil nr._ a fost emis titlul de proprietate nr._ /08.10.2014 pentru suprafața totală de 8 ha 9800 mp, în care a fost corectat amplasamentul tarlalelor și parcelelor din intravilan.
La același notar s-a efectuat și partajul succesoral între comoștenitorii defunctului C. S., care o viza și pe petenta I. A., fiind încheiat actul de partaj voluntar autentificat sub nr.3137/2014. (f 30-33)
În urma acestui partaj voluntar succesoral, terenurile înscrise în titlul de proprietate eliberat în 2014, neidentificate și înscrise în Cf, erau atribuite unicul proprietar, respectiv petentei I. A..
Deși acestea acte succesorale eliberate de notarul public au fost trimise în vederea înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, înscrierea s-a operat doar parțial, în sensul că s-a înscris dreptul de proprietate doar asupra construcțiilor din B. nr.372 jud. Cluj, cu terenul aferent de 8600 mp, în favoarea comoștenitorilor defunctului C. S., printre care și petenta I. A. în cotă de 1/5 parte fiecare, fără înscrierea și a actului de partaj voluntar încheiat între comoștenitori, care presupunea înscrierea în final a dreptului de proprietate în cotă de 1/1 parte în favoarea petentei I. A. asupra imobilul casă de locuit, cu anexe gospodărești, situat în . și a terenului aferent înscris în titlul de proprietate nr._/2014 în suprafață de 8600 mp, intravilan.
Conform art.24 din legea nr.7/1997 republicată și modificată alin. (1) Înscrierile in cartea funciara sunt: intabularea, înscrierea provizorie si notarea.(3) Dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie in cartea funciara pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moștenitor, încheiate de un notar public in funcție in Romania.
Conform art.35din același act normativ (1) Notarul public care a întocmit un act prin care se transmite, se modifica, se constituie sau se stinge un drept real imobiliar este obligat sa ceara, din oficiu, înscrierea in cartea funciara. In acest scop, la autentificarea actelor notariale prin care se transmite, se modifica sau se constituie un drept real imobiliar, notarul public va solicita un extras de carte funciara pentru autentificare, care este valabil timp de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, sau, după caz, un certificat de sarcini. În baza extrasului de carte funciara pentru autentificare, notarul public poate efectua toate operațiunile notariale necesare întocmirii actului in vederea căruia acesta a fost solicitat.
În cauză, instanța reține că s-a făcut prima înscrierea în cartea funciară în baza șirului de înscrisuri notariale și a titlul de proprietate nr._/08.10.2014, însă acest șir al înscrierilor succesive a fost întrerupt prin neînscrierea dreptului de proprietate rezultat în urma partajului succesoral voluntar în favoarea copărtașului căruia i-a revenit imobilul în întregime, respectiv petentei I. A., pe motiv că lipsea extrasul de carte funciară pentru autentificare ; acest extras trebuia solicitat de notarul public, înainte de a întocmi actul de partaj voluntar, întrucât așa cum se poate observa s-a operat în cf, ca primă înscriere, întabularea dreptului de proprietate pe cote părți asupra construcțiilor și terenului aferent de 8600 mp, cu titlu de moștenire, în favoarea moștenitorilor defunctului C. S. inclusiv petentei I. A., urmând apoi ca pe baza extrasului de autentificare notarul publică să întocmească și apoi să trimită spre întabulare, actul de partaj voluntar.
Întrucât în prezent acest impediment nu mai există, instanța apreciază că se poate continua înscrierea șirului de acte notariale care privesc dreptul de proprietate transmis prin moștenire și partaj în favoarea petentei I. A., în cotă de 1/1 parte, inclusiv a actului de partaj voluntar autentificat de notarul public P. L..
Pentru aceste motive, instanța în temeiul art.888 cod civil nou și art. 35 din legea nr.7/1996 modificată și republicată și va admite plângerea petentei I. A. împotriva încheierilor de carte funciară pronunțate de Biroul de Carte Funciară G. și în consecință va anula parțial încheierile de respingere pronunțate în dosarul de CF nr._/18.12.2014 de Biroul de Carte Funciară G. și în consecință va dispune întabularea dreptului de proprietate în favoarea petentei I. A., asupra construcțiilor în cotă de 1/1 parte cu titlu de moștenire testamentară, asupra cotei de 8488/8600 parte din teren, ca bun propriu cu titlu de moștenire testamentară și asupra cotei de 112/8600 parte din teren, ca bun propriu cu titlu de moștenire legală, conform certificatului de legatar nr.36/05.03.2001, certificatului de legatar suplimentar nr.342/2014 și a actului de partaj voluntar autentificat de notarul Public P. L. sub nr.3137/11.12.2014.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea împotriva încheierilor de carte funciară formulată de petenta I. A. cu dom. procesual ales la avocat N. V. cu sediul în CLUJ N., .. 1, . și în consecință:
Anulează parțial încheierile de respingere pronunțate în dosarul de CF nr._/18.12.2014 de Biroul de Carte Funciară G. și în consecință dispune întabularea dreptului de proprietate în favoarea petentei I. A., asupra construcțiilor în cotă de 1/1 parte cu titlu de moștenire testamentară, asupra cotei de 8488/8600 parte din teren, ca bun propriu cu titlu de moștenire testamentară și asupra cotei de 112/8600 parte din teren, ca bun propriu cu titlu de moștenire legală, conform certificatului de legatar nr.36/05.03.2001, certificatului de legatar suplimentar nr.342/2014 și a actului de partaj voluntar autentificat de notarul Public P. L. sub nr.3137/11.12.2014.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 03.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. StănilăMatedan G. M.
Red.Dact. CS/CS/22.06.2015
Tipărit/MGM/23.06.2015/3 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 617/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 619/2015. Judecătoria GHERLA → |
|---|








