Plângere contravenţională. Sentința nr. 1078/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1078/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 1078/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
G., ., cod poștal_
Tel: 0264-_ / fax 0264-_
Operator Date cu Caracter Personal 3188
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1078/2015
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2015
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: I. L. G.
GREFIER: L. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de petentul M. I. în contradictoriu cu intimata C. SA C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima și la a doua strigare, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei G. în soluționarea prezentei plângeri, raportat la domiciliul petentului, în temeiul dispozițiilor OG nr. 15/2002 și, părțile legal citate nefiind prezente pentru a pune concluzii asupra excepției, rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 11.08.2015 pe rolul Judecătoriei G., petentul M. I. a solicitat anularea ca nelegal și netemeinic a procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/27.07.2015 încheiat de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – C. București.
În drept a invocat OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002.
Acțiunea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru (f. 4).
În probațiune, petentul a depus înscrisuri (f. 5-7).
La data de 21.09.2015 intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a formulat întâmpinare(f. 11-12), solicitând respingerea plângerii ca nefondată și neîntemeiată, depunând în probațiune înscrisuri (f. 13-17).
Analizând excepția necompetenței teritoriale exclusive a instanței, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/27.07.2015 încheiat de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – C. București, petentul M. I. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 750 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, reținându-se că la data de 02.03.2015 vehiculul categoria B cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului a fost surprins circulând pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit prevederilor art. 101 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, modificat prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, “prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin <>NK_ 180 10 201 0 18>Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”, prin aceste dispoziții legiuitorul reglementând astfel o competență teritorială exclusivă, stabilită prin norme imperative, de ordine publică.
În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 NCPC, „necompetența este de ordine publică: în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura”.
De asemenea, potrivit art. 130 alin. 2 din același act normativ, “necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”, revenind instanței obligația, “să stabilească instanța judecătorească competentă”, potrivit art. 132 din NCPC.
Prin prisma acestor dispoziții legale, constatând că în materia reglementată de OG nr. 15/2002 competența teritorială nu revine instanței în a cărei circumscripție s-a săvârșit prezumtiva faptă contravențională, ci instanței în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul, și ținând cont că sediul petentului M. I. este situat în mun. Bistrița, localitate care, potrivit HG nr. 337/1993, se află în raza de competență a Judecătoriei Bistrița, instanța constată că acestei instanțe îi revine competența teritorială de a soluționa prezenta plângere contravențională.
Față de dispozițiile imperative ale art. 101 din OG nr. 15/2002, în baza art. 132 alin. 1 și 3 din NCPC, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. invocată din oficiu și va dispune declinarea soluționării prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Bistrița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei G., invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de către petentul M. I. cu domiciliul procesual ales în Bistrița, . . jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA cu sediul în București, .. 401A Sector 6, în favoarea Judecătoriei Bistrița.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. I. LilianaChiorean L. P.
Red. /Dact.GIL
4 exp./12.11.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1265/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1081/2015.... → |
|---|








