Plângere contravenţională. Sentința nr. 555/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 555/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 555/2015
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL C.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 555/2015
Ședința publică de la 20 Mai 2015
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: C. S.
GREFIER: M. G. M.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de petentul M. D. în contradictoriu cu intimatul I. C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă petentul personal, lipsă fiind reprezentanții intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată că s-a parcurs prima etapă, aceea a regularizării, astfel că, în temeiul art. 237 Cod procedură civilă nou, se trece la etapa a doua, aceea a cercetării procesului.
Instanța constată că deși s-au dat îndrumări petentului pentru probe, acesta nu s-a conformat cerințelor instanței, din oficiu, pentru justa soluționare a cauzei, în baza art. 254 pct. 3 Noul Cod de procedură civilă, pune în vedere petentului să indice numele persoanelor cu care se afla în mașină, pentru audierea acestora ca martori.
Petentul arată că se afla în mașină cu părinții săi, M. P. și M. S..
Având în vedere că persoanele cu care petentul se afla în mașină sunt părinții acestuia, fiind deci în grad prohibit de lege, îi va înlătura de la audiere.
Petentul arată că nu mai are alte probe de propus în cauză, având în vedere că în mașină nu se mai afla nimeni.
Nemaifiind alte probe de propus în cauză, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Petentul solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată și anularea procesului verbal contestat, iar în subsidiar arată că nu dorește înlocuirea amenzii cu avertismentul.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul instanței la data de 19.12.2014 sub nr. _ formulată împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/07.12.2014 de Postul de Poliție Bonțida, petentul M. D. a contestat acest proces-verbal de contravenție și sancțiunile aplicate.
În motivarea plângerii sale, petentul a arătat că, agentul de poliție la oprit după ce a trecut de intersecția DN1C cu DJ161A și i-a comunicat că îi va reține certificatul de înmatriculare pe motiv că stopul din spate este montat neregulamentar nefiind așa din fabricație, însă petentul a invocat faptul că cele consemnate în procesul verbal nu corespund realității.
În plângere nu s-a menționat nici o probă care să susțină cele afirmate de petent.
Pentru acest motiv, în etapa de regularizare a cereri, instanța i-a pus în vederea petentului să indice probele pe care se sprijină plângerea însă acesta nu a dat curs îndrumării instanței.
În drept, petentul nu și-a întemeiat acțiunea pe nici un temei legal.
În această etapă a regularizării cererii, intimatul I. C. a depus o întâmpinare prin care a solicitat pe fond respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Conform art.237 cod procedură civilă, instanța a trecut la etapa cercetării procesului, în cadrul căruia a încuviințat proba cu înscrisuri și constatând că petentul nu a propus nici o probă prin plângerea formulată, cu toate că i-a pus în vederea în etapa de regularizare să completeze cererea cu indicarea probelor, a pus în discuție din oficiu, în conformitate cu art.22 din noul cod de procedură civilă, proba testimonială cu martorii pe care acesta să-i indice în fața instanței ; petentul a arătat că în mașină erau doar părinții săi, martori prohibiți de lege, motiv pentru care instanța, văzând că nu pot fi identificați martori care pot relata aspecte legate de evenimentul rutier reținut în sarcina petentul, a trecut conform art. 34 din OUG nr. 2/2001 la judecarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt și în drept următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal CP nr._/07.12.2014 de Postul de Poliție Bonțida, petentul M. D. fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 270 lei, plus avertisment, pentru faptul că, în data de 07.12.2014, ora 07,55 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe DN1C - DJ 161A în Bonțida și nu a folosit pe timpul zilei, pe DN1C, luminile de întâlnire și nici nu a semnalizat schimbarea direcției de mers spre DJ 161A, fapte încadrată juridic în dispozițiile art. 44 alin.2 HG nr.1391/2006 și art.116 alin.1 din OUG nr.195/2002.
Procesul-verbal sus-menționat nu a fost semnat de contravenient.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația legală de a analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Preliminar, instanța subliniază că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 183/2003, procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție ce are o natură relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară. De asemenea, potrivit art. 249 din noul cod de procedură civilă, obligația de administrare a probei contrare aparține contestatorului.
Aplicabilitatea acestei prezumții presupune însă cu necesitate existența prealabilă a unui proces-verbal de constatare a contravenției încheiat cu stricta respectare a prevederilor legale și cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Analizând conținutul procesului-verbal sub aspectul legalității întocmirii acestuia, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, sub sancțiunea nulității, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că petentul contestă procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul consemnării unei situații de fapt care nu corespunde realității, arătând în cuprinsul plângerii contravenționale că a semnalizat și că avea luminile aprinse.
În raport de faptul că petentul a înțeles să conteste situația de fapt reținută în procesul-verbal atacat, acesta avea obligația legală de a proba cele afirmate, astfel cum prevăd dispozițiilor art. 249 din noul cod de procedură civilă, petentul înțelegând să nu solicite nici o probă care să confirme cele afirmate de el în plângere.
Prin urmare, având în vedere că agentul constatator este un organ al statului învestit cu autoritate, astfel încât constatările făcute personal de către acesta și inserate în procesul-verbal fac dovada vinovăției contestatorului cu privire la fapta reținută în sarcina sa până la proba contrară și dat fiind faptul că procesul-verbal contestat se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie și nu au fost administrate probe contrare acestei prezumții, instanța reține că starea de fapt relevată de acesta corespunde realității.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, aceasta a fost în mod corect realizată de agentul constatator, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 21 din OG nr. 2/2001, raportat la gravitatea contravenție săvârșite, amenda aplicată încadrându-se în limitele legale.
Constatând că procesul-verbal de contravenție ce face obiectul prezentei cauze este legal și temeinic, instanța va respinge plângerea formulată de contestator, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. D. domiciliat în C.-N., ., J. C. împotriva procesului verbal . nr._/07.12.2014 de Postul de Poliție Bonțida în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție C., cu sediul în municipiul C.-N., ., județul C..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 20.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. StănilăMatedan G. M.
Red.Dact. CS/CS/10.06.2015
Tipărit/MGM/11.06.2015/5 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 619/2015. Judecătoria GHERLA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1265/2015.... → |
|---|








