Accesiune. Încheierea nr. 4/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Încheierea nr. 4/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 839/236/2013
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._ (Număr în format vechi 3/PJ/2013)
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
ASOCIATII SI FUNDATII
ÎNCHEIERE NR. 4
Ședința din camera de consiliu de la 28 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Grefier M. D.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent ASOCIAȚIA G. DE ACȚIUNE LOCALĂ BERCENI-VĂRĂȘTI-COLIBAȘI, având ca obiect acordare personalitate juridică.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu a lipsit petenta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța apreciază procesul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin cererea înregistrată sub nr._ (3/PJ/2013) la Judecătoria G. s-a solicitat de către reprezentantul Asociației „G. de Acțiune Locală Berceni-Vărăști-Colibași” acordarea personalității juridice pentru numita asociație și înscrierea acesteia în Registrul asociațiilor și fundațiilor.
La dosar au fost depuse cerere ,adresa nr._/28.12.2012 emisă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale-Direcția Generală Dezvoltare Rurală, ordin de încasare numerar nr._ din data de 17.01.2013, dovada disponibilității denumirii eliberată de Ministerul Justiției - Serviciul de Comunicare și Relații Publice, Actul Constitutiv autentificat sub nr. 35/16.01.2013 de BNP C. V., Statutul Asociației autentificat sub nr. 35/16.01.2013 de BNP C. V. copie acte de identitate . nr._, . nr._, copie contract de închiriere nr. 3/16.01.2013, adeverință nr. 238/16.01.2013 eliberată de Primăria Colibași, copie contract de asociere în participațiune nr. 3381/30.06.2010, schiță, certificate de cazier fiscal pentru Agro Eco Sabar SRL, ., C. Trans SRL, ., Big Util Construct SRL,Petro–Oil Colibași SRL, Semir Standard SRL, Asociația pentru Dezvoltarea Socio Culturală pentru Oameni, Asociația Democrată a Romilor, Societatea Ecologistă Noua Alianță, copie certificat de înregistrare pentru Big Util Construct SRL,Petro Oil Colibași SRL, C. Trans SRL, Semir Standard SRL,Agro Eco SABAR SRL, Asociația pentru Dezvoltarea Socio Culturală pentru Oameni, Asociația Democrată a Romilor.
La termenul din data de 28.01.2013, au fost depuse la dosar Actul Adițional autentificat sub nr. 120/25.01.2013, de BNP C. V., Actul Constitutiv actualizat la data de 25.01.2013 autentificat sub nr. 120/25.01.2013, de BNP C. V. și Statutul actualizat la data de 25.01.2013 autentificat sub nr. 120/25.01.2013, de BNP C. V., cu modificările dispuse de instanță,precum și cazierele fiscale corespunzătoare conform dispozițiilor instanței de la termenul din 21.01.2013.
Analizând lucrările dosarului și constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 4-7 din OG 26/2000 cu modificările și completările ulterioare urmează să se admită cererea și să se dispună înscrierea Asociației „G. de Acțiune Locală Berceni-Vărăști-Colibași” în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor de la Judecătoria G. .
Văzând dispozițiile art. 8 alin. 1, art.11 din OG 26/2000 cu modificările și completările ulterioare
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea.
Înscrie Asociația „G. de Acțiune Locală Berceni-Vărăști-Colibași” în Registrul asociațiilor și fundațiilor de la Judecătoria G..
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2013.
Președinte,
Grefier,
Red.Jud DC/5ex./28.01.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 2482/2013. Judecătoria GIURGIU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2130/2013.... → |
---|