Anulare act. Sentința nr. 3752/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 3752/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 1610/192/2012
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr.8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.3752
Ședința publică din data de 12 aprilie 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE A. Măcsinoiu
Grefier D. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții A. L.,A. D.,și pe pârâta ., având ca obiect anulare act.
Despre mersul lucrărilor și dezbaterilor s-a făcut vorbire în încheierea din data de 01 aprilie 2013 când instanța a reținut cauza în pronunțare pe fond dar,având nevoie de timp pentru a delibera,a amânat pronunțarea pentru data de 08 aprilie 2013 când a amânat din nou pronunțarea pentru data de astăzi,a deliberat și a pronuințat următoarea sentință:
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata pe rolul judecatoriei B. V. la data de 30.07.2012 sub nr._, reclamanții A. L., A. D., au chemat în judecată pe pârâta ., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate reziliat contractul de arendare înregistrat la primăria letca Nouă, J. G., nr. 3591/20.10.2010, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată .
In motivarea cererii se arată că între reclamanți și pârât s-a încheiat un contract la data de 20.06.2010, prin care reclamantii au dat în arendă pârâtei suprafața de 40 ha situat în extravilanul comunei Letca Nouă, pentru o perioadă de 10 ani, contract ce a fost înregistrat la Primăria letca Nouă.
Arată reclamanții că deși ei și-au îndeplinit toate obligațiile asumate prin contract pârâta nu a respectat contractul, motiv pentru care prin prezenta cerere solicită anularea contractului.
La dosar au fost depuse în copie contractul încheiat între părți, notificare, factură fiscală, taxa judiciara de timbru și timbru judiciar.
Prin sentința civila nr. 1272/2012 Judecatoria B. V. a admis exceptia necompetentei teritoriale a judecatoriei B. V. si a declinat competenta de soluționare a cauzei in favoarea judecatoriei G..
Cauza a fost inregistrata pe rolul judecatoriei G. la data de 26.10.2012 sub nr. unic_ .
La data de 21.01.2012 paratul a formulat întâmpinare invocând excepția prematuritatii cererii de chemare in judecata si excepția inadmisibilității cererii de chemare in judecata, iar pe fondul cauzei solicitând in esenta respingerea actiunii.
In temeiul art. 167 cprciv. instanta a incuviintat pentru ambele parti proba cu inscrisuri, iar pentru reclamant si proba cu un martor.
Prin încheierea din data de 04.03.2013 instanța a respins excepția prematuritatii cererii de chemare in judecata si excepția inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata invocate de către parat.
Cu privire la cauza dedusa judecații, instanța retine următoarele:
La data de 20.10.2010 reclamantul in calitate de arendator si parata in calitate de arendaș au încheiat contractul de arenda nr. 3591 pentru suprafața de 40 ha teren arabil extravilan situat pe raza comunei Letca Noua, jud. G..
Întrucât arendașul parat nu si-a achitat culpabil obligațiile contractuale, la data de 16.08.2011 arendatorul reclamant in conformitate cu prevederile art. 9 alin. 1 din contractul parților a notificat paratului arendaș rezilierea contractului.
Cererea urmează a fi admisa.
Astfel, așa cum rezulta din declarația martorului G. F. recolta de orz aferent anului 2011 a fost recoltata in a doua jumătate a lunii iunie. Declarația martorului este credibila acesta lucrând loturi de teren învecinate cu terenurile arendate.
Potrivit art. 6 alin. 2 din contractul parților: „plata arendei se face in natura imediat după recoltarea culturii, dar nu mai târziu de 45 de zile de la recoltarea produsului”.
Se retine așadar faptul ca deși pana la data de 16.08.2011 (data notificarii) termenul de 45 de zile de la recoltare a fost depasit, totuși paratul arendaș nu si-a achitat in mod culpabil obligațiile asumate de plata a arendei fata de reclamantul arendator, context in care sunt incidente prevederile art. 9 din contractul parților.
In conformitate cu prevederile art. 969 cciv. convenția parților are putere de lege, context in care potrivit probatoriului administrat, acțiunea urmează a fi admisa, instanța urmând a constata reziliat contractul de arendare nr.3591/20.10.2010 înregistrat la Primăria Letca Nouă, începând cu data de 16.08.2011, iar paratul obligat si la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 2947 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanții A. L. și A. D., ambii domiciliați în Iași, ..14, județul Iași, în contradictoriu cu pârâta ..R.L cu sediul social în localitatea Ghimpați, județul G..
Constată reziliat contractul de arendare nr.3591/20.10.2010 înregistrat la Primăria Letca Nouă, începând cu data de 16.08.2011.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2947 lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi,12.04.2013.
Președinte,Grefier,
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 944/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 5247/2013. Judecătoria GIURGIU → |
---|