Contestaţie la executare. Sentința nr. 1168/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 1168/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 18536/236/2012

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ NR.1168

Ședința publică de la 11 Februarie 2013

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE A. Măcsinoiu

Grefier D. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . SRL și pe intimata ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:

Instanța,din oficiu,invocă excepția netimbrării contestației la executare și reține cauza în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 13.12.2012, sub nr unic_ contestatoarea . SRL Malu județul G. a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._/15.11.2012,privind obligațiile fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu,în contradictoriu cu intimata Administrația F. pentru Mediu.

Prin rezoluție, instanța a stabilit in sarcina contestatoarei o taxa de timbru in cuantum de 194 lei si timbru judiciar in cuantum de 5 lei.

Deși a fost citata cu mențiunea achitării taxei de timbru sub sancțiunea anularii contestației ca netimbrata, contestatoarea nu s-a conformat acestei obligații.

La termenul de judecata din data de 04.02.2013, procedura a fost legal îndeplinita si întrucât intimata prin întâmpinare a solicitat si judecarea cauzei in lipsa, instanța din oficiu a invocat excepția netimbrarii contestației la executare si a rămas in pronunțare asupra excepției.

Cu privire la excepția invocata, instanța constata următoarele:

Obligația de plată a taxei judiciare de timbru este prevăzută de art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, și art. 20 din aceeași lege potrivit căruia taxele judiciare de timbru sunt datorate anticipat, precum si în Ordonanța de Guvern nr. 32 din 08.08.1995 - privind timbrul judiciar.

Față de argumentele de fapt și temeiurile de drept arătate anterior instanța urmează să facă aplicarea art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 - privind taxele judiciare de timbru potrivit căruia, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

Cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător, in cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru, respectiv, a art. 9 alin. 2 din Ordonanța 32/1995 raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146-1997, astfel încât, excepția ridicată din oficiu va fi admisă, iar cererea contestatoarei va fi anulată ca netimbrată.

Pentru toate aceste motive excepția urmează a fi admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării contestației la executare formulată de contestatoarea . SRL cu sediul în . în contradictoriu cu intimata Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București sector 6,Splaiul Independenței nr.294, Corp A.

Anulează contestația la executare,ca netimbrată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi,04.02.2013.

Președinte,

A. M.

Grefier,

D. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1168/2013. Judecătoria GIURGIU