Contestaţie la executare. Sentința nr. 6001/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 6001/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 04-07-2013 în dosarul nr. 361/236/2011**

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ NR.6001

Ședința publică de la 04.07.2013

Instanța constituită din:

Președinte: D. I.

Grefier: N. G.-M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator . ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT CONSULT SPRL și pe intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CONTRIBUABILI MIJLOCII G., având ca obiect contestație la executare.

Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 26.06.2013, care face corp comun cu prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 03.07.2013, apoi pentru azi, reținând următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Pe data de 04.02.2013 pe rolul acestei instanțe, a fost reînregistrat dosarul civil nr._ în care Tribunalul G. a pronunțat decizia civilă nr. 669/2012 prin care a admis recursul declarat de contestatoarea . împotriva sentinței civile nr. 1020/10.02.2012 pronunțată de Judecătoria G. pe care a casat-o și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria G..

Analizând materialul probatoriu administrat în cauză pe parcursul întregului ciclu procesual instanța reține următoarele aspecte:

Pe data de 06.01.2011 pe rolul Judecătoriei G. sub nr._ a fost înregistrată contestația la executare silită formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a mun. G. împotriva somației nr. 52/_ /1298 și Titlului Executoriu nr. 2361/29.10.2010 înregistrată sub nr. 313/14.12.2010, solicitând anularea celor două acte administrative ca fiind nelegale și nefondate.

În fapt, contestatoarea a arătat că, prin cele doua acte administrative parata A.F.P.C.M.G. a comunicat . s-a inceput executarea silita pentru suma de 57.9921ei.

In conformitate cu prevederile art.379, alin.3, Cod proc.civ, executarea silita poate porni numai pentru o creanța certa, lichida si exigibila.

Titlul executoriu nr.2361 care face obiectul executării silite in suma de 57.992 lei cuprinde obligații bugetare inexistente.

In acest sens arată:

- titlul executoriu emis de intimata A.F.P.C.M. G., are la baza trei declarații:

a)declarația nr._/25.10.2010 depusa la organul fiscal de către contestatoare,

b)declarația nr._/25.10.2010 depusa la organul fiscal de către contestatoare,

c)declarația nr._/25.10.2010 declarație inxistenta, care nu a fost depusa la organul fiscal de către contestatoare.

Urmare faptului ca Titlul executoriu conține obigatii fiscale inexistente, conform art. 46 din Codul de procedura Fiscala actul administrativ fiscal este nul.

Anterior primirii comunicări celor doua acte administrative emise de către intimata, contestatoarea . intermediul tertului poprit . INDUSTRIAL G. NORD SA isi achita obligațiile bugetare aferente declarațiilor nr._/25.10.2010 si_/25.10.2010 cu OP 303- 314/08.11.2010.

In data de 11.11.2010 prin adresa nr. 282, contestatoarea a comunicat intimatei ca si-a achitat obligațiile conform declarațiilor depuse, adresa inregistrata la intimata sub nr. 9815/11.11.2010.

Atat titlul executoriu cat si somația emise in aceasta conjuctura sunt lovite de nulitate, in sensul ca lipseste mențiunea corecta a actului administrativ in care este inclusa obligația fiscala inexistenta.

Contestatoarea . fost informata despre cele doua acte administrativ fiscale la data de 14.10.2010.

În drept, contestatoarea și-a întemeiat contestația pe disp. art. 172-173 C.pr.fisc. și a înțeles să se folosească de proba cu înscrisurile pe care le-a depus la dosar.

În cauză, a formulat întâmpinare intimata prin care a solicitat respingerea contestației ca rămasă fără obiect.

În fapt, intimata a arătat că potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei " de la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale."

Având in vedere ca de la data deschiderii procedurii de insolvență, conform legii, se suspenda orice forma de executare asupra debitorului, consideând prezenta contestatie ca ramasa fara obiect, atata vreme cat organele de executare au suspendat procedura de executare demarata prin emiterea somației si a titlului executoriu ce formeaza obiectul prezentului

In fapt, la data de 29.10.2010 institutia lor a continuat executarea silita împotriva debitoarei . emiterea somației nr. 52/_ /1298, pentru recuperarea unor debite in suma totala de 57.992 lei

Aceasta somație a fost emisa in mod corect si legal in baza titlurilor executorii, reprezentând:

- Declarațiile privind obligațiile de plata la bugetul general consolidat nr._,_ si_, depuse de contestatoare la data de 25.10.2009 .

Aceste declarații reprezintă, conform Codului de procedura fiscala, titluri de creanța prin care se stabilește si se individualizeaza creanța fiscala, respectiv obligațiile de plata datorate de societate.

Învederează ca, in afara de datoriile declarate de societate in luna octombrie 2010, aferente lunii anterioare, contestatoarea figura in evidentele fiscale si cu alte obligații fiscale ( debite si majorari de intarziere) restante .

D. urmare, plățile pe care societatea le-a efectuat si la care aceasta face referire in acțiunea formulata, au stins debite si accesorii ce rămăseseră neachitate pana la data plaților, conform ordinii stabilite de art 115 si 169 din C.P.F.

Art. 115, alin. (2) din Codul de procedura fiscala, prevede: (2)" In cadrul tipului de impozit, taxa, contribuție sau alta suma reprezentând creanța fiscala, stabilita de contribuabil, stingerea se efectuează, de drept, in următoarea ordine: [...]

b) obligațiile fiscale principale si accesorii, in ordinea vechimii,...". In consecința, in conformitate cu dispozițiile acestui articol, intrucat societatea figura, conform fisei pe plătitor, cu obligații restante, plățile efectuate conform Ordinelor de plata nr. 303-314/08.11.2010 si 326/09.11.2010 au stins debite datorate in ordinea vechimii, ramanand neachitate cele cuprinse in somația de plata.

Pe data de 01.03.2011 contestatoarea .>SA prin administratorul judiciar Management Consult SPRL G. a depus la dosar o cerere de constatare a intervenirii suspendării de drept a actelor administrative sus enumerate.

În fapt, s-a arătat că la data de 15.12.2010, prin sentinta comerciala nr. 865/15.12.2010, pronunțata in dosarul nr. 2403._, Tribunalul G. a admis cererea de deschidere a procedurii insolventei impotriva debitoarei DUNAREANA SA si a numit administrator judiciar MANAGEMENT CONSULT SPRL. Tot prin aceeași sentinta Tribunalul G. a dispus suspendarea tuturor acțiunilor judiciare si extrajudiciare impotriva debitoarei, iar potrivit art. 36 din Legea 85/2006: de la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

P. încheierea din data de 01.03.2011, în baza art. 36 Legea nr. 85/2006 Judecătoria G. a dispus suspendarea judecății cauzei.

P. decizia civilă nr. 565/22 iunie 2011 Tribunalul G. a admis recursul declarat de recurenta contestatoare . încheierii din 01.03.2011 pronunțată de Judecătoria G., pe care a casat-o și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria G. .

După înregistrarea cauzei la Judecătoria G., Asociația D. PAS a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul . care a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie și pe cale de consecință să se permită acesteia ca în prezentul litigiu să efectueze toate actele de procedură și să ia toate măsurile permise de lege în sprijinul poziției recurentei .>

În fapt, s-a arătat că în temeiul art. 33 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, Tribunalul G., in dosarul nr.2403._, a admis cererea formulată de creditorul DGFP G. și a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei . (în continuare denumită debitoarea sau D.). Instanța a desemnat drept administrator judiciar pe . G. (în continuare ,, administratorul judiciar") și a dispus suspendarea exercițiului acțiunilor judiciare și extrajudiciare asupra averii debitoarei.

La data de 30 martie 2011, la cererea administratorului judiciar, instanța a ridicat dreptul de administrare al debitoarei și a dispus încredințarea administratorului Management Consult dreptul de a conduce activitatea societății, dreptul de semnătură și dispoziție asupra bunurilor din averea debitoarei.

Asociația Dunareana PAS a formulat cerere de interventie accesorie in interesul debitoarei Dunareana SA, in dosarul nr.2403._ aflat pe rolul Tribunalului G., cerere ce a fost admisa, astfel incat aceasta isi poate justifica interesul in calitate de acționar majoritar al debitoarei.

Cererea de intervenție (accesorie) formulată de Asociația D. PAS în interesul recurentei . fost admisă în principiu . "

P. sentința civilă nr. 1020/10.02.2012 a fost respinsă contestația la executare, ca rămasă fără obiect și pe cale de consecință și cererea de intervenție.

P. decizia 669/2012, Tribunalul G. a casat sentința, reținând că efectul suspendării acțiunilor judiciare și extrajudiciare asupra averii debitorului în temeiul art 36 din L 85/2006, nu poate împiedica debitorul să sesizeze pe calea contestației la executare, nelegalitatea titlului executoriu.

Părțile au înțeles să se folosească de proba cu înscrisurile pe care le-au depus la dosar.

Analizând materialul probatoriu administrat în cauză instanța reține următoarele aspecte:

P. Titlul executoriu nr. 2361/29.10.2010 emis de intimată s-a constatat obligația de plată a contestatoarei către bugetul de stat a sumei totale de 57.992 lei, intimata emițând către contestatoare somația nr. 52/_ /1298.

Titlul executoriu s-a emis în baza deciziilor nr._,_ și_ din data de 25.10.2010.

Contestatoarea susține că terțul poprit . INDUSTRIAL G. NORD SA a achita cu OP. declarațiile_ și_ din 25.10.2010 însă nu a depus dovezi în acest sens.

Mai mult, achitarea unei părți din debit după emiterea titlului nu constituie motiv de nulitate a acestuia.

Intimata a arătat prin întâmpinare că plățile efectuate au stins debite și accesorii, rămânând neachitate cele cuprinse în somația de plată. Instanța va înlătura această apărare, întrucât potrivit art 115 alin 4 C.proc fiscală, în situația stingerii datorilor, intimata avea obligația înștiințării debitorului., lucru care nu l-a făcut, prin urmare plățile făcute s-au imputat cu privire la debitele din somație.

Potivit art 115 alin 4 C.proc fiscală - Organul fiscal competent va comunica debitorului modul în care a fost efectuată stingerea datoriilor prevăzută la alin. (1), cu cel puțin 5 zile înainte de următorul termen de plată a obligațiilor fiscale.

P. adresa nr. 3496/17.06.2013, intimata a învederat că declarația depusă și înregistrată la organul fiscal este nr._/25.10.2010, și dintr-o eroare fost înregistrată sub nr._, cu total de plată_,declarație pe care o anexează – fila 38

Față de această adresă rezultă că pe titlul executoriu în mod nelegal a fost înscrisă decizia nr._/25.10.2010 cu suma totală de_, astfel că instanța va constata nulitatea titlului și somației cu privire suma de_ lei, rămânând din_ lei suma de_ lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte contestația le executare formulată de către . adm. judiciar MANAGEMENT CONSULT SPRL cu sediul în G., G-ral Berthelot, ., ., în contradictoriu cu intimata a ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CONTRIBUABILI MIJLOCII G. cu sediul în G., ., jud. G..

Anulează somația nr. 52/_ /1298 și titlul executoriu nr. 2361/29.10.2010. până la concurența sumei de 46.621 lei.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 04.07.2013.

Președinte, Grefier,

Tehnored.jud.DI

Ex.4/17.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6001/2013. Judecătoria GIURGIU