Contestaţie la executare. Sentința nr. 4593/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 4593/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 4245/236/2013
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.4593
Ședința publică de la 15.05.2013
Instanța constituită din:
Președinte: D. I.
Grefier: N. G.-M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator R. B. F. și pe intimat G. B. SA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a atașat dosarul de executare nr. 123/2012 al Biroul Executorului Judecătoresc B.-S., că s-a depus o cerere de amânare din partea contestatorului pentru a-și angaja apărător și că s-a citat contestatorul cu mențiunea de achita taxa de timbru de 194 de lei și timbru judiciar de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.
Instanța, deliberând asupra cererii de amânare a cauzei, formulată de contestator, pentru a-și angaja apărător, o respinge ca neîntemeiată, având în vedere că de la momentul depunerii acțiunii26.03.2013 sau a primirii citației, respectiv data de 05.04.2013, și până la primul termen de judecată acordat la data de 15.05.2013, avea suficient timp să-și angajeze apărător.
Față de aspectul învederat de grefierul de ședință, instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii și reține cauza în pronunțarea asupra excepției.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ din data de 26.03.2013 pe rolul Judecătoriei G., contestatorul R. B. F. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata G. B., contestație la executare.
Contestatorul a fost citat cu mențiunea achitării taxei de timbru în valoare de 194 lei(contestația la executare), 10 lei (suspendarea executării)și a timbrului judiciar în valoare de 5 lei.
Potrivit art 20 alin 1 din L nr.146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin 3, neândeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.
La termenul din data de 15.05.2013 contestatorul nu a achitat taxa de timbru iar instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării acțiunii.
Analizând exceția netimbrării cererii, instanța urmează a o admite și va anula cererea având în vedere că taxa de timbru și timbru judiciar au fost stabilite iar contestatorul deși, citat cu această mențiune nu a achitat taxa stabilită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de netimbrare a cererii invocată de către instanță din oficiu.
Anulează cererea având ca obiect - contestație la executare, formulată de către R. B. F., DOMICILIAT ÎN MUN. G., ., jud. G. în contradictoriu G. B. SA, cu sediul în mun. București, sector 2, ., nr. 5, .. 5-6, ca netimbrată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Tehnored.Jud.D.I.
Ex.4/2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5725/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|