Contestaţie la executare. Sentința nr. 4053/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 4053/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 15966/236/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4053/2013
Ședința publică de la 24 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe contestatorii S. R., S. F. și pe intimata M. J., având ca obiect contestație la executare.
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea din 23.04.2013când s-au pus concluzii pe fond, dar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi când a deliberat și pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Pe data de 22.10.2012, pe rolul acestei instanțe, sub nr._ a fost înregistrată contestația formulată de contestatorii S. R. și S. F. în contradictoriu cu intimata M. J. împotriva procesului verbal din data de 18.10.2012 încheiat de B. T. F. din G., prin care solicitau să se constate nulitatea acestuia și exonerarea de la plata sumei de 1750 lei.
În fapt, contestatorii au arătat că la data de 18.10.2012 doamna executor T. F. s-a prezentat in Com. Izvoarele,. G., dorind sa puna in executare dosarul de executare silita cu nr. 1285/2012, prin care creditoarea M. J., solicita punerea in executare a Sentintei Civile nr.3678/09.06.2011 emisa de Judecători a G..
După măsurători la fata locului, si după setul de înscrisuri pe care ei le-au arătat doamnei executor judecătoresc, s-a încheiat procesul verbal, pe care ei il contesta, prin care s-a stabilit ca Sentinta Civila nr.3678/09.06.2011 emisa de Judecatoria G., nu poate fi pusa in executare.
In mod injust i s-a pus in seama lor a suma de 1750 lei, ca cheltuieli de executare, mai ales ca nu s-a făcut tehnic, nici o executare silita.
În drept, contestatorii și-au întemeiat contestația pe disp. art. 399 al. 3, art. 400 și art. 404 rap. art. 273 al. 3 C.pr.civ.
La solicitarea instanței B. T. F. din G. a comunicat copii de pe actele de executare silită din dosarul de executare nr. 1285/2012.
În cauză a formulat întâmpinare intimata M. J. prin care a solicitat respingerea contestației și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, intimata a arătat că prin sentința civilă nr. 3678/2011 pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare. Judecătoria G. a admis acțiunea formulată de ea și s-a dispus ieșirea din indiviziune a lor (toți frații, respectiv: M. J., S. R., S. F. si M. G., ultima prin moștenitorii săi) cu privire la masa succesorală rămasă de pe urma părinților lor S. M. și S. L..
Acesteia i-a fost atribuit un teren intravilan cu construcții în suprafață de 500 mp. (din totalul de 1.000 mp.) delimitat de punctele ABMM1 EA conform raportului de expertiză efectuat în cauză, situat în satul Valea Bujorului, ., P. 672. Cealaltă suprafață de 500 mp. din totalul de 1.000 mp. i-a fost atribuită contestatorului S. R.. Prin aceeași hotărâre, S. F. a fost obligat la plata către aceasta a sumei de 67,75 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
După rămânerea definitivă a sentinței judecătorești, a decis construirea unui gard între cele două parcele, scop în care a achiziționat mai multe materiale de construcție (sârmă, stâlpi de metal, ciment și nisip). întrucât nu a găsit înțelegere la fratele său pentru a realiza gardul de comun acord, a fost nevoită să se adreseze unui executor judecătoresc.
De asemenea, în iunie 2012 a făcut demersuri și pentru intabularea dreptului său de proprietate, în acest sens existând încheierea nr._ a Biroului de cadastru șu Publicitate Imobiliară G. prin care i-a fost înscris dreptul în C.F._ UAT Izvoarele.
Având în vedere că nici unul dintre contestatori (S. R. și S. F.) nu și-au îndeplinit de bunăvoie obligațiile legale, a apelat la ajutorul B.E.J. T. F. care i-a somat, conform legii, a solicitat și a obținut încuviințarea executării silite, iar, la data de 18.10.2012 s-a deplasat în satul Valea Bujorului pentru a pune în executare silită s. civ. menționată.
Prezent la fața locului, după măsurători, executorul judecătoresc a constatat că pe linia de hotar sunt construcții provizorii (un grajd și o bucătărie de vară), fără autorizație de construcție, pe care pârâtul nu a fost de acord să le mute. De asemenea, în cuprinsul procesului-verbal este menționat că debitorul S. R. a fost prezent și nu a fost de acord cu executarea.
Din cuprinsul contestației, se poate observa că reclamantul nu este de acord să achite cheltuielile de executare în sumă de 1.750 lei motivând că nu s-a efectuat nici o executare silită. Cu toate acestea, nu se poate ignora faptul că, dacă i-ar fi permis să construiesc gardul dintre proprietățile lor, nu ar mai fi fost necesară intervenția executorului judecătoresc. Conform art. 3711 C.pr.civ. obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar potrivit art. 3717 alin. 2 cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit.
În cauză a formulat memorii contestatorul S. F. prin care a arătat că el nu a depus nici o contestație, să se ia act de neimplicarea sa în acest dosar și să fie scos din cauză, aspecte pe care le-a prezentat și susținut și în fața instanței de judecată la termenul din 23.04.2013 când a fost prezent personal, fiind admisă excepția lipsei calității sale procesuale active.
De asemenea contestatorul S. R. a depus o cerere precizatoare a contestației prin care a menționat că este singurul contestator.
Analizând materialul probatoriu administrat în cauză instanța reține următoarele aspecte:
Prin sentința civilă nr. 3678/09.06.2011 pronunțată de Judecătoria G. rămasă irevocabilă prin nerecurare a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta M. J. în contradictoriu cu pârâții S. R., S. F., M. M., M. Milana și M. F., iar în consecință s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților, iar dintre suprafețele de teren înscrise în T.P. nr. 5530/1992, situate în com. Izvoarele, .. G., a atribuit reclamantei intimate M. J. terenul intravilan cu construcții în suprafață de 5000 mp (din suprafața de 1000 mp teren intravilan) delimitat de conturul ABMM1EA, conform raportului de expertiză întocmit de expertul G. G., în ., iar pârâtului contestator S. R. terenul intravilan cu construcții și arabil în suprafață de 500 mp (din suprafața de 1.000 mp teren intravilan) delimitat de conturul MBCC¹DEM1M conform raportului de expertiză menționat.
Prin cererea înregistrată sub nr. 1285/18.09.2012 la B. T. F. din G., intimata M. J. a solicitat punerea în executare silită a dispozitivului sentinței civile nr. 3678/09.06.2011 a Judecătoriei G. față de contestatorul S. R. și S. F. pentru punerea în posesie asupra terenului intravilan de 500 mp și plata sultei de 67,75 lei datorată de către S. F., executarea silită fiind încuviințată prin încheierea nr. 2474/26.09.2012 a Judecătoriei G..
Prin somația nr. 1285/2012 din 04.10.2012 B. T. F. a pus în vedere contestatorului S. R. și numitului S. F. ca în termen de 5 zile de la comunicare să lase în deplină proprietate și posesie terenul intravilan cu construcții în suprafață de 500 mp situat în ., com. Izvoarele, .. G., proprietatea creditorului M. J..
Pe data de 18.10.2012, orele 11,00 executorul judecătoresc s-a deplasat în com. Izvoarele, .. G., unde în prezența creditoarei M. J. și a debitorului S. R. a procedat la identificarea și măsurarea lotului nr. 1 teren intravilan cu construcții, în suprafață de 500 mp (din suprafața de 1000 mp teren intravilan) delimitat de conturul ABMM1EA conform raportului de expertiză întocmit de G. G. în ., în ..
Ca urmare a măsurării a constatat faptul că în punctele E-M1 pe linia de hotar se află o construcție proprietatea debitorului cu privire la care instanța nu a dispus nimic în titlul executoriu (proprietatea debitorului S. R.). Având în vedere toate aceste aspecte consideră că există impedimente la executare în sensul că titlul executoriu menționat mai sus nu poate fi pus în aplicare, cu privire la aceste aspecte, instanța de executare urmează să se pronunțe.
Despre toate aceste constatări, executorul judecătoresc a întocmit un proces verbal, prin care a stabilit în sarcina debitorilor cheltuielile de executare în sumă de 1750 lei +TVA ce constituie titlu executoriu.
Reține în primul rând instanța că terenul intravilan de 1.000 mp a fost împărțit de către instanța de judecată a fondului pricinii în două loturi de câte 500 mp fiecare ce au fost atribuite contestatorului S. R. și intimatei M. J., nu și numitului S. F., care nu are nici o legătură cu solicitarea intimatei de punere în posesie pe lotul ce i-a fost atribuit.
În privința cheltuielilor de executare, instanța reține că potrivit 371/7 C.pr.civ.vechi, acestea sunt în sarcina debitorului urmărit, care va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară, sumele ce urmează a fi plătite fiind stabilite de către executorul judecătoresc prin proces verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată în condițiile legii, proces verbal ce constituie titlu executoriu.
Reține instanța că în speța de față executorul a stabilit cheltuieli de executare într-un cuantum de 1750 lei la care se adaugă TVA, fără a prezenta în mod precis ce anume reprezintă aceste cheltuieli,structura cheltuielilor și suma aferentă fiecăreia și dovezile pe care se fundamentează, inserând această sumă în cuprinsul procesului verbal din data de 18.10.2012 întocmit cu prilejul deplasării la fața locului, ocazie cu care a constatat existența unui impediment la executare și nu printr-un proces verbal încheiat în mod separat.
Pe de altă parte reține instanța că, în cauză nu s-a dovedit existența vreunei culpe a contestatorului cu privire la punerea în posesie a intimatei asupra terenului de 500 mp, câtă vreme pe linia de hotar se află edificată o construcție ce-i aparține acestuia și despre care nu s-a dispus nimic, aspect evidențiat chiar de executorul judecătoresc ca fiind un impediment la executare, astfel că executarea silită practic nu s-a realizat.
Din aceste considerente, în baza art. 399 și urm. C.pr.civ.vechi și urm. C.pr.civ.vechi, art. 371/7 C.pr.civ. urmează să admită contestația, ca fiind întemeiată, iar în consecință va dispune anularea parțială a procesului verbal numai cu privire la stabilirea în sarcina debitorilor a cheltuielilor de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatorul S. R., domiciliat în com. Izvoarele, .. G., în contradictoriu cu intimata M. J., domiciliată în mun. București, sector 2, ., ..
Dispune anularea parțială a procesului verbal încheiat pe data de 18.10.2012 de B.E.J. T. F. în dosarul de executare nr. 1285/2012 numai cu privire la stabilirea în sarcina debitorilor a cheltuielilor de executare în sumă de 1750 lei+TVA.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24.04.2013.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red.Jud.P.M.
Dact.Ș.P.
Ex.4/2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6358/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|