Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1241/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1241/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 5596/236/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1241/2013
Ședința publică de la 05 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. C.
Grefier E. R.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta I. M. și pe pârâții P. R., C. G., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic .
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din 28.01. 2013, când s-au pus concluzii pe fond, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru azi data de mai sus când a pronunțat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.03.2012 cu nr._, reclamanta I. M. a chemat în judecată pe P. R. și C. G. solicitând instanței ca hotărârea ce va pronunța să se constate intervenită între reclamantă în calitate de cumpărător și pârâți în calitate de vânzători, vânzarea-cumpărarea terenului arabil extravilan în suprafață de_ mp situat pe raza comunei Răsuceni, ., județul G., . titlul de proprietate nr._ din 23.03.1993 și vânzarea-cumpărarea terenului arabil extravilan în suprafață de_ mp situat în comuna Răsuceni, ., județul G..
În fapt, se arată că la data de 02.08.2010, reclamantul a dobândit prin antecontractele de vânzare-cumpărare, imobilele menționate anterior, la prețul de 3413 lei, achitat integral la data semnării antecontractului, la prețurile de 4935 lei plătit pârâtei P. R. și 5700 lei plătiți pârâtei C. G..
Au fost anexate cererii, antecontractele de vânzare-cumpărare, acte de stare civilă, titlul de proprietate emis de CJSDPT G., certificat de atestare fiscală, certificat de sarcini emis de OCPI G..
Au fost administrate probele cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține că la data de 02.08.2010, între reclamant în calitate de promitent cumpărător și pârâte în calitate de promitenți vânzători, s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare cu privire la vânzarea terenurilor arabile extravilane în suprafață de 5000 mp situat pe raza Comunei Răsuceni, ., . la N – dr, la E – M. N., la S – dr., la V – Ș. I., înscris în titlul de proprietate nr._ din data de 23.03.1993, emis de CJSDPT G. și terenul arabil extravilan în suprafață de 2 ha și 5400 mp situat pe raza comunei Răsuceni, . 84, înscris în titlul de proprietate nr._ din 23.03.1993, emis de CJSDPT G., la prețul de 10.635 lei.
Având în vedere că potrivit art. 5 alin.2 Titlul X din Legea nr. 247/2005, în vigoare la data încheierii antecontractului (02.08.2010), după încheierea unui antecontract între părți una dintre acestea refuză să se prezinte pentru încheierea contractului, cealaltă parte se poate adresa instanței pentru a pronunța o hotărâre care să țină loc de contract, rezultă că actele de înstrăinare având ca obiect terenuri trebuie să fie încheiate în formă autentică sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, instanța constată că actul încheiat între părți are valoarea unei promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare, a unui adevărat antecontract.
Promitenții vânzători au dobândit dreptul de proprietate exclusivă asupra imobilului în litigiu prin moștenire de la tatăl Z. Ș. decedat la data de24.06.1989.
De asemenea, instanța constată că în speță sunt îndeplinite condițiile de valabilitate de fond ale unui contract de vânzare cumpărare, inclusiv în ceea ce privește obiectul său, constând într-un bun determinat și un preț stabilit sub forma unei sume de bani.
În acest context, făcând aplicarea principiului executării în natură a obligațiilor și reparării tot astfel a pagubelor, instanța, în baza art. 111 C.proc.civ. și art. 1073 – 1077 C.civ., art. 5 alin.2 Titlul X din Legea nr.247/2005, în vigoare la data încheierii antecontractului, conform art. 6 alin. 5 coroborat cu alin. 6 din Legea nr. 287/2009 și va admite acțiunea.
Pe cale de consecință, instanța va constata intervenită între reclamant în calitate de cumpărător și pârâte în calitate de vânzători cu privire la vânzarea terenurilor arabile extravilane în suprafață de 5000 mp situat pe raza Comunei Răsuceni, ., . la N – dr, la E – M. N., la S – dr., la V – Ș. I., înscris în titlul de proprietate nr._ din data de 23.03.1993, emis de CJSDPT G. și terenul arabil extravilan în suprafață de 2 ha și 5400 mp situat pe raza comunei Răsuceni, . 84, înscris în titlul de proprietate nr._ din 23.03.1993, emis de CJSDPT G., la prețul de 10.635 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta I. M. cu domiciliul în Municipiul București, .. 2, ., . în contradictoriu cu pârâtele P. R. cu domiciliul în Municipiul București, ., sector 5 și C. G. cu domiciliul în Municipiul București, ., ., sector 5.
Constată intervenită între reclamantă în calitate de cumpărător și pârâte în calitate de vânzători, vânzarea-cumpărarea următoarelor terenuri:
-terenul arabil extravilan în suprafață de 5000 mp situat pe raza comunei Răsuceni, ., ., cu vecinătăți la N – dr, la E- M. N., la S – dr., la V – Ș. I., înscris în titlul de proprietate nr._ din data de 23.03.1993 emis de CJSDPT G.,
-terenul arabil extravilan în suprafață de 2 ha 5400 mp situat pe raza comunei Răsuceni, ., . titlul de proprietate nr._ din data de 23.03.1993 emis de CJSDPT G.,
Prețul vânzării este de 10.635 lei.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilele sus-menționate.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.02.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
C. M. A. R. E.
Tehnored. jud. CMA
ex.4
← Pretenţii. Sentința nr. 799/2013. Judecătoria GIURGIU | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|