Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 5587/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 5587/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 17360/236/2012

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ nr. 5587

Ședința publică de la 17 Iunie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – I. S. V.

GREFIER - B. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant F. V. și pe pârât B. F., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul personal, pârâtul personal, martorul încuviințat reclamantului, S. C., lipsind martorul S. L. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că pentru acest termen de judecată procedura de citare este legal îndeplinită, reclamantul nu a depus certificat fiscal, după care:

Reclamantul depune la dosarul cauzei certificat fiscal și interogatoriul formulat pentru pârât.

Instanța procedează la identificarea pârâtului, Buzat F., având CNP_.

Instanța, în temeiul art. 218 și urm. Cod procedură civilă instanța procedează la administrarea probei cu interogatoriul pârâtului, răspunsurile acestuia fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.

Instanța, în temeiul art. 193 și urm. Cod procedură civilă instanța procedează la audierea martorului încuviințat reclamantului, S. C., declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.

Reclamantul învederează că renunță la audierea celuilalt martor.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, excepții de ridicat, instanța constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamantul, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii formulate.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.11.2012 sub nr._, reclamantul F. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. F., pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare a terenului arabil extravilan în suprafață totală de 2.500 mp, situat în ., ., având următoarele vecinătăți: N –N. N., E – Drum, S –F. M.F., V–Drum, intervenită între pârât, în calitate de vânzător și reclamant în calitate de cumpărător.

În motivarea in fapt a acțiunii, reclamantul a arătat că, printr-un înscris sub semnătură privată, intitulat chitanță, pârâtul i-a vândut suprafața de teren menționată mai sus, pentru prețul de 300 lei.

Mai arată reclamantul că, deși a achitat prețul convenit încă de la data încheierii înscrisului, actul de vânzare cumpărare în formă autentică nu a fost încheiat până la această dată, pârâta refuzând să se prezinte la notar.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului și proba cu martori.

In baza art 167 C.pr civ, instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului și proba cu martori.

Legal citat, pârâtul s-a prezentat în instanță și a răspuns la interogatoriul reclamantului, achiesând la pretențiile acestuia.

Au fost depuse la dosar, în copii, următoarele înscrisuri: promisiunea de vânzare cumpărare; acte de stare civilă, titlul de proprietate nr._/24.05.1993, certificat de moștenitor nr.15/2001, act de partaj voluntar, certificat fiscal si certificat sarcini.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 02.10.2012, între reclamant și pârât s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, având ca obiect terenul arabil extravilan în suprafață totală de 2.500 mp, situat în ., ., având următoarele vecinătăți: N –N. N., E – Drum, S –F. M.F., V–Drum.

Din această promisiune rezultă că prețul stabilit a fost de 300 lei și că acesta a fost achitat în întregime de reclamant la momentul semnării promisiunii de vânzare cumpărare.

Până la data introducerii prezentei acțiuni pe rolul instanței de judecată părțile nu s-au prezentat la notar pentru perfectarea actelor în formă autentică.

Analizând situația de fapt expusă prin prisma dispozițiilor legale incidente în speță, instanța constată cererea reclamantului întemeiată pentru următoarele argumente:

Actul juridic intervenit între părți a fost încheiat în contextul reglementării instituite prin Titlul X din legea 247/2005 privind circulația juridica a terenurilor, care prin art.5 impune obligativitatea formei autentice a înstrăinărilor, prin acte între vii, a terenurilor cu sau fără construcții. De asemenea, alin. 3 al aceluiași articol prevedea că înstrăinările făcute fără respectarea acestor cerințe sunt nule de drept.

Pentru înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcții este necesar ca actele să fie încheiate în formă autentică, drept condiție ad validitatem, iar sancțiunea intervenită în cazul nerespectării ei este nulitatea absolută.

Se constată că promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată intre părți a dat naștere în sarcina părților unei obligații de a face, constând în obligația de a încheia în formă autentică convenția de înstrăinare a imobilului în cauză.

Instanța apreciază că promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată între părți întrunește condițiile generale de validitate ale unui act juridic, respectiv cele referitoare la capacitatea de a contracta, consimțământul valabil, obiectul determinat și cauza licită, fiind obligatoriu între părțile contractante.

În ceea ce privește refuzul părții acționate în instanță de încheia contractul în forma prevăzută de lege, instanța apreciază că, în absenta unei notificari a pârâtului, cererea de chemare în judecată reprezintă punerea în întârziere a acestuia si marchează refuzul de a se prezenta la notariat.

Instanța reține și faptul că reclamantul și-a îndeplinit obligația contractuală de a plăti prețul, achitând încă de la încheierea antecontractului întreaga sumă înscrisă în acesta, respectiv 300 lei, aspect confirmat chiar de către pârât.

În cauză, pârâtul are calitatea de proprietar asupra terenului ce a făcut obiectul antecontractului, în calitate de moștenitor al defunctei B. M., care la rândul său a dobândit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr._/24.05.1993 și actul de partaj voluntar aut. sub nr.322/05.02.2001.

Instanța arată și faptul că reclamantul nu se află într-o situație de incapacitate de a dobândi imobilul în discuție.

Față de aceste împrejurări, instanța urmează să admită cererea reclamantului, prezenta hotărâre urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare, încheiat între pârât, în calitate de vânzător și reclamant, în calitate de cumpărător, având ca obiect terenul arabil extravilan în suprafață totală de 2.500 mp, situat în ., ., având următoarele vecinătăți: N –N. N., E – Drum, S –F. M.F., V–Drum.

Conform art.77/1 alin.6 din Legea nr.571/2003 cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri aceasta se va comunica organului fiscal competent.

Conform art. 54 din Legea 7/1996, în termen de 3 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri, aceasta se va comunica Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară G..

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul F. V., domiciliat în mun.G., ..34/853, ., jud.G., în contradictoriu cu pârâtul B. F., domiciliat în ., jud.G., jud. G..

Constată săvârșită vânzarea cumpărarea terenului arabil extravilan în suprafață totală de 2.500 mp, situat în ., ., având următoarele vecinătăți: N –N. N., E – Drum, S –F. M.F., V–Drum, intervenită între pârât, în calitate de vânzător și reclamant în calitate de cumpărător.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.06.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./dact.I.S.V.

4 ex./2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 5587/2013. Judecătoria GIURGIU