Plângere contravenţională. Sentința nr. 1570/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 1570/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 9421/236/2012

DOSAR NR._

operator de date cu caracter personal nr.8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1570

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 12.02.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE -P. M.

GREFIER - P. V.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pentru termenul de astăzi procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, după care:

Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată procesul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Pe data de 05.06.2012 pe rolul acestei instanțe, sub nr._ a fost înregistrată plângerea formulată de contestatoarea . împotriva procesului verbal de contravenție . 12 nr._ încheiat pe data de 02.05.2012 de agentul constatator C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, prin care solicită să se dispună admiterea plângerii, în principal anularea procesului verbal de constatare a contravenției, cu consecința exonerării acesteia de la plata amenzii contravenționale și de la plata tarifului de despăgubire, în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale și a tarifului de despăgubire cu avertismentul, întrucât deține rovinietă valabilă.

În fapt, contestatoarea a arătat că, la data de 17.05.2012, s-a comunicat la sediul acesteia procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ intocmit la data de 02.05.2012 de către agentul constatator D. A. B., prin care se reținea faptul ca in data de 22.03.2012 ora 18:59, pe DN5 km28+120m, Calugareni, județul G. s-a constatat ca vehiculul categoria A apartinand acesteia, cu numărul de înmatriculare_ a circulat fără a deține rovinieta valabila.

Procesul verbal . nr._/02.05.2012 este nelegal intocmit drept pentru care solicită anularea acestuia si exonerarea de la plata amenzii contravenționale si a tarifului de despăgubire.

In primul rând nelegalitatea procesului verbal rezulta datorita faptului ca nu s-au respectat prevederile art. 17 din Ordonanța 2 din 2001 conform carora „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului- verbal

In acest sens, agentul constatator, avea obligația sa semneze procesul-verbal de constatare a contravenției încheiat.

Potrivit art. 19 din aceeași ordonanța procesul-verbal se semneaza pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient. In cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnătură acestuia.

Agentul constatator avea obligația de a solicita unui martor sa confirme cele mentionate in procesul-verbal de constatare a contravenției.

La alin. 3 al aceluiași articol se prevede ca in lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal in acest mod.

In al doilea rand, procesul verbal . nr._/02.05.2012 este nelegal intocmit pentru urmatoarele motive: autoturismul cu nr. de inmatriculare_ aparține contestatoarei, astfel cum rezulta din cartea de identitate a vehiculului nr. G666467, insa acesta este condus in permanenta de angajatul firmei lor, fiind folosita in interes de serviciu.

Precizeaza ca angajatul firmei lor care conducea autoturismul cu nr. de inmatriculat_ nu a achitat rovinieta din neglijenta, depășind, fara rea-credinta, termenul de valabilatate al rovinietei. Ulterior, acesta constatand ca nu mai deține rovinieta valabila, a achitat una pe o perioada de un an de zile, valabila pentru perioada 09.04._13.

De asemenea, solicită să se observe ca, pentru autoturismul cu nr. de inmatriculare_ ., a avut o rovinieta valabila inainte de data constatarii contravenției respectiv pentru perioada 09.03._12, astfel cum rezulta din dovada achiziționării rovinietei atașata prezentei plângeri.

De aici se poate observa ca a fost de buna-credinta si a achiziționat rovinieta atat inainte de data constatarii contravenției, cat si dupa aceasta data, iar perioada foarte scurta in care autoturismul a circulat fara rovinita valabila nu prezintă un grad de pericol social.

F. de cele precizate mai sus si avand in vedere ca nu s-a achiziționat rovinieta din neglijenta, apreciaza ca se impune anularea procesului-verbal sau, in subsidiar, înlocuirea masurilor luate cu avertismentul.

In al treilea rand, procesul verbal . nr._/02.05.2012 este nelegal întocmit intrucat fapta de a circula fara a deține o rovinieta valabila este o fapta continuata care se prelungește in timp, conform dispozițiilor art. 13 alin. 2 din OG 2/2001.

De asemenea, parata, de o totala rea-credinta, a intocmit pe langa procesul-verbal contestat, si urmatoarele procese-verbale de constatare a contravențiilor: procesul-verbal . nr._/02.05.2012, prin care se constata ca in data de 29.03.2012 vehiculul categoria A. cu numărul de inmatriculare_ a circulat fara a deține rovinieta valabila, procesul- verbal . nr._/02.05.2012, prin care se constata ca in data de 28.03.2012 vehiculul categoria A. cu numărul de inmatriculare_ a circulat fara a deține rovinieta valabila, procesul-verbal . nr._/02.05.2012, prin care se constata ca in data de 23.03.2012 vehiculul categoria A, cu numărul de inmatriculare_ a circulat fara a deține rovinieta valabila, procesul-verbal . nr._/02.05.2012, prin care se constata ca in data de 12.03.2012 vehiculul categoria A, cu numărul de inmatriculare_ a circulat fara a deține rovinieta valabila, procesul-verbal . nr._/02.05.2012, prin care se constata ca in data de 21.03.2012 vehiculul categoria A, cu numărul de inmatriculare_ a circulat fara a deține rovinieta valabila, procesul-verbal . nr._/02.05.2012, prin care se constata ca in data de 20.03.2012 vehiculul categoria A, cu numărul de inmatriculare_ a circulat fara a deține rovinieta valabila, procesul-verbal . nr._/02.05.2012, prin care se constata ca in data de 19.03.2012 vehiculul categoria A, cu numărul de inmatriculare_ a circulat fara a deține rovinieta valabila si procesul-verbal . nr._/02.05.2012, prin care se constata ca in data de 13.03.2012 vehiculul categoria A, cu numărul de inmatriculare_ a circulat fara a deține rovinieta valabila

Precizeaza ca prin procesele-verbale intocmite parata CNADNR a aplicat mai multe sancțiuni pentru același autoturism cu nr. de inmatriculare_ si pentru aceeași fapta de a circula fara rovinieta, savarsita la diferite intervale de timp.

Parata CNADNR trebuia sa constate ca aceste fapte de a circula fara a deține rovinieta îndeplinesc condițiile unei contravenții continue, care dureaza in timp, ea fiind obligata sa aplice o singura sancțiune.

Astfel sunt incidente dispozițiile art. 13 alin. 2 din Ordonanța 2/2001 "(...) Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp", care se completeaza cu dispozițiile Codului penal si ale CEDO.

Potrivit Codului penal „infracțiunea continuă se caracterizează prin prelungirea în chip natural a acțiunii sau inacțiunii, ce constituie elementul material al laturii obiective, după consumare, până la intervenția unei forte contrare. In doctrina de specialitate se indică, în mod unitar, modul în care pot fi identificate infracțiunile continue, și anume „după elementul material al laturii obiective ce presupune o acțiune ori o inacțiune ce durează în timp ca: deținerea, rămânerea, purtarea, conducerea unui autovehicul etc. Activitatea infracțională la unele infracțiuni continue este susceptibilă de întreruperi care sunt determinate de natura activității infracționale si nu afecteaza unitatea infracțiunii continue"

Precizeaza ca prin contravențiile aplicate de către parata i s-a creat o situație mai grea decât cea prevăzută în legea penală, fiind ținuți la plata mai multor amenzi pentru aceeași faptă.

Dreptul penal romanesc, nu reglementează cumulul aritmetic al pedepselor decât în cazuri extreme, expres și limitativ prevăzute de lege; astfel, dacă instanța ar alege să aplice cumulul de amenzi contravenționale, i s-ar crea o situație mult mai dificilă în comparație cu pericolul social generat de fapta săvârșită.

Una dintre trăsăturile esențiale ale contravenției este existența pericolului social,în doctrină, precum și în practică se remarcă obligativitatea organelor judiciare de a analiza in concreto respectiv gradul de pericol social de la caz ca caz, în speța de față, în mod evident, această analiză nu a fost efectuată.

Având in vedere faptul ca pentru aceeași contravenție de a circula fara rovinieta valabila s-au aplicat mai multe sancțiuni incalcand astfel dispozițiile art. 13 alin. 2 din OG 2/2001, ale Codului penal si ale Curții Europene a Drepturilor Omului, solicită sa se dispună anularea procesului-verbal contestat intrucat fapta de a circula fara rovinieta constatata la data de 22.03.2012 prin acest proces-verbal constituie o prelungire in timp a faptei de circula fara rovinieta constatata la data de 12.05.2012 prin procesul-verbal . nr._/02.05.2012.

Precizeaza ca a recunoscut savarsirea faptei de a circula fara rovinieta constata la data de 12.03.2012 prin procesul-verbal . nr._/02.05.2012 si s-a obligat sa plăteasca amenda contravenționala, insa nu poate fi obligata sa plăteasca de mai multe amenda contravenționala pentru o contravenție continua, care se prelungește in timp.

Daca instanta de judecata ar admite acest lucru, s-ar incalca astfel dispozitiile OG 2/2001. ale Codului Penal, precum si ale CEDO.

F. de cele mentionate mai sus, considera ca se impune anularea procesului-verbal . nr._ din data de 02.05.2012 cu toate consecințele ce decurgând din acesta intrucat fapta de circula fara rovinieta se prelungește in timp, astfel incat acesta nu este o fapta contravenționala de sine statatoare, ci o acțiune ce dureaza in timp.

De asemenea, a fost obligata pe langa amenda contravenționala si la plata tarifului de despăgubire.

Conform art. 8 alin. (3) din O.G. 15/2002. modificată ulterior, „contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul de vehicul folosit fără a deține rovinietă valabilă, sumele stabilite conform anexei nr. 4"".

Conform anexe nr. 4 cuantumul tarifului de despăgubire aplicabil pentru un autoturism este de 28 de euro, adică identic cu tariful de utilizare pentru 12 luni a drumurilor naționale. Această situație este valabilă pentru toate categoriile de vehicule menționate în anexele nr. 1 (care reglementează nivelul de utilizare a drumurilor naționale) și nr. 4 (care reglementează cuantumul tarifului de despăgubire aplicabil) din Ordonanța nr. 15/2002, cu modificările ulterioare.

Se poate trage concluzia că acest tarif de despăgubire reprezintă contravaloarea rovinietei pe 12 luni și că, odată achitat acest tarif, utilizatorul drumurilor naționale va avea o rovinietă valabilă. Acest aspect este contrazis de comportamentul paratei C"NADNR care, în mod abuziv, percepe tariful de despăgubire la fiecare nouă presupusă contravenție pe care o constată.

În drept, contestatoarea și-a întemeiat plângerea pe dispoz. OG 2/2001, OG 15/2002, Codul Penal, jurisprudența CEDO.

Contestatoarea a anexat la plângere copie de pe procesul verbal atacat și înscrisuri solicitând judecarea cauzei și în lipsa sa.

Deși a fost legal citat agentul constatator nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar în copie, adresa nr. 4634/ex/2012, certificat calificat, imagine foto detaliu.

Contestatoarea a înțeles să se folosească de proba cu înscrisurile pe care le-a depus la dosar.

.Analizând materialul probatoriu aflat la dosarul cauzei instanța reține că prin procesul verbal de contravenție atacat, contestatoarea a fost sancționată cu amenda de 750 lei și obligarea la plata tarifului de despăgubire în valoare de 96 Euro adică 419,97 lei, pentru comiterea contravenției prev. de art. 8 OG 15/2002, constând din faptul că pe data de 22.03.2012, ora 18.59 pe DN 5 KM 28+120 m loc. Călugăreni a circulat cu autoturismul cu nr._ fără a deține rovinieta valabilă.

Reține în primul rând instanța că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă cerute imperativ de lege, neexistând în cauză niciunul dintre cazurile de nulitate expres prevăzut de art. 16 alin. 7 și art. 17 OG 2/2001.

Reține instanța că agentul constatator a constatat comiterea contravenției înăuntrul termenului de 6 luni al prescripției răspunderii contravenționale prev. de art.13 al. 1 OG nr.2/2001, iar procesul verbal de contravenție a fost comunicat contestatoarei în interiorul termenului de o lună prev. de art.14 din același act normativ.

De asemenea reține instanța că procesul verbal de contravenție a fost semnat de agentul constatator în format electronic potrivit disp. art.6 din Legea 455/2001.

În legătură cu motivul de nulitate al procesului verbal, întrucât nu este semnat de agentul constatator, față de faptul că OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu prevede posibilitatea substituirii semnăturii agentului constatator cu semnătura sa electronică, instanța constată următoarele:

În cuprinsul procesului-verbal contestat s-a menționat că acest document a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și a HG nr. 1259/2001 de către agentul constatator conform certificatului de calitate valabil emis de Certsign SA-furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii.

Conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică: „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de proba sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește aceasta cerință dacă i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii", iar potrivit art. 9 al. 2 din același act normativ „semnătură electronica extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4". Ori, în speță, agentul constatator a depus la dosar copie de pe certificatul calificat menționat.

De asemenea, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 17 din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.

Așadar, instanța constată că este incidentă această nulitate doar în situația în care lipsește semnătura, nu și în situația în care documentul a fost semnat electronic, textul legal nefăcând nicio distincție în acest sens.

Privind fondul cauzei instanța reține că potrivit art. 1 lit. j din OG nr. 15/2002 rovinieta reprezintă documentul care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România iar potrivit art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și deținerea rovinietei valabile revin în exclusivitate în cazul utilizatorilor români, deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare.

Potrivit art. 8 al. 1 fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Potrivit art. 8 al. 6 odată cu aplicarea amenzii contravenționale conducătorilor vehiculelor înmatriculate în România care circula fără a avea rovinieta valabilă, li se reține certificatul de înmatriculare a vehiculului, până la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de utilizare.

În concluzie, reține instanța că fapta a fost corect constatată, fiind pe deplin dovedită de fotografia emisă de sistemul de înregistrare, din care rezultă că autovehiculul menționat a circulat pe DN 5 în . la momentul înscris în procesul verbal de contravenție.

Reține instanța că pe parcursul judecății pe data de 24.07.2012 a intrat în vigoare Legea nr.144/2012 pentru modificarea OG nr.15/2002.

Printre modificările aduse de legiuitor se numără și forma normei înscrise la art..8 al. 1, potrivit căreia fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.

De asemenea legiuitorul a prevăzut în cuprinsul art.9 al. 3 că procesul verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art .8 al. 1, ceea ce înseamnă limitarea caracterului continuu al contravenției la perioada de 30 zile.

Potrivit disp. art. II din Lg.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG 15/2002 aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi de anulează.

Reține astfel instanța că dispozițiile Legii nr.144/2012 constituie lege contravențională mai favorabilă, ce se aplică retroactiv potrivit disp. art.12 din OG nr.12/2001 și art.15 al. 2 din Constituția României, acestea fiind aplicabile și în cauzele aflate în curs de soluționare.

Reține de asemenea instanța că la momentul intrării în vigoare a Legii 144/2012, procesul verbal de contravenție era supus contestării, cauza fiind pe rolul său, astfel că măsura obligării de plata tarifului de despăgubire se anulează de drept în virtutea dispoziției legiuitorului.

În speța de față, instanța reține că anterior datei de 22.03.2012 la care a fost comisă fapta ce face obiectul procesului verbal de contravenție supus prezentei plângeri, pe numele contestatoarei a mai fost încheiat procesul verbal de contravenție . nr._/02.05.2012 pentru comiterea aceleiași contravenție pentru același autovehicul la data de 12.03.2012.

Reține astfel instanța că procesul verbal supus judecății a fost încheiat pentru contravenția comisă la o perioadă mai mică de 30 zile conform art.9 al. 3 din OG 15/2002 modificată de legea 144/2012 și ca atare este supus anulării.

Din aceste considerente, având în vedere textele legale invocate anterior, instanța va admite plângerea și va dispune anularea procesului verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de contestatorul . București, cu sediul în mun. București, .. 21, ., ., împotriva procesului verbal de contravenție . 12 nr._ încheiat pe data de 02.05.2012 de agentul constatator CNADNR SA București, cu sediul în mun. București, .. 401A, sector 6.

Dispune anularea procesului verbal de contravenție . 12 nr._ încheiat pe data de 02.05.2012 de agentul constatator CNADNR SA București.

Exonerează contestatorul de la plata amenzii contravenționale de 750 RON și de la plata tarifului de despăgubire de 96 euro, echivalent a 419,97 RON.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12.02.2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Red.Jud.P.M.

Dact.Ș.P.

Ex.4/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1570/2013. Judecătoria GIURGIU