Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1041/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1041/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 16901/236/2011
DOSAR NR._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1041
ȘEDINȚA PUBLICǍ DIN DATA DE 30.01.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE- N. I.- F.
GREFIER- D. F.- N.
Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe reclamant PEȚANCA F. în contradictoriu cu pârâtul ODUBĂȘEANU P., având ca obiect hotărâre care să țină cont de act autentic.
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 22.01.2013 când s-au pus concluzii pe fond, dar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi când a deliberat si pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.12.2011 sub nr._, reclamantul PEȚANCA F. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul ODUBĂȘEANU P. să se constate săvârșită vânzarea-cumpărarea terenului arabil extravilan în suprafață de 3 ha și 4600 m.p. înscris în titlul de proprietate nr._/07.05.1993, situat în ., .: la N-R. R., Maldaianu I., la E-drum, la S-A. P., la V-drum, pentru prețul de_ lei achitat integral, reclamantul în calitate de cumpărător, iar pârâta în calitate de vânzător.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâtul un act sub semnătură privată având ca obiect terenul descris în acțiune, plătindu-se prețul și predându-se terenul.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri: actul sub semnătură privată intitulat Antecontract de vânzare-cumpărare din 17.10.2011, acte de identitate, notificări, încheiere de certificare nr._/30.11.2011 emisă de BNP M. N., certificat fiscal, certificat de sarcini, titlu de proprietate nr._/7.05.1993, adeverința nr.20/17.10.2011 emisă de . Găujani.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a răspunde la interogatoriu.
A fost audiat martorul C. Minel, propus de reclamant.
Analizând actele dosarului, precum și ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Este de precizat faptul că înstrăinarea unui teren nu se poate face decât printr-un act care să îmbrace, ad validitatem, forma autentică, respectiv un contract autentificat de notarul public. În cauză nu există un astfel de act, ci doar un act sub semnătură privată din 17.10.2011 care este în esență un antecontract ce nu este apt să transmită proprietatea, el dând naștere unui drept de creanță (obligație de a face) privind încheierea actului în formă autentică.
Potrivit art.1669 C.civ. în situația în care după încheierea unei promisiuni bilaterale de vânzare una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâre care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
Așadar, pentru a fi admisă acțiunea, trebuie să se verifice mai întâi condițiile generale de valabilitate pentru orice act juridic: capacitate, consimțământ, obiect cauză, pentru care considerăm că nu se ridică niciun fel de probleme în prezenta cauză.
Totodată trebuie să se verifice o condiție specifică acestui tip de contract: vânzătorul să aibă calitatea de proprietar, condiție ce a fost dovedită prin titlul de proprietate depus la dosar.
În fine, se analizează condițiile speciale impuse de lege: reclamantul să dovedească că și-a îndeplinit propriile obligații și că pârâtul a refuzat să încheie contractul.
Din cuprinsul actului sub semnătură privată rezultă că principala obligație a cumpărătorului, plata prețului, a fost îndeplinită de reclamant care a achitat prețul convenit la data întocmirii actului sub semnătură privată.
În ce privește refuzul pârâtului de a se prezenta la notar în vederea încheierii actului, acesta rezultă din ansamblul probatoriului administrat, în special din încheierea de certificare de fapte din care rezultă că nu s-a prezentat la notarul public.
Față de cele arătate, instanța va admite acțiunea astfel cum a fost formulată, urmând să se pronunțe o hotărâre prin care să se constate intervenită vânzarea și care să țină loc de contract de vânzare.
În baza art.274 C.proc.civ. instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul PEȚANCA F., cu domiciliul în București, sector 6, ., ., . ales la Soc. Civ. Prof. de Av. R. I. și R. M. cu sediul în G., ..19, parter, . în contradictoriu cu pârâtul ODUBĂȘEANU P., cu domiciliul în B., Bld. Victoriei, nr.4, ., ..
Constată intervenită vânzarea terenului arabil extravilan în suprafață de 3 ha și 4600 m.p. înscris în titlul de proprietate nr._/07.05.1993, situat în ., .: la N-R. R., Maldaianu I., la E-drum, la S-A. P., la V-drum, pentru prețul de_ lei achitat integral, reclamantul în calitate de cumpărător, iar pârâta în calitate de vânzător.
Prezenta hotărâre ține loc de contract de vânzare.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.01.2013.
Președinte, Grefier,
N. I.-F. D. F.-N.
Tehnored. N.I.F.
6 ex./28.02.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 655/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1000/2013.... → |
---|