Modificare act constitutiv persoană juridică. Hotărâre din 09-01-2013, Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 18836/236/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._ (Număr în format vechi 56/PJ/2012)
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
ASOCIATII SI FUNDATII
Î N C H E I E R E Nr. 1
Ședința din camera de consiliu de la 09 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M. O.
Grefier M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent ASOCIAȚIA S. P. DOCTOR FĂRĂ DE ARGINȚI, având ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice .
La apelul nominal făcut în camera de consiliu a lipsit reprezentantul petentei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța apreciază procesul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 18.12.2012 sub nr. unic_, petenta ASOCIAȚIA S. P. DOCTOR FĂRĂ DE ARGINȚI a solicitat ca instanța să ia act de modificările art. 1 din statutul asociației, vizând modificarea Consiliului Director în sensul înlocuirii membrului G. V., în prezent decedat, și numirii membrului Mituleasa E..
În dovedirea cererii, petenta a depus la dosar următoarele înscrisuri: cerere de modificare, Hotărârea Adunării Generale a Asociaților din data de 10.12.2012, autentificată sub nr. 2795/17.12.2012 de BNP C. V., procesul verbal din data de 10.12.2012 încheiat în Adunarea Generală a Asociației, autentificat sub nr. 2795/17.12.2012 de BNP C. V.; act adițional la statutul asociației, autentificat sub nr. 2795/17.12.2012 de BNP C. V., act constitutiv al asociației, autentificat sub nr. 3443/01.11.2005 de BNP M. N., taxa judiciară de timbru în cuantum de 19 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei, certificat de cazier fiscal pentru noul membru în Consiliul Director.
La dosarul cauzei, la data de 09.01.2013, numita N. S. M., în calitate de membru fondator al asociației și în calitate de moștenitor al membrului G. V., a formulat cerere de intervenție în nume propriu, precizând că în niciuna dintre cele două calități nu a fost convocată în cadrul Adunării Generale a Asociaților în vederea modificării statutului și ca atare o astfel de hotărâre nu există. Totodată aceasta a solicitat un termen pentru angajare apărător ales.
De asemenea, s-a făcut o solicitare și din partea soției supraviețuitoare a membrului asociației G. V., numita G. Steluța, care, de asemenea, a precizat că nu a fost convocată în cadrul Adunării Generale a Asociaților în vederea modificării statutului și ca atare o astfel de hotărâre nu există. Totodată aceasta a solicitat un termen pentru angajare apărător ales.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În drept, în conformitate cu prevederile art. 331 din Codul de procedură civilă, cererile pentru dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanței fără însă să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, cum sunt cele privitoare la darea autorizațiilor judecătorești, se soluționează potrivit dispozițiilor Cărții III din codul de procedură civilă – Dispoziții generale privitoare la procedurile necontencioase (art. 331-339 din Codul de procedură civilă).
Potrivit art. 335 din Codul de procedură civilă, dacă cererea, prin însuși cuprinsul ei sau prin obiecțiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanța o va respinge.
În acest context, se observă că prin cererile formulate de N. S. M. și G. Steluța, se formulează obiecțiuni la admiterea cererii formulate de petentă în sensul că nu și-au dat acordul la modificările cu privire la care se solicită ca instanța să ia act, astfel încât cererea prezintă caracter contencios, iar soluția prevăzută de Codul de procedură civilă este de respingerea a cererii necontencioase.
Având în vedere soluția dată cererii necontencioase, instanța nu poate da curs cererii de amânare a cauzei formulate de N. S. M. și G. Steluța pentru angajarea unui apărător ales întrucât în soluționarea unei cereri necontencioase nu se pot face apărări împotriva reprezentantului petentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 335 din Codul de procedură civilă, respinge cererea formulată de petenta ASOCIAȚIA „S. P. DOCTOR FĂRĂ DE ARGINȚI”” G. cu sediul în mun. G., ., jud. G. privind modificarea statutului asociației.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.01.2013.
Președinte,
Grefier,
Tehnored. Jud. OMM
3 exemplare/14.01.2013.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 954/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6506/2013.... → |
---|