Partaj judiciar. Sentința nr. 6290/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 6290/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 9724/236/2010
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6290/2013
Ședința publică de la 05 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. C. B.
Grefier M. V. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul C. T. și pe pârât C. A., C. M., M. D., C. Ș. pentru constatare din oficiu a perimării.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 10.11.2011, după care:
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față înregistrată la nr. _,
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 10.11.2011, când cauza a fost suspendată în baza art. 155/1 C.pr.civ. și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.
Constată instanța că, deși reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol, acesta nu a timbrat cererea, conform dispozițiilor care i-au fost puse în vedere, astfel încât cererea de repunere pe rol a fost anulată ca netimbrată și s-a dispus menținerea suspendării cauzei.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 C.pr.civ., perimarea se poate constata din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față de mai mult de un an nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinei, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant C. T. și pe pârât C. A., pârât C. M., pârât M. D., pârât C. Ș., având ca obiect partaj judiciar împotriva deciziei numărul
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 248 C.pr.civ. și art. 252 C.pr.civ.
Constată perimată acțiunea civilă privind pe reclamantul C. T., domiciliată în București, sector 4, ., ., . și pe pârât C. A., domiciliată în ., C. M., domiciliat în București, sector 4, . 14, ., ., domiciliată în București, sector 2, ., ., ., C. Ș., domiciliat în ..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.09.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. Jud. BRC- 2 ex.
Dact BV/04.10.2013
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|