Plângere contravenţională. Sentința nr. 1274/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1274/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 8928/236/2012
DOSAR NR._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1274
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 06.02.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: R. D.-A.
GREFIER: B. M.
Pe rol, soluționarea cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta S.C. C. R. S.R.L. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. Direcția Regională de Drumuri și Poduri București Agenția de Control și Încasare G..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la termenul de judecată din data de 30.01.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință pronunțată în aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 C.pr.civ. a amânat pronunțarea pentru data de 06.02.2013, când în aceeași compunere a pronunțat în ședință publică prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată: prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. unic_, petenta S.C. C. R. S.R.L.a formulat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. Direcția Regională de Drumuri și Poduri București Agenția de Control și Încasare G. plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . 12 nr._/02.05.2012 prin care a solicitat anularea procesului verbal învederând că autovehiculul cu privire la care s-a încheiat procesul verbal era încadrat în categoria ambulanță, autovehicul special, fiind scutit prin efectul legii de la plata tarifului de utilizare a drumului național.
În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001.
Atașat plângerii formulate petenta a depus la dosar copia procesului-verbal de contravenție contestat, dovada comunicării acestuia, certificat de înmatriculare și cartea de identitate a vehiculului.
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România nu a formulat întâmpinare însă a comunicat la dosar fotografia în detaliu a autoturismului, adresa nr. 6633/21.06.2010, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator.
Plângerea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
În cauză în temeiul art. 167 C.pr.civ. au fost încuviințate prăților proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Deliberând asupra cauzei de față, din analiza probelor de la dosarul cauzei instanța reține următoarele:
La data de 02.05.2012 intimata prin agent constatator a întocmit procesul verbal de constatare contravenției . nr._ prin care a reținut că la data de 24.03.2011 vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat pe DN5 Km 28 în Loc. Călugăreni fără a deține rovinietă valabilă.
S-a reținut că fapta constituie contravenția prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 ce se sancționează potrivit art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 cu amendă contravențională în valoare de 125lei, petenta fiind obligată să achite și tariful de despăgubire în valoare de 28 euro.
Împotriva acestui proces-verbal a formulat plângere petenta, criticându-l pentru netemeinicie.
Instanța, fiind învestită cu soluționarea prezentei plângeri în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, a procedat la verificarea termenului în care a fost introdusă, constatând că plângerea a fost promovată la data de 28.05.2012 data poștei, procesul verbal fiind comunicat petentei la data de 18.05.2012 potrivit dovezii aflată la fila 14 dosar, se constată, astfel, că, plângerea a fost promovată în termenul legal, astfel instanța va proceda la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal de contravenție.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
În ce privesc condițiile de formă se apreciază că acestea au fost respectate întocmai, astfel, potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 - privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului
de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă iar potrivit art. 2 din același text.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că este necesar a se preciza faptul că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.
Această afirmație se bazează pe faptul că atât dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului fac parte integrantă din dreptul intern al României încă din anul 1994, în baza articolului 11 din Constituția României, iar în raport de dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În cauză, instanța va da eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Constituție, observând că legea internă română, prin art. 34 din OG nr. 2/2001 și art. 1169 din Codul Civil, conține prevederi contrare și mai puțin favorabile față de reglementările europene privitoare la drepturile fundamentale ale omului.
În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile referitoare la circulația pe drumurile publice sunt încadrate în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 CEDO. La această încadrare conduc două argumente: 1. norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (O.G. nr. 15/2002 publice se adresează tuturor cetățenilor); 2. amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența sa (Cauza Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție caracter penal.
Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța constată că prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute și garantate de acest articol. Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 al Convenției, printre care și prezumția de nevinovăție.
Beneficiind de prezumția de nevinovăție, petentul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina administrării probelor revenind intimatului, acesta fiind partea în litigiu care trebuie să facă dovada că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție sunt întemeiate și corespund realității.
Potrivit art. 7 din O.G. nr. 15/2002 - privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România – astfel cum a fost modificat prin punctul 11. din Ordonanța nr. 8/2010 începând cu data de 01.03.2010, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români – astfel cum aceștia sunt definiți prin dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. b din OG 15/2002 - privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifuluide trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, respectiv, persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Se constată că cele afirmate de petentă prin plângere sunt reale, constatând din actele dosarului respectiv din certificatul de înmatriculare și cartea de identificare a vehiculului că autovehiculul cu privire la care s-a emis procesul verbal este încadrat în categoria autovehicul special - ambulanță intrând sub incidența dispozițiilor prevăzute de art. 3 alin. (1) din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România potrivit căruia sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare vehiculele: a) deținute în proprietate sau, după caz, folosite în baza unui drept legal, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare, de: (iii) serviciile de ambulanță.
Pentru aceste considerente instanța va admite plângerea și va dispune anularea procesului verbal de contravenție, urmând să ia act că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de contestatoarea S.C. C. R. S.R.L. cu sediul în Mun. București sector 6 Bld. Drumul Taberei nr. 12 . . procesului-verbal de contravenție . 12 nr._/02.05.2012 încheiat de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. Direcția Regională de Drumuri și Poduri București Agenția de Control și Încasare G. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. Direcția Regională de Drumuri și Poduri București Agenția de Control și Încasare G. cu sediul un. București sector 6 .. 401 A.
Anulează procesul-verbal de contravenție . 11 nr._/02.05.2012 încheiat de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Centrul de Studii tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN.
Ia act că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.02.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Tehno.Red./ Jud. RDA/ 4 ex./08.02.2013.
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2097/2013.... → |
---|