Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 5389/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 5389/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 2990/236/2013
DOSAR NR._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5389
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.06.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE- N. I.- F.
GREFIER- D. F.- N.
Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe reclamant S. C. în contradictoriu cu pârâta J. S., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru reclamant avocat ales S. D., lipsă pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 511 lei si timbru judiciar de 3 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este îndeplinită cu părțile, după care;
Avocat pentru reclamant depune la dosar împuternicire avocațială.
Se constată că procedura de citare cu pârâta este îndeplinită chiar dacă actele de procedură au fost lăsate de factorul poștal la cutia poștală.
Văzând dispozițiile art. 131, instanța pune din discuție competența generală, materială și teritorială a instanței.
Avocat pentru reclamant având cuvântul apreciază că Judecătoria G. este competență general, material si teritorial în soluționarea cererii de față.
Instanța constată că este competentă general, material si teritorial în soluționarea cererii de față, potrivit dispozițiilor art. 131 raportat la art. 94 și 107 C. proc.civilă.
Pe probe, avocat pentru reclamantă având cuvântul solicită proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, interogatoriu pârâtei pe care îl depune la dosar si proba cu martorul V. I. prezent astăzi.
În baza art. 254 C. proc.civilă, instanța încuviințează pentru reclamant probele astfel cum au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv înscrisurile de la dosar, interogatoriu pârâtei si proba cu martorul prezent V. I..
Față de lipsa pârâtei la interogatoriu, avocat pentru reclamantă solicită aplicarea dispozițiilor art. 358 C. proc.civilă.
Având în vedere că pârâta a fost citată cu mențiunea personal la interogatoriu, instanța ia act că se solicită aplicarea dispozițiilor art. 358 C. proc.civilă. față de lipsa pârâtei la interogatoriu. Se constată că pârâta este decăzută din termenul de a formula probe întrucât nu a formulat întâmpinare.
În temeiul art.238 C.proc.civ., instanța pune în discuție estimarea duratei procesului.
Avocat pentru reclamant având cuvântul estimează că procesul se poate judeca la acest termen.
Având în vedere probatoriul încuviințat și faptul că alte probe nu pot fi propuse potrivit art. 254 C. proc.civilă, pârâta nedepunând întâmpinare, instanța apreciază că procesul se va soluționa la acest termen de judecată.
Se procedează la identificarea martorului prezent V. I., propus de reclamant, care sub prestare de jurământ este audiat, depoziția acestuia fiind consemnată în scris si atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri, în temeiul art.244 C.proc.civ. instanța declară cercetarea procesului încheiată si acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat pentru reclamant având cuvântul în dezbaterea fondului, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, să se constate intervenită vânzarea – cumpărarea terenurilor în suprafață totală de 1400 mp astfel cum au fost descrise în cererea de chemare în judecată, situate în comuna Răsuceni . jud. Giurgju și pe cale de consecință să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.02.2013 sub nr._, reclamantul S. C. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu pârâta J. S. să se constate săvârșită vânzarea-cumpărarea terenurilor în suprafață totală de 1400 m.p., înscrise în titlul de proprietate nr._/12.06.2002, situate în com.Răsuceni, ., jud.G., astfel: 1000 m.p. teren intravilan curți-construcții în ., cu vecini: la N-drum, la E-D. M., la S-B. Al., la V-P. S.; 400 m.p. teren arabil intravilan în ., cu vecini: la N-drum, la E-D. M., la S-B. Al., la V-P. S., pentru prețul total de 6000 lei achitat integral, reclamantul în calitate de cumpărător, iar pârâta în calitate de vânzător.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta un act sub semnătură privată având ca obiect terenul descris în acțiune, plătindu-se prețul și predându-se terenul.
Ulterior, pârâta a refuzat să se prezinte la notarul public pentru încheierea actului în formă autentică.
Acțiunea a fost întemeiată pe disp. art.1279 alin.3 C.civ., art.1650 C.civ., art.1669 C.civ.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri: actul sub semnătură privată intitulat Precontract de vânzare-cumpărare din 04.12.2012, titlu de proprietate nr._/12.06.2002, acte de identitate și de stare civilă, certificat fiscal, certificat de sarcini, adeverința nr.620/26.03.2013 eliberată de Primăria .> Pârâta nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru a răspunde la interogatoriu.
A fost audiat martorul V. I. propus de reclamant.
Analizând actele dosarului, precum și ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Este de precizat faptul că înstrăinarea unui teren nu se poate face decât printr-un act care să îmbrace, ad validitatem, forma autentică, respectiv un contract autentificat de notarul public. În cauză nu există un astfel de act, ci doar un act sub semnătură privată cu valoare de antecontract din 04.12.2012 care nu este apt să transmită proprietatea, el dând naștere unui drept de creanță (obligație de a face) privind încheierea actului în formă autentică.
Potrivit art.1669 C.civ. în situația în care după încheierea unei promisiuni bilaterale de vânzare una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâre care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
Așadar, pentru a fi admisă acțiunea, trebuie să se verifice mai întâi condițiile generale de valabilitate pentru orice act juridic: capacitate, consimțământ, obiect cauză, pentru care considerăm că nu se ridică niciun fel de probleme în prezenta cauză.
Totodată trebuie să se verifice o condiție specifică acestui tip de contract: vânzătorul să aibă calitatea de proprietar, condiție ce a fost dovedită prin titlul de proprietate și prin celelalte înscrisuri depuse la dosar.
În fine, se analizează condițiile speciale impuse de lege: reclamantul să dovedească că și-a îndeplinit propriile obligații și că pârâta au refuzat să încheie contractul.
Din cuprinsul actului sub semnătură privată rezultă că principala obligație a cumpărătorului, plata prețului, a fost îndeplinită de reclamant care a achitat prețul convenit la data întocmirii antecontractului.
În ce privește refuzul pârâtei de a se prezenta la notar în vederea încheierii actului, acesta rezultă din ansamblul probatoriului administrat.
Față de cele arătate, instanța va admite acțiunea astfel cum a fost precizată, urmând să se pronunțe o hotărâre prin care să se constate intervenită vânzarea și care să țină loc de contract de vânzare.
În baza art.451 C.proc.civ. instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul S. C., cu domiciliul în ., CNP_ în contradictoriu cu pârâta J. S., cu domiciliul în București, sector 3, ..1, ., ., CNP_.
Constată intervenită vânzarea terenurilor în suprafață totală de 1400 m.p., înscrise în titlul de proprietate nr._/12.06.2002, situate în com.Răsuceni, ., jud.G., astfel:
- 1000 m.p. teren intravilan curți-construcții în ., cu vecini: la N-drum, la E-D. M., la S-B. Al., la V-P. S.;
- 400 m.p. teren arabil intravilan în ., cu vecini: la N-drum, la E-D. M., la S-B. Al., la V-P. S.;
pentru prețul total de 6000 lei achitat integral, reclamantul în calitate de cumpărător, iar pârâta în calitate de vânzător.
Prezenta hotărâre ține loc de contract de vânzare.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel care se depune la Judecătoria G. în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.06.2013.
Președinte, Grefier,
N. I.-F. D. F.-N.
Tehnored. N.I.F.
8 ex./08.07.2013
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|