Plângere contravenţională. Sentința nr. 3736/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 3736/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 17151/236/2011

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3736/2013

Ședința publică de la 12 Aprilie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R. M. N.

Grefier E. C. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator I. A. F. și pe intimat I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE G., având ca obiect plângere contravențională CP_ .

Dezbaterile pe fond din prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 05.04.2013, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de azi, 12.04.2013, când;

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.12.2011, sub nr. de dosar_, petentul I. A. F. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/04.12.2011, întocmit de un agent constatator din cadrul IPJ G..

În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că procesul verbal contestat este netemeinic întrucât, la data constatării contravenției, conducând autoturismul înmatriculat_ nu a depășit neregulamentar.

În drept, plângerea nu a fost motivată.

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar potrivit art.36 din O.G. nr.2/2001 și art.1, alin.2 din O.G. nr.32/1995.

În susținerea plângerii, petentul a depus, în copie, procesul verbal contestat.

Intimatul a depus întâmpinare și a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că, în raport de contravenția săvârșită, agentul constatator a procedat, în mod legal, la încadrarea juridică a faptei contravenționale și la aplicarea sancțiunii contravenționale. De asemenea, intimatul a mai arătat și că, procesul verbal contestat, a fost încheiat cu respectarea disp. art. 16 și 17, nefiind incident niciun caz de nulitate al acestuia.

În drept, intimatul a invocat dispozițiile O.G. 2/2001, dispozițiile O.U.G. 195/2002, pe dispozițiile H.G. 1391/2006 și pe dispozițiile Codului de procedură civilă.

Instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială constând în audierea martorilor C. G. și B. R..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/04.12.2011 s-a dispus sancționarea contravențională a petentului, reținându-se în sarcina sa că, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat_, nu a respectat semnificația indicatorului „depășire interzisă”, efectuând manevra de depășire a autoturismului înmatriculat_, trecând peste marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers, fapta contravențională fiind prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. h) și i) H.G. 1391/2006 și sancționată în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. e) O.U.G. 195/2002.

Potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Analizând cu precădere legalitatea, se constată că au fost respectate dispozițiile art.15-20 din același act normativ, privind modalitatea de întocmire și mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actul de sancționare, nefiind incidentă niciuna din cauzele de nulitate prevăzute de art.17, ce ar putea fi constatate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, în prealabil, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Având în vedere aspectele enunțate anterior, instanța reține că fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost percepută în mod direct de agentul constatator, procesul verbal bucurându-se de prezumția menționată anterior.

Prezumția de veridicitate a procesului verbal de constatare a contravenției este întărită și de declarația martorului asistent C. G.. Astfel, acesta fiind audiat de instanță, a precizat că în timp ce circula, dinspre localitatea Valea Plopilor spre municipiul București, a fost depășit de autoturismul condus de petent, acesta încălcând marcajul longitudinal continuu existent pe respectivul sector de drum. Martorul a mai arătat că agentul constatator, din locul în care se afla, ar fi putut să constate în mod direct săvârșirea faptei contravenționale.

În consecință, instanța constată că martorul, prin declarația sa, a confirmat situația de fapt reținută de agentul constatator.

Totodată, martorul B. R., fiind audiat de instanță, a arătat că, la momentul sancționării petentului se afla în mașină cu acesta și că nu poate preciza cu exactitate dacă petentul a încălcat linia continuă în momentul în care a efectuat manevra de depășire a autoturismului care circula în fața sa.

Prin raportare la susținerile martorului B. R., instanța apreciază că declarația acestuia nu este concludentă cu privire la situația de fapt dedusă judecății.

Astfel, având în vedere modalitatea concretă de constatare a contravenției, precum și ansamblul probator administrat, instanța apreciază că prezumția de veridicitate a procesului verbal contestat nu a fost răsturnată, acesta fiind în mod temeinic încheiat.

Pe de altă parte, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii hotărăște și asupra sancțiunii.

Instanța, față de dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. 195/2002, reține că agentul constatator a individualizat în mod corect sancțiunea aplicată petentului

Prin urmare, având în vedere considerentele prezentate anterior, instanța apreciază, prin raportarea situației de fapt reținute la elementele constitutive ale contravenției, că fapta petentului întrunește elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina sa și, pe cale de consecință, va respinge plângerea contravențională formulată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul I. A. F., cu domiciliul în municipiul A., ., ., . în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție G., cu sediul în municipiul G., județul G., ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Aprilie 2013.

Președinte,

R. M. N.

Grefier,

E. C. B.

Red.jud.NRM.

Dact.E.B.

Ex.4/24 Aprilie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3736/2013. Judecătoria GIURGIU