Plângere contravenţională. Sentința nr. 4169/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 4169/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 8041/236/2012

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ nr. 4169

Ședința publică de la 29 Aprilie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – I. S. V.

GREFIER - B. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator STOINIȘTEANU G. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect plângere contravetionala R12_ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că pentru acest termen de judecată procedura de citare este legal îndeplinită, petentul nu a depus la dosarul cauzei alte procese verbale emise pe numele său, după care:

Instanța, în temeiul art. 1591alin. 4 Cod procedură civilă raportat la art. 1 Cod procedură civilă la art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, constată că Judecătoria G. este competentă material, teritorial și general să soluționeze prezenta cauză.

Instanța, deliberând asupra probelor solicitate, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, excepții de ridicat, instanța constată procesul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, contestatorul Stoinișteanu G. a formulat plângere contravențională împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii . nr._ din data de 10.04.2012 și . nr._ din data de 10.04.2012, întocmite de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-CESTRIN, solicitând anularea acestora pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea plângerii contestatorul a arătat, în esență, că procesele verbale atacate sunt lovite de nulitate absoluta, lipsind semnatura agentului constatator.

A mai învederat contestatorul că faptele contestate sunt aceleași cu celelalte pentru care a mai fost sancționat, fiind incidente prevederile OG 2/2001 precum și prevederile CEDO și ale codului Penal românesc.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001 și OG 15/2002.

Cererea este legal scutită de plata taxelor de timbru potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. 2/2001 coroborat cu art. 15 lit. i) din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995.

Legal citată, intimata nu s-a prezentat în instanță, nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat probe în apărare.

În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, față de modalitatea de constatare a contravențiilor, instanța a încuviințat atât pentru contestator, cât și pentru intimată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Au fost depuse la dosar de către contestator, în copie, procesele verbale de contravenție atacate, chitanțe de plată pentru pv . nr._/27.04.2012, iar de către intimată certificat calificat semnătură electronică, autorizație de control a agentului constatator, imagine foto detaliu folosită în vederea recunoașterii automate a numerelor de înmatriculare.

Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma excepției invocate și a dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin procesele verbale atacate, întocmite de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-CESTRIN, contestatorul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin 1 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare.

S-a reținut că vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând contestatorului, a circulat fără a deține rovinietă valabilă pe DN5, km 28+120m, Călugăreni, jud. G..

Procesele verbale de constatare a contravenției au fost încheiate în lipsa contestatoarei și a unui martor, contravențiile fiind constatate cu ajutorul mjloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei-SIEGMCR.

Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația să verifice procesul-verbal atât sub aspectul legalitǎții, cât și al temeiniciei întocmirii sale.

Sub aspectul legalității proceselor-verbale, instanța constată că acestea au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001.

Referitor la motivul invocat de contestator privind lipsa semnăturii valabile a agentului constatator, instanța constată că procesele-verbale atacate conțin mențiunea expresă că documentul a fost generat și semnat electronic potrivit prevederilor Legii nr. 455/2001 și a HG nr. 1259/2001.

Conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile”, iar art. 7 al aceluiași act normativ statuează că în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitatea unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Semnătura electronică reprezintă așadar forma digitală a semnăturii olografe, având aceleași funcționalitate și aplicabilitate ca și semnătura olografă, servind la identificarea semnatarului și atestarea, precum în prezenta cauză, de către agentul constatator învestit cu autoritatea statală, că cele constatate în procesul-verbal corespund întrutotul stării de fapt și de drept reținute, învestind astfel actul de constatare al contravenției cu prezumția de legalitate și temeinicie.

Întrucât art. 17 din O.G. nr. 2/2001 nu impune ca o condiție de legalitate semnătura manuscrisă a agentului constatator, se reține că procesul-verbal de contravenție este semnat potrivit cerințelor legale imperative, prin aplicarea semnăturii electronice pe un înscris care, emanând de la intimată și recunoscut de către aceasta, dobândește potrivit legii valoarea unui act autentic, în concordanță cu exigențele formale ale oricărui proces-verbal de contravenție.

Reținând natura de act administrativ de drept public a procesului-verbal de contravenție, rezultă că incidența în privința procesului-verbal de contravenție a normelor privind semnătura electronică nu îi răpesc acestuia calitatea de act autentic, emis de un funcționar public competent și cu respectarea solemnităților prevăzute de lege.

Respectarea prevederilor legale enunțate în materia semnăturii electronice, respectiv art. 6 și art. 7 Legea nr. 455/2001, incidente în prezenta cauză, rezultă din probatoriul administrat, constând pe de-o parte în dovada calității de agent constatator a celui care a întocmit procesele-verbale de contravenție atacat cât și în existența conform certificatului calificat emis de CERTSIGN.

Faptul că procesele verbale de contravenție au fost ulterior imprimate pe hârtie și comunicate contravenientului nu este de natură să conducă la o altă concluzie, operațiunea fiind efectuată pentru a îndeplini exigențele legate de comunicarea acestuia, potrivit dispozițiilor art. 27 din OG 2/2001.

În ceea ce privește temeinicia, instanța reține că potrivit art.8, alin.1 din OG nr.15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

În înțelesul și interpretarea legii, contravenția există și se consumă în momentul în care utilizatorul nu poate face dovada achitării tarifului de utilizare, respectiv o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România.

Având în vedere că pe parcursul judecății contestatorul nu făcut dovada deținerii rovinietei valabile la momentul constatării contravențiilor, instanța reține că în cauză s-a săvârșit contravenția reținută prin actele contestate.

Dovada deplină a situației de fapt reținută de agentul constatator reiese din capturile foto depuse la dosar și interogarea bazei de date, din care rezultă în mod indubitabil că vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând contestatorului, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Cu toate acestea se va reține că, la data de 23 iulie 2012 a fost adoptată legea nr.144/2012 publicată în M. Of. nr. 509/24.07.2012, prin care s-a modificat O.G. nr.15/2012.

Conform actualei reglementări, art. 8 alin 1 are următorul conținut: „ fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.”

Comparând conținutul inițial al dispozițiilor legale menționate mai sus cu cel actual, rezultă că legea actuală este mai favorabilă.

Instanța apreciază că, fiind vorba de o lege contravențională mai favorabilă, aceasta favorizează subiectul de drept sancționat și se bucură de principiul retroactivității, în baza art.15 din Constituție.

Astfel, potrivit articolul 15 alin.2 Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Așadar, prin voința legiuitorului, această contravenție este una continuă, iar data săvârșirii ei este data încheierii procesului verbal de contravenție, astfel cum rezultă din art. 13 din O.G. nr.2/2001.

Contravenția continuă constă într-o succesiune de fapte contravenționale, și durează până la îndeplinirea obligației prevăzute de lege sau până la constatarea contravenției.

În speță, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, contravenția prev. de art. 8 alin 1 din O.G. nr. 15/2002 a fost constatată la data de 10.04.2012, ora 07.54 (prin încheierea procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii . nr._ din data de 10.04.2012 -fila nr.10), motiv pentru care agentul constatator nu mai putea proceda la întocmirea ulterioară a unui proces verbal de contravenție pentru a sancționa o faptă contravențională săvârșită anterior constatării contravenției continue.

Procedând în acest fel, ar însemna ca pentru una și aceeași contravenție să se aplice mai multe sancțiuni contravenționale, contrar dispozițiilor art. 5 alin.7 din O.G. nr.2/2001.

Instanța reține că, potrivit art. 5 alin.7 din O.G. nr.2/2001, pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare, fapt pentru care se impune anularea procesului verbal . nr._ din data de 10.04.2012.

Cu privire la individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate prin procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii . nr._ din data de 10.04.2012, a cărui prezumție de legalitate și netemeinicie nu a fost răsturnată, în raport cu dispozițiile art. 21 alin 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, agentul constatator aplicând amenda în cuantum minim prevăzut de lege.

Instanța mai reține că, pe lângă sancțiunea principală a amenzii, a fost reținută și obligația contestatorului de a achita tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro.

Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.144/2012, dispozițiile legale care prevedeau această obligație au fost abrogate, motiv pentru care tariful de despăgubire stabilit în cauză va fi anulat.

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța va admite în parte plângerea, va anula procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii . nr._ din data de 10.04.2012, va anula tariful de despăgubire în cuantum de 122.60 lei, echivalentul a 28 euro, aplicat prin procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii . nr._ din data de 10.04.2012 și va menține celelalte dispoziții ale acestui proces verbal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea formulată de contestatorul STOINIȘTEANU G., cu domiciliul în mun.G., bld.București, ..A, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sect. 6.

Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii . nr._ din data de 10.04.2012.

În baza art. II din legea nr.144/2012 anulează tariful de despăgubire în valoare de 122,60 lei, echivalentul a 28 euro, aplicat prin procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii . nr._ din data de 10.04.2012 . Menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii . nr._ din data de 10.04.2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Dact. jud.I.S.V.

4 ex/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4169/2013. Judecătoria GIURGIU