Plângere contravenţională. Sentința nr. 7117/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 7117/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 10209/236/2012*

DOSAR NR._

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SENTINȚA CIVILĂ NR.7117

ȘEDINȚA PUBLICǍ DIN DATA DE 15.10.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE- N. I.- F.

GREFIER- D. F.- N.

Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe petent . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.

La primul apel nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, cauza fiind lăsată la a doua strigare.

La al doilea apel nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ,după care;

Având în vedere dispozițiile instanței de control judiciar, obligatorii pentru instanța de fond, în baza art.167 C. proc.civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar si reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față constată:

Plângerea contravențională a fost înregistrată inițial la data de 15.06.2012, fiind anulată pentru lipsa calității de reprezentant prin sentința civilă nr.2163/26.02.2013. Întrucât dovada calității de reprezentant s-a făcut în recurs, sentința fost casată dispunându-se rejudecarea cauzei, înregistrată din nou la Judecătoria G. la data de 22.08.2013 sub nr._ .

Potrivit art.25 al.1 noul C.proc.civ., procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acelei legi, astfel încât toate referirile se vor face la codul de procedură civilă de la 1865.

Prin plângerea formulată, contestatoarea . a solicitat, în contradictoriu cu intimata CNADNR, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimată la data de 21.05.2012.

În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat, în esență, că procesul verbal este nul întrucât nu este semnat de agentul constatator, nefiind aplicabile dispozițiile Legii nr.455/2001 privind semnătura electronică. Totodată, tariful de despăgubire reprezintă valoarea unei roviniete pe 12 luni, fiind abuzivă încasarea acestuia la fiecare constatare a contravenției

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Ambele părți au depus la dosar înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție contestat s-a dispus sancționarea contravenientului cu amendă în cuantum de 750 lei și s-a stabilit un tarif de despăgubire de 96 euro, pentru săvârșirea contravenției prev. de art.8 din OG nr.15/2002. În cuprinsul procesului verbal se arată că vehiculul cu numărul de înmatriculare_, aparținând contestatoarei, a circulat fără a deține rovinieta valabilă la data de 18.05.2012, pe DN5 km28+120m.

Potrivit art.34 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța este datoare să verifice procesul verbal atât sub aspectul legalității, cât și al temeiniciei.

În ce privește legalitatea, instanța constată că procesul verbal este întocmit în conformitate cu dispozițiile legale, cuprinzând toate mențiunile obligatorii pentru valabilitatea sa.

Contestatoarea susține că procesul verbal este nul pentru neîndeplinirea condițiilor prev. de art.19 alin.1 din OG nr.2/2001.

Acest text instituie obligația semnării procesului verbal de către agentul constatator, care trebuie coroborată cu art.17 din OG nr.2/2001, potrivit căruia, lipsa semnăturii atrage nulitatea (absolută) a procesului verbal.

Constatăm că procesul verbal nu este semnat olograf de către agentul constatator, însă apare mențiunea că documentul a fost generat și semnat electronic. Din analiza Legii nr.455/2001 și a HG nr.1529/2001 referitoare la semnătura electronică, nu se poate identifica niciun text care să poată fi interpretat în sensul că un astfel de proces verbal ar fi exclus de la aplicabilitatea semnăturii electronice.

În ce privește temeinicia procesului verbal, contestatoarea nu a făcut dovada îndeplinirii obligației legale. De altfel nici nu a negat săvârșirea contravenției.

Pentru aceste argumente, instanța va menține procesul verbal sub aspectul amenzii contravenționale aplicate.

Instanța va anula tariful de despăgubire, având în vedere disp. art.II din Legea nr.144/2012 în vigoare începând cu data de 27.07.2012, potrivit cărora tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de contestatoarea ., cu sediul în București, sector 4, ., ., . verbal de contravenție . nr._/21.05.2012 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, Bld.I. M., nr.401A.

Anulează tariful de despăgubire în cuantum de 96 euro stabilit prin procesul verbal.

Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2013.

Președinte, Grefier,

N. I.-F. D. F.-N.

Tehnored. N.I.F.

14.11.2013/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7117/2013. Judecătoria GIURGIU