Plângere contravenţională. Sentința nr. 6721/2013. Judecătoria GIURGIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6721/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 4266/236/2013
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6721/2013
Ședința publică de la 25 septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. S.
Grefier L. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent M. A. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect plângere contravetionala R13_/06.02.2013.
La apelul nominal făcut in ședința publică se constată lipsa părților.
În baza art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, la sfarșitul ședinței de judecată.
La apelul nominal făcut la a doua strigare se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța față de lipsa părților la a doua strigare, constată că ne aflăm la primul termen de judecată cu părțile legal citate și, verificând competența din punct de vedere general, material și teritorial conform art. 131 C.p.civ. raportat la art. 101 din OG nr. 15/2002, invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. și o reține spre soluționare.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ la data de 28.02.2013, petentul M. A. a solicitat, în contradictoriu cu C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN, admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că procesul-verbal atacat este nelegal, având nereguli de formă și fond, respectiv lipsa semnăturii agentului constatator, pe titpizat fiind aplicate două ștampile care sunt xeroxate, nefiind originale, aspecte care, în opinia sa, atrag de la sine nulitatea procesului-verbal.
În susținerea motivelor de fapt, petentul a anexat, în copie, procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/06.02.2013 (f.10).
Intimata a depus întâmpinare, la data de 19.04.2013, arătând că procesul-verbal îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr.15/2002 coroborat cu dispozițiile O.G. nr.2/2001, iar cu privire la lipsa semnăturii agentului constatator pe procesul-verbal de constatare a contravenției, intimata a invocat prevederile din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică.
Intimata a depus la dosarul cauzei: certificat calificat și autorizație de control (f.21); dovada de comunicare a procesului-verbal contestat (f.22); planșă fotografică (f.23).
Urmare întâmpinării, petenta a formulat răspuns la întâmpinare (f.28).
La primul termen de judecată din data de 19.06.2013, instanța a luat act de solicitarea pârâtului de amânare a judecării cauzei, pe care a încuviințat-o.
În ședința din data de 25.09.2013, primul termen cu părțile legal citate, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, în temeiul art.248 Cod proc.civ., instanța constată următoarele:
1.Situația de fapt
Prin plângerea adresată acestei instanțe, petentul M. A. a formulat critici și a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției R12 R13 nr._/06.02.2013, încheiat de reprezentantul intimatei C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN, prin care s-a reținut că un autovehicul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului a fost surprins circulând în locul DN5 km28+120m Călugăreni, jud.G., fără a deține rovinietă valabilă.
2.Procedura desfășurată în prezenta cauză
Plângerea contravențională ce face obiectul prezentului dosar a fost depusă, prin poștă la data de 28 februarie 2013 și a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01 martie 2013.
Înainte de a începe procedura de regularizare, Judecătoria G. a transmis plângerea, la data de 14 martie 2013, Judecătoriei Sectorului 3 București, pe cale administrativă, în temeiul art.XXIII din Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea puneri în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.
La data de 20 martie 2013, Judecătoria Sectorului 3 București a restituit Judecătoriei G. dosarul, cu precizarea că dispozițiile art.XXIII din Legea nr.2/2013 vizează doar materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind aplicabile cauzei.
La data de 11 aprilie 2013, Judecătoria G. a demarat procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, finalizată la data de 23 mai 2013, prin fixarea primului termen de judecată pentru data de 19 iunie 2013.
Astfel cum s-a precizat în praticaua prezentei hotărâri, la ședința din data de 19 iunie 2013, judecarea cauzei a fost amânată la solicitarea petentului, iar la primul termen de judecată cu părțile legal citate, din data de 25 septembrie 2013, instanța a invocat din oficiu, excepția necompetenței teritoriale.
3.În drept
În temeiul art.131 alin.(1) Cod proc.civ. stabilește că „La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina…”.
Art.132 alin.(1) Cod proc.civ. prevede: „Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.”
Potrivit alin.(3) al articolului susmenționat: „Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente…”.
Art.129 alin.(2) pct.3 Cod proc.civ. dispune că necompetența este de ordine publică „în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.”
Potrivit art. 101. din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului
de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, “Prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”.
Art.13 alin.(1) Cod proc.civ. prevede că „Dreptul la apărare este garantat.”.
În temeiul art.14 alin.(4) Cod proc.civ. „Părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de instanță din oficiu.”, iar potrivit alin.(5) „Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.”.
Potrivit art.248 alin.(1) Cod proc.civ. „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. ”
4.Opinia instanței
Prin Legea nr.2/2013, care a intrat în vigoare începând cu data de 15.02.2013, pentru cauzele având ca obiect plângeri contravenționale cu privire la aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, competența teritorială a instanței de judecată este stabilită în funcție de locul unde domiciliază petentul (cel care a săvârșit pretinsa contravenție) și nu în funcție de locul săvârșirii faptei, astfel cum prevede regula generală în materie de competență în domeniul contravențiilor (art.32 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor).
Astfel, instanța reține că în speța dedusă judecății, deși pretinsa faptă a fost săvârșită în jud.G., petentul M. A. are domiciliul în municipiul București, . nr.70, ., ., fapt de natură să atragă competența teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București. Mai mult, plângerea contravențională poartă data de 28.02.2013, fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 01.03.2013, deci după . art.101 din O.G.nr.15/2002.
Instanța precizează că sesizarea instanței competente (în speță, Judecătoria Sectorului 3 București), pe cale administrativă, în faza de regularizare a cererii de chemare în judecată, nu constituie un impediment pentru declinarea cauzei, la primul termen de judecată cu părțile legal citate, cu ocazia verificării competenței de către instanța la care s-a formulat plângerea contravențională.
De asemenea, instanța arată că în prezenta cauză, până la momentul invocării excepției necompetenței teritoriale, a mai avut loc o ședință de judecată, la data de 19 iunie 2013.
Cu privire la aceste aspecte, instanța precizează că, într-adevăr, potrivit dispozițiilor art.131 alin.(1) Cod proc.civ., verificarea competenței sub aspect general, material și teritorial se produce la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
Pe de altă parte, instanța este datoare să respecte dreptul la apărare al oricărei părți din proces, în virtutea principiului consacrat de art.13 din Codul de procedură civilă. Astfel, instanța notează că petentul M. A. a anunțat, prin cererea aflată la fila nr.32, că nu se poate prezenta la Judecătoria G. la termenul de judecată din data de 19 iunie 2013. iar instanța, luând act de această cerere, a amânat judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 25 septembrie 2013.
În aceste condiții, instanța consideră că termenul de judecată din data de 19 iunie 2013 nu putea constitui primul termen de judecată cu părțile legal citate, deoarece amânarea cauzei în virtutea respectării dreptului la apărare, presupune că judecătorul cauzei a fost de acord ca la termenul de judecată respectiv să nu ia nicio măsură, urmând ca la ședința de judecată viitoare, cu respectarea principiului contradictorialității părților, să încuviințeze și/sau să dispună orice fel de măsură.
Cu referire strictă la momentul procesual al verificării competenței instanței sesizate, se apreciază că și acesta ar trebui supus dezbaterii părților, cu atât mai mult cu cât acesta este ultimul moment până la care părțile pot invoca necompetența materială și teritorială de ordine publică (art.130 alin.(2) C.). În sprijinul acestei argumentații stă și textul art.131 alin.(1) C. care fixează momentul procesual al verificării competenței instanței de judecată, „la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe…”, tocmai pentru a se da posibilitatea părților să își exprime opinia cu privire la competența instanței sesizate.
În aceste condiții, având în vedere că dispozițiile art.101 din O.G. nr.15/2002 sunt norme derogatorii, cu caracter imperativ, de la regula generală în materie de competență în domeniul contravențiilor, instanța constată că prin textul legal susmenționat, legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă pe care părțile nu o pot înlătura.
Mai mult, instanța precizează că o interpretare rigidă, strict formală a momentului procesual al primului termen de judecată la care părțile sunt legal citate, ar putea conduce la sacrificarea normelor de competență de ordine publică din perspectiva principiului care consacră judecarea cu celeritate a cauzelor.
Pe cale de consecință, instanța arată că prin prisma respectării celor două principii fundamentale ale procedurii civile, dreptul la apărare și contradictorialitatea, termenul de judecată din data de 25 septembrie 2013 reprezintă primul termen la care părțile legal citate ar fi putut dezbate competența instanței sesizate.
Față de prevederile procedurale care instituie în sarcina instanței obligația de a verifica și a stabili dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece cauza cu care este învestită, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, excepție de procedură, absolută (de ordine publică), dilatorie, pe care, considerând-o întemeiată în raport de dispozițiile art.101 din O.G. nr.15/2002, urmează să o admită, în temeiul art.130 alin.(2) Cod proc.civ., 131 alin.(1) Cod proc.civ. și art.132 Cod proc.civ. și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, în circumscripția căreia se află domiciliul petentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., invocată de instanță.
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale, formulată de petentul M. A., cu domiciliul în municipiul București, . nr.70, ., ., C.N.P._, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN, cu sediul în mun. București, ..401A, sector 6, CUI_, înmatriculat la Registrul Comerțului sub nr.J40/552/15.01.2004, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.09.2013.
JUDECĂTOR GREFIER
A. S. L. C.
Tehnored.jud.S.A/14.10.2013/3ex.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7430/2013.... → |
|---|
